„Nu vă doresc nici bogăție, nici succes, nici măcar sănătate, ci numai PACE sufletească. Dacă veți avea pace, veți fi FERICIȚI” – Cuviosul Alexie

Cu mai mult de două sute de ani în urmă, Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui!”

Atât de mare este puterea unui suflet în care viază Duhul Sfânt, căci starea de pace este semnul prezenței lui Dumnezeu în om.

„Împacă-te cu Dumnezeu, și mulți oameni vor veni să se împace cu tine”

Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace. Mântuitorul le-a lăsat-o ca o moștenire de mare preț ucenicilor Săi înainte de răstignirea Sa, și prin apostoli tuturor preoților. „Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiuni.”

„Nu vă doresc nici bogăție, nici slavă, nici succes, nici măcar sănătate, ci numai pace sufletească. Acesta este lucrul cel mai de seamă. Dacă veți avea pace, veți fi fericiți”, spunea Cuviosul Alexie din pustia Zosimova.

Cu orice preț trebuie să încercăm să dobândim și să păstrăm pacea sufletului și să nu ne tulburăm de jignirile venite de la cei din jur, spunea Sfântul Serafim de Sarov.

Trebuie să știm însă că pacea sufletească se dobândește prin multă osteneală și durere. Sfântul Serafim ne recomandă o metodă prin care putem aduce pacea în sufletului nostru și a o păstra în ciuda tuturor întâmplărilor exterioare:

„Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alții cu calm, ca și cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii și o poate face lăcaș al lui Dumnezeu Însuși”.

Dacă acest lucru ni se pare greu și nu-l putem face, să ne străduim măcar să nu răspundem celorlalți cu cuvinte de ură sau de răutate.

„Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puțin, e necesar să încerci să îți înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: Tulburatu-m-am și n-am grăit.” (Ps. 76, 4). Taci mult, vorbește puțin, și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.”

Foarte mult ajută la păstrarea păcii sufletului nejudecarea aproapelui. „Dacă vreți să păstrezi pacea sufletului, să eviți pe toate căile să-i judeci pe ceilalți. Neosândirea fratelui și tăcerea păzesc pacea sufletului.

Cu aproapele nostru trebuie să ne purtăm prietenește, silindu-ne ca să nu-l întristăm nici măcar cu privirea. Când îi întoarcem spatele unui om, sau când îl jignim, pe piatră parcă se pune o piatră.”

La fel de mult ajută și veselia, care vine din credința și nădejdea în Dumnezeu. Veselia nu este un păcat, spunea Sfântul Serafim. „Ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate. Să te străduiești a avea un duh vesel și nu trist”.

Duhul întristării poate da naștere la tot felul de rele, spunea Sfântul Serafim. „O mie de ispite apar din pricina lui: agitație, furie, învinuire, nemulțumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.”

Uneori, acest „duh rău al întristării pune stăpânire pe suflet și îl lipsește de umilință și bunătate față de frați, și dă naștere la repulsie față de orice conversație.” Din cauza acestei întristări sufletul începe să evite oamenii. Este o înșelăciune a celui rău, care îl face să creadă că ceilalți sunt de vină pentru starea lui negativă. „El nu înțelege că pricina tulburării sale se află într-însul.

„Sufletul plin de întristare și parcă scos din minți este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc, sau să răspundă cu umilință la întrebările ce i se pun.”

Într-un asemenea caz, Sfântul Serafim spune că smerenia inimii este medicamentul cel mai bun care îl poate ajuta pe omul întristat să afle cât mai curând mângâiere sufletească. Întristarea inimii este o boală care provine din lașitate, trândvire sau grăire în deșert, iar medicamentele ei sunt: rugăciunea, abținerea de la grăirea în deșert, munca, citirea Sfintei Scripturi și răbdarea.

Dacă vedem pe un alt om abătut și mâhnit, trebuie să ne sârguim să-l mângâiem cu vorbe bune, izvorâte din iubire, spune Sfântul Serafim de Sarov.

Sfântul Siluan Athonitul scria că atunci când Paisie cel Mare s-a mâniat, L-a rugat pe Dumnezeu să-l izbăvească de această patimă cumplită. Atunci Domnul i s-a arătat și i-a zis: „Paisie, de voiești a nu te mânia, atunci nimic să dorești, pe nimeni să nu urăști și să osândești, și nu te vei mânia.”