Sfânta Teodora de la Sihla – floare pustnicească din munții Neamțului

Pământul românesc a odrăslit multe flori duhovniceşti de excepţie. Una din ele este SfântaTeodora de la Sihla, cuvioasa din Carpati.

Această figură feminină este pomenită în fiecare an, în ziua de 7 August. Viaţa ostăşească, asprimea pustietăţii în care a trăit şi lupta acerbă cu sinele au făcut ca aceasta să fie numărată în rândul sfinţilor.

Viaţa Sfintei Teodora de la Sihla

Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători-Neamţ şi a trăit în secolul XVII. Este forţată de părinţi să urmeze calea căsătoriei.

Sfânta însă avea un alt mire, ceresc, către care îşi ridica ochii în toată vremea. Căsnicia lor a fost lipsită de rodirea de prunci, ceea ce a determinat-o pe Teodora să asculte glasul inimii şi să urmeze chemării mănăstireşti.

Fericita Teodora aude despre viaţa îmbunătăţită a marilor sihaştri care s-au nevoit prin munţii din zona Moldovei şi se aprinde de mare dragoste dumnezeiască. Intră în mănăstire la Schitul Vărzăreşti din Vrancea unde întrece pe toate maicile în rugăciune, post şi smerenie.

La doi ani, Dumnezeu rânduieşte ca şi soţul ei să urmeze drumul sfinţeniei, călugărindu-se în Schitul din Poiana Mărului. Aici primeşte numele de Eleodor.

La scurt timp, Schitul Vărzăreşti este prădat de turci. Cuvioasa Teodora scapă în munţi împreună cu stareţa mănăstirii, Schimonahia Paisia. Petrec un timp în pustie, hrănindu-se cu ierburi, luptând cu frigul şi cu ispitele diavoleşti.

Stareţa Paisia se mută la Domnul, iar Teodora este vestită de Dumnezeu să plece în patria ei, adică în pădurile neumblate din Neamţ. Sfânta ajunge la Mănăstirea Sihăstria, de unde duhovnicul Pavel îi arată calea spre pustie, în zona Schitului Sihla.

Duhovnicul o sfătuieşte să se întoarcă la o sihăstire de maici în caz că nu va putea suporta ispitele şi gerul iernii din pădure.

Începutul vieţii pustniceşti

Sfânta Teodora îşi începe nevoinţele bărbăteşti în peştera unui vechi sihastru, apoi se mută mai departe de chilie, în desişul pădurii.

Pe atunci nu avea nici măcar 30 de ani. Petrece aici în rugăciuni de toată noaptea, cu lacrimi îndurând foamea, frigul şi mai ales nălucirile de la diavoli. Cu ajutorul duhovnicului Pavel, cuvioasa reuşeşte să învingă toate obstacolele.

După mulţi ani de nevoinţă, Sfânta primeşte de la Dumnezeu harul de a nu mai simţi nici gerul, nici foamea, ci numai o dragoste arzătoare de Dumnezeu. Se hrănea cu fructe de pădure şi alune, şi petrecea în zdrenţe.

Hrănită de păsări, adăpată de izvorul lacrimilor

Uitată de lume, dar ocrotită de Duhul Sfânt, Teodora se învredniceşte să primească de sus darul rugăciunii de foc, darul lacrimilor şi darul facerii de minuni.

În manuscrisul găsit în racla cu sfintele moaşte de la Mănăstirea Miclăuşeni din Iaşi se povesteşte cum sfânta a reuşit cu puterea rugăciunii să crape o stâncă în două şi să se adăpostească de năvălirile turcilor. Aceasta este renumita Peşteră pe care o putem vedea şi astăzi.

Dumnezeu nu rămâne niciodată dator sfinţilor săi, ci îi răsplăteşte cu mari daruri. Sfânta ajunge să fie hrănită de păsările cerului care îi aduceau în cioc pâine de la trapeza Mănăstirii Sihăstria.

Apă sorbea din stâncă, locul care astăzi se numeşte „Fântana Sfintei Teodora”.

Sfânta se ridica în rugăciune de pe pământ

Simţindu-şi sfârşitul aproape, sfânta se ruga acum lui Dumnezeu să-i trimită un preot pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine ale Mântuitorului Hristos.

Egumenul Schitului Sihăstria observă păsările care furau firmituri de pâine şi le duceau în zbor în pădure şi este cuprins de un fior că un mare sfânt vieţuieşte ascuns în munţii din apropiere. Îndrumaţi de Duhul lui Dumnezeu, fraţii din mănăstire pornesc pe urma păsărilor spre locul cu pricina.

Aceştia ajung noaptea şi o văd pe Sfânta Teodora ridicată de la pământ, cu mâinile la cer în rugăciune, înconjurată de o lumină de foc. Ea atunci îi cheamă pe nume şi le cere să îi dea o haină pentru a se acoperi. Le spune să aducă un duhovnic degrabă pentru a o împărtăşi.

Fraţii pornesc înapoi cu mare cutremur şi bucurie, călăuziţi de o lumină de sus, de unde aduc pe Ieromonahul Antonie şi Ierodiaconul Lavrentie. Aceştia doi o spovedesc pe sfântă şi află viaţa sa, ostenelile şi ispitele pe care le-a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu.

Părinţii au îngropat trupul sfintei în peşteră, unde a rămas tăinuit până în anul 1830. Domnitorul Mihail Sturza a restaurat Schitul de la Sihla, unde a aşezat moaştele sfintei spre închinare.

Moaştele au fost apoi mutate în Iaşi, după care s-au înstrăinat definitiv la Kiev, în Lavra Pecerska, în urma unui schimb bazat pe veşminte preoţeşti. Pe racla sfintei scrie şi astăzi „Sfanta Teodora din Carpaţi”.

Peşterea Sfintei Teodora de la Sihla

Noi am rămas cu Peşterea Teodorei de la Sihla şi cu piatra care i-a fost loc de nevoinţă şi de trecere spre cele veşnice.

Peşterea revarsă bogăţie de tămăduiri pentru cei care fac rugăciuni acolo şi se închină icoanei sale. Cartea „Sfânta Teodora de la Sihla – Floarea Duhovnicească a Moldovei” şi acatistul au fost scrise de Arhimandritul Ioanichie Bălan.