Biluțe de MORCOV cu NUCĂ și MIERE – desert energizant
Știm că morcovii sunt foarte buni pentru sănătate, însă îi consumăm foarte rar. Nu doar cei mici, dar și cei mari sunt mofturoși când vine vorba să mănânce ceva natural, precum un morcov.
Iată un mod simplu și ingenios de a incorpora această legumă în alimentația noastră. Rețeta de bomboane de morcov și nuci sau biluțe de morcov este foarte căutată. Se prepară foarte rapid, din ingrediente banale. Sunt ieftine și naturale, și au un gust deosebit, asemănător jeleului.
Aveți mai multe variante de preparare. Alegeți una care vi se pare cea mai atractivă. Sunt mult mai bune după ce au stat la frigider peste noapte.
Biluțe cu morcov și miere
Ingrediente
• 500 g de morcov ras
• 500 g de miere
• unt (cât 1 nucă)
• 200 ml de apă
Preparare
Morcovii se spală bine și se dau prin răzătoarea cu găuri mici. Se pun la fiert într-o cratiță cu pereții groși, împreună cu apa, untul și mierea de albine. Se lasă la fiert la foc mic, cu capac, până când apa scade, morcovul este moale și totul s-a legat ca un gem. Amestecați des, să nu se prindă, apoi lăsați compoziția la răcit o oră.
Mixați apoi compoziția cu un blender până obțineți o pastă omogenă. Modelați biluțe potrivite cu mâinile și dați-le la final prin nucă de cocos, fulgi de ovăz rumeniți în tigaie, pesmet, nucă măcinată sau alte ingrediente. Lăsați biluțele să stea la rece câteva ore, pentru a se întări. Se păstrează la frigider, în caserole închise cu capac.
Biluțe de morcov cu cocos
Ingrediente
• 500 g de morcov
• 500 g de zahăr brut
• 150 g de nucă de cocos
• ½ lămâie
• 1 linguriță de coajă de portocală rasă
Preparare
Dați morcovii pe răzătoarea mică. Amestecați-i într-o cratiță cu zahărul și așteptați 10 minute, până când morcovii lasă puțin suc. Adăugați sucul proaspăt stors de la lămâie și mai așteptați 10 minute. Puneți apoi vasul pe aragaz la foc mic. Lăsați morcovul să fiarbă până se leagă ca o pastă.
Adăugați nuca de cocos și coaja de portocală. Amestecați până la omogenizare. După ce s-a răcit, se formează bomboane potrivite, cu mâinile umezite în apă, care se tăvălesc la final prin nucă de cocos.
În mijlocul fiecărei biluțe se poate adăuga câte 1 migdală, alună crudă sau o bucată de miez de nucă.
Bomboane din morcovi și nucă
Ingrediente
• 500 g de morcov
• 125 g de zahăr brut
• 100 g de nuci
• 100 ml de apă
• 10 g de unt (cât 1 nucă)
• 1 linguriță de scorțișoară măcinată
• nucă de cocos pentru decorat
Preparare
Morcovii se dau pe răzătoarea mică și se pun într-o cratiță cu untul, zahărul și scorțișoara. Amestecați des, până când zahărul și untul se topesc. Turnai apoi apa și lăsați la fiert până când morcovul s-a înmuiat și lichidul a scăzut. Amestecați constant.
După ce compoziția s-a răcit, se mixează cu blenderul. În pasta obținută se incorporează miezul de nucă (măcinat sau mărunțit grosier). Se amestecă până la omogenizare, apoi pasta se lasă să stea la rece o oră. Se formează biluțe, care se dau prin nucă de cocos.
Da, e super dar eu nu fierb mierea deoarece devine toxica si e pacat, o pun la urma si mai adaug putin unt.