Ce trebuie de fapt să cerem în rugăciuni atunci când în lume sunt războaie și multă suferință

Cineva l-a întrebat pe Părintele Sergiy Baranov din Rusia cum ar trebui să se roage atunci când sunt războaie în lume.

Părintele a oferit un răspuns cu totul neașteptat. La prima vedere pare că nu are nicio legătură cu întrebarea, însă atinge problema în profunzime.

Este bine să intensificăm rugăciunea atunci când traversăm perioade dificile în viața noastră personală sau a comunității.

Principalul în rugăciune, spune Părintele Sergiy nu este cererea pe care o facem, ci Însuși Hristos.

„Trebuie să-l găsim pe Hristos în rugăciune. Dacă nu-L găsești pe Hristos, cui vei adresa cererile sau pretențiile tale?„

Atunci când omul L-a descoperit pe Dumnezeu și Îl are în inima sa, nu trebuie să-I ceară nimic special. Dumnezeu nu are nevoie de explicații. El știe totul și controlează totul, după înțelepciunea Sa.

„Atunci când L-ai descoperit pe Hristos și ai o relație vie cu El, rugăciunea ta este aceasta: „Iisuse, Iisuse, Iisuse”, chiar și atunci când te rogi pentru încetarea unui război. Iar El îți răspunde: „Te aud, te aud, te aud. Nu îți aud cuvintele, îți aud inima. O aud că sângerează. Nu te deranja să găsești o formulă de exprimare. Știu totul”. Îi spui cu pace în suflet: „Să se facă voia Ta, chiar dacă eu nu înțeleg totul complet”.

Mai multă importanță în astfel de situații o are durerea inimii decât multele cuvinte pe care le îndrugăm în rugăciune. Trebuie să ne contectăm la durerea din lume și să cerem să se facă voia lui Dumnezeu.

În fiecare zi se întâmplă nenorociri în lume, poate nu neapărat în familia noastră, în orașul sau în țara noastră. Dacă nu sunt războaie, sunt accidente, sunt catastrofe naturale, sunt tot felul de ucideri și necazuri pe fața pământului.

Probabil că cei mai mulți dintre noi ne raportăm la aceste nenorociri cu un ochi subiectiv, care interpretează totul prin prisma propriilor păreri, convingeri și emoții.

Unii spun: dacă există Dumnezeu, de ce se întâmplă atât de multe lucrurile rele? De ce mor copii nevinovați? De ce suferă oameni drepți și buni? Unde este Dumnezeu?

Părintele Sergyi spune că aceste lucruri depășesc sfera rațiunii și nu sunt în puterea noastră de înțelegere.

Rugăciunea pentru pacea lumii și pentru suferințele din lume nu are nevoie de noi, spune Părintele Sergiy, ci de Hristos. Ce vrea să spună prin asta? Rugăciunile noastre sunt deseori pline de emoții personale și evaluări subiective.

Noi percem evenimentele pentru care ne rugăm din propria perspectivă sau a perspectivei sugerată de alții. Această vedere este subiectivă și distorsionată, deoarece nu este completă și nici profundă. Ea cuprinde deseori mânie, judecare și multă contradicție.

În timp ce noi vedem lucrurile distorsionat, Hristos le vede pe toate dintr-o singură privire așa cum sunt ele.

Noi vedem lumea în mod personal, însă Dumnezeu o vede ca un întreg. Noi le trăim pe toate în mod succesiv, însă Dumnezeu le vede pe toate simultan și știe tot parcursul vieții fiecăruia și a întregii lumi.

Dumnezeu „îi îmbrățișează pe cei care sunt în război, pe cei care sunt în spitalele de oncologie, pe cei care sunt dezamăgiți, asupriți, pe cei care trăiesc în prosperitate”.

Ceea ce trebuie să facem noi este să ne detașăm de subiectivismul nostru și să încercăm să percepem lumea prin ochii ochii lui Dumnezeu, prin Hristos.

Sfântul Sofronie Saharov a trecut odată printr-o experiență similară, care i-a schimbat complet modul de gândire.

În timpul Primului Război Mondial, Părintele Sofronie se tulbura mult din cauza suferinței din lume.

Încerca să înțelegă durerea de unul singur, prin propriul lui sine. Astfel a ajuns într-o contradicție cu Dumnezeu și se întreba: „O, Doamne, este atât de multă durere! Unde ești?”

Avea impresia că el se mâhnea pentru întreaga lume, în timp ce Dumnezeu rămânea indiferent și absent.

În acel moment de ispită, Hristos Însuși i-a apărut pe Cruce și l-a întrebat: „Tu ești cel care ai fost crucificat pentru ei? Eu m-am răstignit pentru ei și sunt încă pe cruce. Pentru fiecare om ucis în acest război. Și pentru fiecare ucigaș care ia vieți inima mea sângerează”.

Suferința Părintelui Sofronie era una emoțională și egoistă. I se părea că el empatizează cu durerea lumii, însă Hristos poartă durerea întregii lumii în fiecare moment, la cea mai mare intensitate.

Această experiență i-a adus multă înțelepciune Părintelui Sofronie. Din acel moment a încercat să perceapă suferința lumii nu prin sinele său, ci prin Hristos, Care poartă această durere în fiecare clipă. A încetat să-L mai judece pe Dumnezeu și neînțelegerea lui a luat sfârșit.

Citește și: Nicio zi din acest război nu trece fără voia lui Dumnezeu – Părintele Sergiy Baranov

Sursă articol: Iveron Monastery, On prayer for peac. Archpriest Sergiy Baranov: https://www.youtube.com/watch?v=nTtRnloSlr8&ab_channel=IVERONMONASTERY.ORSK.RUSSIA