Rugăciune pentru cei căzuți în patima beției și altor patimi trupești

Atunci când nimeni și nimic nu ne mai poate scoate din impasul în care ne găsim noi sau semenii noștri, ne mai rămâne un singur ajutor, care niciodată nu întârzie să apară.

Este vorba despre ajutorul pe care ni-l dau sfinții, prin mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu.

Cuprins
Toggle
Rugăciunea pentru cei stăpâniți de patima băutului
Sfântul Bonifatie – ajutător al celor dependenți de alcool
Rugăciune pentru cei căzuți în patima beției

Rugăciunea pentru cei stăpâniți de patima băutului

Sfinții au fost oameni ca și noi, doar că prin nevoințele sau mucenicia pe care au suferit-o, au devenit plăcuți lui Dumnezeu și casnici ai Lui.

Rugăciunea este cel mai bun mijloc prin care putem schimba o persoană în bine. Cuvintele noastre sunt de multe ori lipsite de putere. Nu avem capacitatea de a-i schimba pe ceilalți prin propriile noastre intervenții.

Dumnezeu este Singurul Care poate atinge sufletul unei persoane pentru a o transforma complet sau a o întoarce din calea greșită pe care merge.

Majoritatea dintre noi avem între rude, cunoscuți sau prieteni persoane dependente de alcool. Această patimă este atât de puternică încât cel stăpânit de ea nu se poate elibera singur, decât dacă Dumnezeu îi întărește voința.

Cel mai mare ajutor pe care i-l putem oferi unui om înrobit de patimia băutului este rugăciunea. Există sfinți cărora ne putem ruga în astfel de cazuri. Unul dintre ei este Sfântul Bonifatie, care mai înainte de a sfârși mucenicește era bețiv.

Sfântul Bonifatie – ajutător al celor dependenți de alcool

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Bonifatie sau Bonifacie înainte de Crăciun, pe data de 19 decembrie.

Acesta a trăit în secolul al treilea, în Roma. Era robul fiicei proconsului Romei, care se numea Aglaia. El viețuia în păcate cu stăpâna sa, petrecând în beții și desfrare.

Un lucru bun aveau aceștia, măcar că erau păcătoși: iubeau pe cei săraci și făceau multe milostenii. Fiind bogată, Aglaia îndestula pe cei sărmani și lipsiți, neîntorcându-și ochii de la cei care îi cereau ajutorul.

Aglaia iubea mult și pe Sfinții Mucenici care în vremea aceia erau uciși pentru Hristos. Deseori, Bonifatie și stăpâna lui se întristau pentru viața lor necurată și se rugau pentru păcatele lor.

Iar Dumnezeu, nesuferind a-i mai vedea păcătuind, a rânduit un prilej de pocăință și mântuire pentru dânșii. Odată, Aglaia l-a trimis pe robul său în Orient să îi aducă moaștele unor mucenici ca să le aibă spre închinare în casa lor. Bonifatie a întrebat-o pe stăpâna sa în glumă dacă i-ar fi pe plac să aducă moaștele lui:

„Ce va fi, doamnă, de nu voi găsi vreun mucenic acolo unde mă duc și de vor aduce la tine trupul meu muncit pentru Hristos? Oare îl vei primi cu cinste?”

Aglaia a râs și l-a făcut bețiv, certându-l pentru acele vorbe necugetate. Însă pe când se ducea către locul prigoanei, Bonifatie a început a cugeta la necurăția mâinilor sale cu care va îndrăzni a se atinge de moaștele sfinților. Plecându-și inima spre pocăință, a început a posti și a se lipsi de dulceața vinului, rugându-se lui Dumnezeu. Astfel, încetul cu încetul a intrat în el frica de Dumnezeu.

Iar când a ajuns la Tars, unde erau chinuiți creștinii, a sobozit pe slugi și s-a apropiat de locul muceniciei. A văzut pe sfinți chinuiți în multe feluri, rămânând tari în credință și răbdând cu vitejie toate tăierile și schingiuirile.

Stând înaintea acestei priveliști cu minunare, fericitul Bonifatie s-a aprins de râvnă dumnezeiască. A început a îmbrățișa pe mucenici și a le săruta picioarele, fericindu-i și lăudând pe Dumnezeu în auzul tuturor.

Fiind silit să jertfească zeilor, Bonifatie a refuzat, fiind îndată supus la chinuri. L-au bătut până când carnea a căzut de pe el și i se puteau vedea oasele goale. Dar el nu lua seama de dureri, nici de rănile trupului, ci privea cu nădejde spre mucenici și se mângâia de tovărășia lor.

Apoi i-au băgat trestii ascuțite sub unghii, i-au turnat plumb topit în gură și din toate a ieșit nevătămat. A doua zi, fiind chemat din nou la judecată, Bonifatie a fost aruncat într-un cazan cu smoală fiartă, însă un înger al Domnului s-a arătat și a rourat pe mucenic, iar smoala, revărsându-se împrejur, a ars pe mulți păgâni.

Văzând că nicio muncă nu îl poate birui, judecătorul a poruncit să-l taie cu sabia. Iar când i-au tăiat capul, din rana aceea a curs sânge și lapte. Cincisute cincizeci de necredincioși au crezut în Hristos pentru minunea aceea, botezându-se creștini.

Astfel s-a împlinit cuvântul pe care i-l spusese stăpânei sale în glumă, căci slugile au strâns sfintele sale moaște și le-au dus acasă.

Văzând că întârzie, Aglaia a început a cugeta rele despre robul său, socotind că s-a îmbătat și a uitat slujba ce avea de făcut. Însă un înger s-a arătat în vis Aglaidei, zicându-i:

„Primește pe acela care odinioară ți-a fost slugă, iar acum este frate al nostru și împreună slujitor. Primește pe acela care ți-era rob, iar acum este stpân al tău și de acum cu bună cinstire să îl cinstești, căci este păzitor al sufletului tău și apărător al vieții tale”.

Aducându-și aminte de proorocia lui Bonifatie înainte de a pleca la drum, s-a căit și a mers întru întâmpinarea lui cu mulțime de preoți. Aducând cinstitele moaște ale robului său acasă, a zidit în numele lui o biserică frumoasă.

Prin rugăciunile creștinilor înaintea moaștelor lui se făceau multe minuni. Cei bolnavi se făceau sănătoși iar cei îndrăciți se izbăveau.

Fericita Aglaia a împărțit toată averea sa la săraci și lepădându-se de lume, a început a duce o viață de curăție. După cincisprezece ani de pocăință, s-a dus către Domnul, adăugându-se către Sfântul Mucenic Bonifatie, fiind așezată lângă mormântul lui.

Această fericită doime mijlocește și astăzi pentru toți cei stăpâniți de beție, desfrânare sau alte patimi trupești. Minunata schimbare a vieții lor ne stă înainte drept pildă.

Sfântul Bonifatie și-a spălat păcatele sale prin sângele muceniciei, iar Sfânta Aglaia s-a curățit pe sine prin lacrimi și asprimea viețuirii celei din urmă. Așa s-au arătat îndreptați și neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, Care pe cele slabe le întărește și pe cei păcătoși îi sfințește.