Deserturi de Post: Fursecuri Pufoase cu Gem şi Nucă

Cu ajutorul produselor de post disponibile astăzi în magazine, gospodinele ingenioase pot pregăti dulciuri delicioase de post pentru familie şi prieteni. Laptele de vacă se poate înlocui cu lapte de soia sau de orez, ciocolata cu lapte cu ciocolata amăruie, iar umplutura din produse de frupt cu gemuri şi nuci.

Fursecurile sunt aromate şi uşor de preparat. Vinul le face pufoase şi fragede. Iată 3 reţete simple şi irezistibile.

Fursecuri de post cu gem de afine

Ingrediente:
• 230 g margarină
• 230 g făină
• 50 g zahăr pudră
• 50 g amidon din porumb
• esenţă de vanilie
• un plic de zahăr vanilat
• un praf de sare
• pentru umplutură: 25 g margarină şi 3 linguri de gem de afine

Mod de preparare:
• se pune sub mixer margarina la temperatura camerei cu zahărul
• se amestecă până se obţine o cremă pufoasă
• se adaugă făina cernută cu amidonul şi esenţa
• cu palmele se modelează aluatul în formă de nuci scobite şi se înţeapă cu furculiţa
• se dau la cuptorul bine încins 10-15 minute
• se freacă gemul de afine cu margarina moale
• după ce se răcesc, fursecurile se umplu cu gem de afine şi se unesc 2 câte 2
• la urmă se pudrează cu zahărul vanilat
• se lasă la rece în frigider timp de 15 minute
• se pot servi cu ceai sau lapte, dacă nu este post

Fursecuri colorate

Ingrediente:
• 200 g margarină
• 100 g smântână de soia
• 100 g zahăr
• o linguriţă de bicarbonat de sodiu
• făină cât cuprinde
• coajă de lămâie
• esenţă de rom şi vanilie
• cacao
• un praf de sare

Mod de preparare:
• se face două aluaturi din aceste ingrediente
• o parte se colorează cu praf de cacao
• cealaltă parte se lasă albă
• fursecurile se modelează în forme de animale, cu ambele aluaturi

Fursecuri de post cu gem şi nucă

Ingrediente:
• 400 g margarină
• 800 g făină
• 250 ml vin alb demidulce
• 250 ml ulei
• un plic de praf de copt
• coajă rasă de lămâie
• esenţă de vanilie
• sare
• pentru umplutură: 250 g nucă măcinată, 250 g gem de casă, 200 g zahăr pudră, esenţă de rom

Mod de preparare:
• se amestecă ingredientele şi se face un aluat
• se dă la rece timp de o oră
• se întinde pe masa de lucru o foaie groasă
• se fac 2 forme cu paharul: una rotundă, alta în semilună
• se coc formele la foc rapid
• se lasă la răcit
• se prepară crema amestecând ingredientele pentru umplutură
• se aşează crema pe forma rotundă
• deasupra se pliază forma de semilună pentru întregirea fursecului
• se pudrează cu zahăr

Poftă bună!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.