Cea mai gustoasă mâncare din CONOPIDĂ, gata în câteva minute!
Pentru cei care încă nu au descoperit gustul conopidei gătite corect, postăm această rețetă simplă și rapidă. Va schimba cu totul modul în care percepeți această legumă anostă, lipsită de aromă și culoare.
Ingredientele care dau conopidei o aromă deosebită sunt usturoiul, ceapa și lămâia, folosite în cantități mari. Totul se călește la foc mic într-o tigaie, câteva minute, până când legumele se înmoaie puțin, dar nu complet.
Conopidă călită cu usturoi – rețetă
Ingrediente
• 1 căpățână de conopidă
• 1 căpățână de usturoi
• 1 ceapă roșie
• 1 ardei gras roșu sau portocaliu
• 3 linguri de ulei de măsline
• 1 lămâie
• sare și piper, după gust
• puțină apă
Preparare
Tăiați conopida în jumătate, apoi tăiați nervura și desfaceți fiecare jumătate în buchețele mici. Puneți-le într-o sită mare, spălați-le și scurgeți-le bine de apă.
Desfaceți căpățâna de usturoi, decojiți cățeii și tăiați-i mărunt (nu foarte fin). Tăiați apoi ceapa cubulețe mai mărișoare, iar la final ardeiul fâșii subțirele.
Puneți uleiul la încins într-o tigaie anti-aderentă. Lăsați focul la mic. Adăugați buchețelele de conopidă (trebuie să încapă într-un singur strat; puneți-le în mai multe runde dacă tigaia nu este foarte mare).
Când începe să sfârâie, amestecați des cu o paletă de lemn, lăsând conopida să se rumenească ușor pe margini. Adăugați o jumătate de ceșcuță de apă și mai lăsați-o După 3-4 minute. Reduceți focul la mediu și adăugați ceapa tocată. După 1 minut, adăugați usturoiul tocat și ardeiul.
Căliți legumele încă 1-2 minute, amestecând des. Adăugați apoi puțină sare. Amestecați și mai adăugați 1 jumătate de ceșcuță de apă. Puneți capacul și lăsați 2 minute.
Luați capacul și amestecați. Adăugați coaja rasă de la 1 lămâie bio, puțin piper și suc de lămâie. Amestecați și luați tigaia de pe foc.
Se transferă în farfurii și se servește caldă. Este o mâncare suficient de aromată încât să poată fi servită și rece. Se pot adăuga fulgi de drojdie de bere inactivă (au gust de parmezan). În afara zilelor de post, se poate rade pe deasupra parmezan real sau cașcaval.
Pe site-ul nostru puteți găsi o mulțime de rețete pe bază de conopidă, una mai gustoasă ca alta. Cât despre beneficiile senzaționale ale consumului de conopidă (și alte legume crucifere), puteți citi în acest articol.
Sursă: https://www.youtube.com/watch?v=O3mbpmSh388