Burgeri de post din miez de nucă – rețetă pentru dieta cardiacilor și diabeticilor
Acești burgeri de post din miez de nucă sunt ideali pentru dieta celor care țin post sau au adoptat un regim vegetarian.
Nucile conțin proteine și grăsimi de calitate și sunt deseori folosite ca înlocuitor de carne în preparatele vegane.
Recomandăm burgerii din miez de nucă persoanelor cu boli metabolice, precum hiperlipidemie, hipertensiune, diabet, obezitate.
Cuprins
Beneficiile nucilor
Nucile conțin vitamine, minerale, Omega-3, fibre și antioxidanți care protejează sănătatea metabolică. Elagitaninii din nuci previn apariția și progresia afecțiunilor cardiovasculare, neurodegenerative și canceroase.
Grăsimile polinesaturate scad inflamația cronică, susțin sănătatea sistemului cardiovascular și funcțiile cognitive.
Consumul de nuci a fost asociat cu reducerea colesterolului, trigliceridelor, tensiunii arteriale și greutății corporale.
Nucile îmbunătățesc memoria, starea de spirit, performanța cognitivă. Pot preveni sau încetini evoluția maladiei Alzheimer și Parkinson.
Aceste fructe susțin îmbătrânirea sănătoasă a organismului. Previn apariția cancerului (colorectal și endometrial).
Afectează în mod pozitiv microbiomul, prin creșterea producției de acid butiric și probiotice. Dau sațietate și previn creșterea rapidă a zahărului din sânge.
Iată doar câteva motive serioase să mâncați mai des nuci. Un mod inedit de a le include în dietă este sub forma unor burgeri gustoși.
Burgeri de post din miez de nucă – rețetă
Ingrediente
- 1 cană de miez de nucă
- 2 ½ căni de fulgi de ovăz (vi-i recomand pe aceștia fără gluten)
- 1 cană de măsline negre (fără sâmburi)
- 1 cană de ceapă tocată
- 2 căței de usturoi
- ¼ cană de apă
- 1 1/3 căni de lapte vegetal
- 1 lingură de vegeta
- 1 linguriță de sare
- ½ linguriță de cimbru
- ¼ linguriță de măghiran
Mod de preparare
Ceapa tocată trebuie călită în prealabil cu ½ linguriță de sare. Se pune în tigaie cu 3 linguri de apă și 2 linguri de ulei. Se transferă apoi într-un bol încăpător.
Măslinele și apa se pun în blender și se mixează până rezultă o pastă fină. Se toarnă peste ceapa din bol.
Adăugați apoi restul ingredientelor și amestecați bine. Lăsați compoziția în repaos un sfert de oră. În acest interval, fulgii de ovăz vor absorbi lichidul și se vor umfla.
În cazul în care compoziția este prea moale, se mai adaugă fulgi de ovăz. Dacă este prea vârtoasă, se pune puțină apă sau lapte vegetal. Se modelează sub formă de burgeri. În acest sens vă puteți ajuta de o formă cilindrică de 8 cm.
Burgerii formați se pun în tava tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu ulei. Se dau la cuptor și se coc 20 de minute pe o parte, apoi se întorc și se lasă încă 20 de minute. Sunt gata când s-au rumenit.
Burgerii cu miez de nucă pot fi puși între două felii de pâine și serviți cu diverse garnituri: ketchup, sos de roșii, muștar, maioneză, frunze de salată, varză tocată, castraveți murați, roșii etc.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de burgeri de post:
Burgeri cu dovlecei la cuptor – rețetă de post
Burgeri de post, din linte și ovăz la cuptor
Cum să faci burgeri de post foarte buni
Surse articol:
1. Rețetă preluată din: Kingstore.ro, Rețete, Burgeri din miez de nucă și lapte de soia: https://dokumen.tips/documents/retete-vegetariene-multe.html
2. Sánchez-González C, Ciudad CJ, Noé V, Izquierdo-Pulido M. Health benefits of walnut polyphenols: An exploration beyond their lipid profile. Crit Rev Food Sci Nutr. 2017 Nov 2;57(16):3373-3383. doi: 10.1080/10408398.2015.1126218. PMID: 26713565.
3. Barbie Cervoni, Jamie Johnson, What makes walnuts healthy? Very Well Health: https://www.verywellhealth.com/walnuts-7501859