Cum să faci săpun din câteva frunze de aloe vera

Dacă vă plac produsele naturale și vă încântă ideea să le preparați în casă, cu siguranță veți aprecia informațiile din acest articol.

Vă arătăm un mod simplu de a face săpun din gelul de aloe vera.

Cum sa faci sapun din gel de aloe vera

Cum sa faci sapun din gel de aloe vera

CUM SE FACE SĂPUNUL DE CASĂ – REȚETĂ DIN 3 INGREDIENTE

Prepararea săpunului în casă nu este o treabă atât de sofisticată precum pare la prima vedere.

Formula de bază conține 3 ingrediente principale: ulei, sodă caustică și apă.

La ea se pot adăuga diverse plante, uleiuri esențiale sau extracte naturale.

În cazul săpunului de aloe vera, tot ce trebuie să faceți este să înlocuiți apa cu gel de aloe vera.

SĂPUN DIN FRUNZE DE ALOE VERA – REȚETĂ

INGREDIENTE

• 185 g de gel de aloe vera
• 76 g de sodă caustică
• 450 ml de ulei

MOD DE PREPARARE

Se poate folosi gelul extras direct din frunzele unei plante de aloe pe care o dețineți.

Sau puteți folosi gel pur cumpărat.

Extragerea gelului din frunzele de aloe

Dacă aveți o plantă de aloe, tăiați câteva frunze cărnoase de la bază.

Lăsați frunzele să stea într-un pahar cu apă cu tăietura în jos timp de 30 de minute. Acest lucru ajută la eliminarea sevei galbene.

Clătiți gelul de aloe vera și tăiați-l bucăți.

Prepararea gelului

Pasați-l cu blenderul manual, până se transformă într-o într-o compoziție lichidă și fină, fără bucăți solide.

Puteți mixa gelul și cu un robot de bucătărie. Se poate adăuga puțină apă dacă nu aveți cantitatea necesară de gel pur.

Transferați gelul lichid în tăvița pentru cuburi de gheață.

Dați tăvița la congelator. Congelați gelul.

Prepararea săpunului

Puneți circa 15 cubulețe de gel de aloe vera congelat într-un bol încăpător.

Peste ele puneți treptat soda caustică și amestecați ușor cu o lingură de lemn.

Este indicat să purtați mănuși și ochelari de protecție.

Soda caustică înfierbântă lichidul în care este pus.

Acesta este motivul pentru care trebuie să congelați gelul înainte de a-l combina cu soda caustică.

Soda va topit practic cubulețele de gel fără să le ridice prea mult temperatura.

Astfel, gelul de aloe își va conserva nutrienții și nu-și va pierde proprietățile.

Amestecați până când fulgii de sodă caustică se dizolvă și gelul de aloe devine lichid.

Turnați uleiul într-un vas separat. Puteți folosi ulei de măsline, ulei de cocos, ulei de migdale, ulei de ricin sau orice alt tip de ulei doriți.

Sau puteți opta pentru un amestec de uleiuri.

Turnați compoziția din sodă caustică și gel de aloe peste ulei.

Amestecați cu o lingură de lemn 1-2 minute, apoi lăsați compoziția în repaus 10 minute.

Repetați procedura până când compoziția se îngroașă.

După o oră compoziția are o consistență groasă. În această etapă se pot adăuga alte ingrediente, precum uleiuri esențiale.

După o oră și jumătate compoziția este gata. Trebuie să arate ca o emulsie.

Dacă folosiți mixerul, procesul de saponificare durează mai puțin, în jur de 5-10 minute.

Uscarea săpunului de aloe

Turnați compoziția în forma de săpun pe care ați ales-o, în care ați pus o folie de plastic.

Poate fi o caserolă, o sticlă de lapte sau forme din silicon speciale pentru săpun.

Lăsați caserola nemișcată timp de 10 minute. Acoperiți-o apoi cu un capac.

Înveliți-o cu un prosop și dați-o la rece pentru 24 de ore.

În ziua următoare scoateți blocul de săpun din formă și tăiați-l.

Dacă puneți compoziția într-o sticlă de lapte, veți putea tăia săpunul bucăți rotunde.

Săpunul tăiat trebuie lăsat la uscat între 1 și 2 luni înainte de a-l folosi.

Trebuie să aveți răbdare. Fiind un săpun moale, bogat în lichid, se solidifcă mai greu.

REȚETE SIMILARE

Săpun de casă din ulei de măsline, miere, mușețel și gălbenele
Săpun de urzică pentru păr – ajută în mătreață, căderea părului, seboree, păr fragil
Săpun rapid din ovăz și miere, pentru ten sensibil, iritat, acneic
Cum să folosești gelul din frunzele de aloe vera pentru păr – super interesant!

BENEFICIILE SĂPUNULUI DE ALOE VERA

Aloe vera este bogată în apă. Conține o serie de compuși benefici pentru piele: aminoacizi și vitamine antioxidante – A, B, C și E.

Săpunul de aloe vera este delicat, emolient și terapeutic.

Curăță pielea și înlătură celulele moarte.

Hidratează pielea uscată.

Poate fi folosit atât pentru corp, cât și pentru față. Reduce semnele îmbătrânirii.

Calmează iritațiile. Atenuează coșurile și acneea.

Ajută la estomparea cercurilor negre și a umflăturilor de sub ochi.

Este bun pentru persoanele cu eczeme sau psoriazis.

Calmează arsurile solare.

Surse articol:

1. The Aloe Vera Garden, How to male aloe vera soap – for beginners: https://www.youtube.com/watch?v=XexcPGCO6SM&ab_channel=TheAloeVeraGarden
2. Elly’s Everyday Soap Making, Making cold process aloe vera soap: https://www.youtube.com/watch?v=LuLe1k0JXH0&ab_channel=Elly%27sEverydaySoapMaking
3. Anjali Agarwal, 8 Benefits of aloe vera gel for face and skin that you didn’t know, Be Beautiful: https://www.bebeautiful.in/all-things-skin/everyday/benefits-and-use-of-aloe-vera-gel-for-face

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.