10 trucuri care te pot ajuta să mănânci „cu creierul” și să slăbești

Cheia unei siluete zvelte este realizarea unui aport de calorii mai mic decât numărul de calorii cheltuite de organism. Ecuația pare simplă când vorbim despre ea. În practică însă, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate.

Persoanele supraponderale trebuie să se lupte cu propriul sine, cu propriile dorințe, pofte și obiceiuri dezvoltate de-a lungul anilor.

Strategii pentru a slabi: Freepik – www.freepik.com

Cineva obișnuit să mănânce mult nu va reuși să-și controleze ușor impulsurile și tendința de a mânca, chiar și atunci când nu îi este foame cu adevărat.

O strategie care poate funcționa este aceea de controlare a creierului. Totul începe și se hotărăște în creier. Acest mare organ inteligent al organismului afectează capacitatea unei peroane de a slăbi și de a se menține la o greutate normală.

Un studiu din 2018, condus de dr. Linda Solbrig, a arătat că imaginile mentale îi poate ajuta pe oameni să piardă de 5 ori mai multe kilograme decât cei care nu folosesc această tehnică.

Ea provoacă creierul să găsească o imagine a unei schimbări, precum și o modalitate de a o menține în perioade dificile.

Spre deosebire de alte strategii de slăbit, această metodă nu a însemnat intervenții în dietă, în stilul de viață sau în educație. Participanții au fost lăsați complet liberi.

Legătura dintre stres și poftele alimentare

Această cercetare inovată a arătat că stresul mintal are implicații majore în controlul greutății corporale. Din acest motiv, strategiile de control a stresului pot fi utile în reducerea grăsimii corporale. Acest lucru se poate realiza chiar și fără modificarea dietei.

Stresul controlează impulsurile din corp și implicit poftele alimentare. Oricine poate confirma din experiență că atunci când este stresat, grăbit, anxios sau agitat, mănâncă mai mult. Stresul stimulează nevoia de a căuta alimente bogate în zahăr, sare și grăsimi saturate.

Aceste ingrediente ajută la eliberarea hormonilor „fericirii”, care se leagă de receptorii din creier și reduc efectul hormonilor de stres.

Totodată, modul în care creierul răspunde la stresul cronic afectează locul și cantitatea de grăsimi depozitate în corp. Cel mai probabil, excesul de grăsime se va acumula la nivelul abdomenului. Obezitatea centrală (grăsimea abdominală) este cea mai periculoasă pentru sănătatea organelor interne.

10 metode de educare a creierului

Auto-controlul este o metodă eficientă, care poate ajuta la combaterea apetitului exagerat pentru dulciuri și alte ingrediente care duc la acumularea kilogramelor nedorite. Iată câteva trucuri care îți vor fi de ajutor în timpul dietei de slăbit.

1. Mănâncă un măr înainte de a merge la cumpărături

Un studiu a confirmat faptul că persoanele care fac cumpărături cu stomacul gol au tendința de a-și umple cărucioarele cu 31% mai multe produse bogate în calorii.

Același studiu a arătat de asemenea și soluția. Cel mai bun aliment pre-shopping este mărul. Dacă mănânci un măr înainte de a intra într-un magazin alimentar, sunt șanse mari să cumperi cu 25% mai multe fructe și legume. Mărul în sine are o „reputație” bună între alimente, iar creierul va prelua acest mesaj și îl va reține.

Citește și:

Ceaiul de MORINGA ajută la slăbit

2. Consideră-te o persoană care mănâncă sănătos

Acest truc te poate ajuta să rămâi în sfera alimentelor sănătoase atunci când faci cumpărături sau când mănânci acasă sau în oraș.

Un studiu a arătat că atunci când o persoană încearcă să facă o modificare în dietă – de exemplu să mănânce mai multe fructe, creierul va începe să creadă în acea modificare. Acest lucru înseamnă că dacă mănânci mai multe fructe, creierul te va percepe drept un consumator de fructe.

Dacă intri în rolul unei persoane care mănâncă sănătos, ai mai multe șanse să adopți comportamente sănătoase pe măsură.

3. Fotografiază-ți mâncarea

Persoanele care au un jurnal fotografic al mâncărurilor se țin mai ușor de dieta pe care au început-o. Imaginile transmit un mesaj subliminal că trebuie să continui.

4. Ronțăie nuci între mese

Studiile sugerează că nucile activează o parte a creierului care influențează controlul apetitului. Acest lucru a fost confirmat de un studiu. Participanții care au consumat nuci și au fost rugate să vizualizeze fotografii cu mâncare în timpul unei examinări RMN, au reacționat diferit la imaginile cu legume față de imaginile cu deserturi.

5. Folosește cealaltă mână când mănânci

Dacă ești stângaci, folosește mâna dreaptă. Dacă ești dreptaci, folosește mâna stângă atunci când stai la masă. Creierul va fi forțat să acorde mai multă atenție alimentelor pe care le mănânci. Astfel vei mânca mai conștient.

Un test a arătat că atunci când au schimbat mâinile, participanții au mâncat cu o treime mai puțină mâncare.

6. Imaginează-ți că mănânci deja ceea ce poftești

Înainte de a da curs dorinței de a mânca ceva, imaginează-ți că ai mâncat deja o cantitate mare. Astfel poți păcăli creierul că ți-ai luat deja porția din alimentul pe care îl dorești.

7. Cum să scapi de o poftă alimentară

Dacă te gândești non-stop la un anumit aliment, precum ciocolată, fă acest exercițiu: pune alarma să sune după 30 de secunde. Cu degetul arătător, lovește fruntea până când sună alarma. Oricât de ciudat pare acest gest, se pare că el distrage creierul de la dorința de a mânca.

8. Încordează-ți mușchii să refuzi o mâncare

O cercetare a arătat că atunci când îți încordezi mușchii (inclusiv când strângi pumnul), voința ta este mobilizată în mod subconștient. Acest lucru te poate ajuta să reziști tentației de a spune „nu” în momentul respectiv.

9. Acordă prioritate alimentelor sănătoase

Când stai la masă, alege mai întâi mâncărurile sănătoase. Când pui pe farfurie alimente sănătoase, ai șanse mari să umpli restul tot cu alimente sănătoase.

Citește și:

Vreți să slăbiți? Mâncați încet, mestecând fiecare gură de mâncare de 30 de ori

10. Taie mâncarea în bucăți mici

O felie de tort tăiată bucăți mici nu va fi la fel de atractivă precum o felie întreagă. Astfel, nu te vei zori să o termini imediat. Astfel, pe măsură ce începi să mănânci bucățelele, te vei sătura mai rapid.

Sursă: Karen Fittall, 10 Ways to Retrain your Brain for Weight Loss, Healthy Food: https://www.healthyfood.com/advice/10-ways-to-retrain-your-brain-for-weight-loss/?state=requireSubscription

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.