Cum să prepari un SMOOTHIE pentru SLĂBIT
Shake-urile din verdețuri, legume și fructe sunt mijloace simple și eficiente prin care putem menține sau reconfigura silueta, întrucât acestea sunt bogate în micronutrienți care stimulează metabolismul, conțin multe fibre și apă și au totodată foarte puține calorii și grăsimi.
Sunt totuși câteva aspecte de care trebuie să ținem seama atunci când dorim să preparăm un smoothie pentru slăbit, referitoare la combinația de ingrediente pe care o putem folosi.
♣ Începeți cu apă sau lapte vegetal. Puteți folosi lapte de migdale, de cocos, de soia, de susan, de orez, de cânepă sau de nuci, întrucât acestea nu conțin multe grăsimi și calorii. Laptele de migdale este cel mai sățios și gustos. El dă băuturii o textură cremoasă și mai multă consistență.
Nu prea sunt recomandate lactatele tradiționale în smoothie-urile verzi, precum laptele de vacă sau iaurtul. Puteți prepara un smoothie bogat în calciu folosind verdețuri, semințe de chia sau de susan, smochine, kiwi, portocale, broccoli sau varză.
♣ Adăugați câteva grăsimi bune. De pildă, puteți folosi un sfert de avocado, puțin miez de cocos (sau 2 linguriță de ulei de cocos), sau 1 lingură de semințe de in sau de chia. Aceste alimente conțin grăsimi sănătoase, care au fost asociate cu scăderea grăsimilor din sânge (colesterol și trigliceride) și a grăsimii abdominale.
Nu folosiți prea multe grăsimi, deoarece în combinație cu fructele pot crea tulburări digestive (balonare, gaze).
♣ Îndulciți băutura cu fructe. Bananele sunt cele mai potrivite pentru rețetele de smoothie-uri, deoarece ele dau băuturii nu doar o dulceață naturală, ci și mai multă consistență și o compoziție cremoasă.
Ca îndulcitor puteți folosi de asemenea măr, pară, mango, struguri, ananas, kiwi, piersici, nectarine, prune sau alte fructe dulci. Fructele sunt mult mai bune decât mierea sau alți îndulcitori naturali, deoarece sunt mai puțin concentrate în zaharuri.
♣ Adăugați puțină proteină de calitate. În acest sens, puteți folosi o pudră proteică din plante, precum pudră de semințe de cânepă. Proteinele sunt extrem de importante într-o cură de slăbire, deoarece mențin sațietatea pentru mai multe ore, reduc senzația de foame și inhibă apetitul pentru mici gustări între mese.
În plus, proteinele pot transforma un smoothie vegetal într-o adevărată masă. Un pahar de smoothie poate înlocui o masă pe zi, nu mai multe.
Pentru a face smoothie-ul mai cremos și mai consistent, adăugați fulgi de ovăz măcinați. Aceștia conțin fibre, grăsimi sănătoase și proteine.
Cele mai bune ingrediente
Alegeți fructe și verdețuri cât mai bogate în fibre și cât mai sărace în calorii. Cele mai bune ingrediente pentru un smoothie pentru slăbit sunt:
– grepfrutul
– merele
– afinele
– dovleacul
– rodiile
– semințele de chia
– zmeura
– perele (cu tot cu coajă)
– căpșunile
– bananele
– portocalele
– broccoli
– țelina
– castravetele
– morcovii
– kale
– toate verdețurile
Folosiți fructe și verdețuri proaspete, sau fructe congelate, precum sunt fructele de pădure. Evitați compoturile de fructe sau fructele la conservă, deoarece siropul în care sunt conservate conține foarte mult zahăr.
Rețetă exemplificativă
Pentru a vă fi mai ușor, încercați să respectați acest raport:
• 2 bucăți de fruct (ex. banană și măr)
• 100-200 g de verdețuri
• 230 ml de apă sau lapte vegetal
• 1 lingură de semințe de chia (înmuiate în apă 5 minute), ¼ avocado, 1 lingură de pudră proteică sau 2-3 linguri de fulgi de ovăz
Sursă: http://www.incrediblesmoothies.com/weight-loss/how-to-make-a-weight-loss-green-smoothie/