Nu multa BOGĂȚIE, nu banii mulți, nu multa HRANĂ și celelalte câte le adună omul poate să LINIȘTEASCĂ inima lui – Părintele Cleopa

Pentru a avea pace în suflet, trebuie să trăim în simplitate și în smerenie, să fim mulțumitori cu cele pe care ni le-a dat Dumnezeu, și să nu fim iubitori de averi și de slavă deșartă.

Vorbind despre dobândirea păcii și păstrarea liniștii inimii, Părintele Ilie Cleopa amintește de învățătura Sfinților Părinți care ne îndeamnă ca dintru toate cele ce sunt supuse timpului și prefacerii, și care vor fi strict necesare vieții – hrană, îmbrăcăminte, băutură, bani de cheltuială, – să ne mulțumim cu puțin.

Să folosim doar atât cât sunt strict trebuincioase traiului nostru pe pământ. Pentru că, zice mai departe Părintele Cleopa, „de aici se tulbură inima omului, de la faptul că aleargă să adune mai presus de a sa trebuință”. Iar multe din cele pe care le agonisește în exces ajung chiar să-l și vatăme.

Omul simplu și credincios, care trăiește doar cu cele de care are nevoie, niciodată nu va fi împovărat de griji sau de gânduri. El crede cu tărie și trăiește în cuvântul Mântuitorului, care ne-a sfătuit pe toți să nu ne îngrijim de ziua de mâine, sau să ne facem griji cu privire la ce vom mânca, sau cu ce ne vom îmbrăca.

Pentru toate acestea se silesc neamurile, adică cei necredincioși, care se conduc numai după mintea lor și cred că toate câte le au le-au dobândit cu a lor putere.

„Dacă omul are o haină sau două și nu-i mulțumit și vrea mai multe, sau are un ban și vrea mai mulți, sau are o casă și vrea alta mai frumoasă și mai bună”, inima lui nu va afla nicicând pacea.

„Niciodată nu va câștiga inima lui liniște dacă aleargă cu nesaț după avere și după lucruri de prisos ale veacului de acum”.

Căci așa cum marea este mereu agitată de valuri, la fel unul ca acesta, iubitor de argint și de agonisire, nu va fi lipsit de griji și de tulburare.

„Și nici înțelepciune nu câștigă unul ca acesta care se tulbură alergând după avere și după prea multă avere și după ceea ce nu îi folosește lui în veacul de acum sau ca să adune prea mult din cele ce i-ar trebui și ar putea să se mulțumească cu puțin.”

Părintele Cleopa amintește apoi de cuvintele dumnezeiescului Isaac Sirul, care zice că cel care se preocupă de cele materiale uită de Dumnezeu:„Nu poți cu grija lumii fiind înconjurat, să mai ai cu tine și grija lui Dumnezeu.”

Însuși Mântuitorul ne-a zis că nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu și lui Mamona (adică banului și bunurilor materiale).

Pentru a-și liniști omul inima sa, spune Părintele Cleopa, trebuie să fie mulțumit cu puține din toate câte are nevoie spre a viețui pe acest pământ. Și amintește mai departe despre o întâmplare din Pateric:

În pustia Sketică trăiau doi părinți cuvioși. Unul avea mulți ucenici și era bogat (avea casă mai bună, și mâncare mai multă, mai multe icoane și multe alte lucruri), iar celălalt, care petrecea aproape de el, era simplu și mai sărac, și nebăgat în seamă. Cu toate acestea, el descoperise filosofia aceasta a vieții de a se mulțumi cu puține și a-și împăca inima întru sărăcie.

Și obișnuia bătrânul acesta sărac ca în fiecare seară, înainte de culcare, să spună acest cuvânt: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, nici împărății nu-s ca mine.”

Și se mirau ucenicii bătrânului bogat auzindu-l deseori seara spunând aceste cuvinte de mulțumire, căci toată averea lui erau două rogojini. Pe una se culca, și cu alta se învelea. Lucra cu mâinile la împlitirea de coșnițe și se hrănea cu puțină pâine uscată.

Și au zis către părintele lor: cum de noi, care avem o stare materială mai bună și mai multă hrană și îmbrăcăminte, avem parte de mai multe scârbe și supărări, iar bătrânul acela sărac, care nu are nimic, este mai mulțumit ca noi și i se pare că nici împăratul nu e ca el?

Au hotărât deci să-l cheme la ei ca să le spună lor cum de are el această mulțumire în cele puține, iar ei, având pe cele multe, se tulbură.

Și venind bătrânul sărac la dânșii, le-a spus cu smerenie:

– Eu cred, și sunt convins, că în starea aceasta în care mă aflu, nimeni pe pământ nu e mai fericit decât mine. Eu când zic cuvântul acesta mă gândesc la cei care o duc mult mai greu decât mine. Eu într-adevăr slujesc cu nevrednicie Bunului Dumnezeu și nu cum trebuie, ci după a mea trebuință, mă rog, îmi fac puțina mea rucodelie (lucru de mână), și când mă văd că sunt liber, nu mă supără nimeni, aer curat am, liniște am și strictul necesar de a mânca o bucățică de pâine îl am și apoi, când mai văd că am și de așternut și de învelit câte o rogojină, sunt foarte mulțumit.

Iar când mă gândesc la cei de prin temnițe sau la cei bolnavi care zac paralizați pe paturi de zeci de ani și stau în mizerie și nimeni nu-i poate ajuta, și bani nu au și hrană nu au și doctor nu pot să aducă pentru a lor neputință, atunci îmi dau seama că eu, având și strictul necesar de a mă hrăni aici și de a-mi așterne și de a mă înveli cu rogojina, sunt ca în sânul lui Avraam, și zic cu adevărat din inimă: „Nici împăratul nu-i ca mine”!

Iată noi, ziceau ucenicii bătrânului mai bogat, avem mult mai multe, dar mintea noastră este mai împrăștiată și ne tulburăm, și ni se pare că o ducem mai greu decât alții.

Și zice Părintele Cleopa în final, că nu multa bogăție, nu banii mulți, nu multa hrană și celelalte câte le adună omul poate să liniștească inima lui, ci rugăciunea cea curată făcută din inimă, nerăutatea inimii asupra altuia, pacea, liniștea de a fi mulțumit cu cele prea puține în viață și a nu se griji de multe.

Fragmente din cartea „Ne Vorbește Părintele Cleopa”, vol. 16, Ed. Sihăstria, 2010