Omul care nu se roagă devine ca boul: muncește, mănâncă și doarme
Rugăciunea este o condiție de bază a existenței sufletului. Noi nu viețuim numai cu trupul, ci avem suflare de viață de la Dumnezeu care ne ține vii.
Cine nu se roagă, nu comunică și nu rămâne în legătură cu Creatorul său. Rugăciunea este așadar vitală pentru viața spirituală, dar și pentru cea biologică.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că omul care nu se roagă se îndepărtează de Dumnezeu. Își petrece existența doar la nivel material, fără să aibă nicio trăire duhovnicească.
Se face fără de minte, asemenea dobitoacelor, care doar spre cele de jos privesc și cele cele ale simțurilor le caută.
„Când omul care nu se roagă, se depărtează de Dumnezeu și devine ca boul: muncește, mănâncă și doarme. Și cu cât se depărtează de Dumnezeu, cu atât mai anevoioase devin lucrurile. I se răcește inima, după care nu se mai poate ruga deloc”.
Dintr-o astfel de stare nu putem ieși decât după ce ne-am înmuiat inima prin pocăință și smerenie.
Despre starea de cădere a omului până la asemănarea cu cele necuvântătoare vorbește și în Cartea Psalmilor:
„Omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Ps. 48, 12).
Psalmistul face referire aici la cei care umblă doar după cele materiale și uită de suflet. Uită că într-o zi viața lor trupească se va încheia și vor lăsa tot în urmă ce au acumulat aici pe pământ.
„Fiecare vede că înțelepții mor cum mor și cei neînțelepți și nebunii și lasă altora bogăția lor. Mormântul lor va fi casa lor în veac, locașurile lor din neam în neam, deși numit-au cu numele lor pământurile lor”.
Sfântul Paisie spune că trebuie să ne rugăm puțin chiar și atunci când suntem istoviți din pricina treburilor.
Să nu întrerupem cu totul legătura cu Dumnezeu. Este mai bine să faci câteva metanii sau un șirag de rugăciuni decât să te culci fără rugăciune.
Când rupi frânghia rugăciunii care te ține legat de Dumnezeu, devii ca un sălbatic, ca un dobitoc.
Treburi putem face toată ziua și chiar cu multă râvnă alergăm spre ele. Mai puțină tragere de inimă avem însă spre rugăciune. Aceasta presupune un efort duhovnicesc pe care nu suntem dispuși să îl facem.
„Chiar de-ar fi cineva frânt de oboseală, dacă se va sili puțin pe sine oboseala va trece și se va simți bine. Această mică strădanie pe care o face are mare importanță, pentru că Dumnezeu nu așteaptă decât dispoziția noastră pentru ca El să poată interveni„.
Citește și: Rugăciunea care cuprinde toate cererile și nevoile noastre
Sursă articol: Cuvânt Ortodox, Greutățile în rugăciune – Sfântul Paisie Aghioritul: https://www.youtube.com/watch?v=3Bmt37rx_io&ab_channel=CuvantOrtodox