Părintele Calistrat: Citiți Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil împotriva războaielor
Un acoperământ și un ajutor ceresc puternic pe care îl putem lua în zilele acestea este cel al sfinților îngeri.
Un acastist folositor în vreme de războaie este acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cititi Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil impotriva razboaielor: SNappa2006
Să îi rugăm să facă de strajă la granițele țării noastre și să ne izbăvească de venirea altor neamuri asupra noastră.
Să îi rugăm să lumineze mintea conducătorilor ca să urmeze pacea și să o caute pe ea.
„Să nu lăsăm rugăciunea deloc, deloc, deloc”, spune Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni.
Cea mai ușor de spus este rugăciunea minții – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
La fel de scurte și puternice sunt și rugăciunile „Împărate Ceresc…” și „Cuvine-se cu adevărat…”
Părintele Calistrat a recomandat în repetate rânduri citirea Acatistului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
„Ei sunt cei ce au potolit războaiele cerești când s-au răzvrătit demonii împotriva lui Dumnezeu. Ei pot lumina popoarele lumii să intre în pace și liniște”.
Așa cum spune în troparul lor, îi rugăm să ne acopere acoperământul aripilor măririi lor celei netrupești și să ne păzească de tot răul, ca cei mai mari voievozi ai oștirilor cerești și ai puterilor de sus.
Citește și – Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, care se citește lunea
Îngerii sunt ființe spirituale care slujesc neîncetat lui și pe Dumnezeu.
La fel ca noi, sunt înzestrați cu voință liberă. Ascultarea lor neîncetată față de Dumnezeu este alegerea lor și nu o constrângere.
Îngerii slujesc pe Dumnezeu din prea multa lor dragoste. Ei petrec în preajma Lui și se desfată de frumusețea și dulceața Ziditorului.
Îngerii și arhanghelii au marele rol al apărării și ocrotirii oamenilor.
Citește și – Îngerii sunt mesageri, călăuze, ocrotitori și ajutători în toate lucrurile
Arhanghelii în mod deosebit sunt puși apărători ai cetăților, ai orașelor și țărilor.
Sfântul Arhanghel Mihail este cel mai mare peste cetele cerești din cer.
S-a arătat de multe ori un grabnic și puternic izbăvitor în necazuri, primejdii și războaie.
L-a ajutat pe Avraam în război să biruie pe împăratul Chedarlaomer. Împăratul avea 300 de mii de ostași, iar Avraam doar 380 de oameni.
Însă puterea lui a fost mai tare pentru că îl avea de partea sa pe marele luptător ceresc.
Arhanghelul Mihail a surpat pe regele Nabucodonosor pentru mândria lui. Și făcându-l asemenea dobitoacelor, hrănit cu iarbă, l-a adus la pocăință.
Și Împăratului Constantin cel Mare i-a ajutat îngerul în război contra lui Maxențiu.
El s-a luptat cu Lucifer și fiindcă l-a biruit, i-a luat locul în cer între îngeri.
Așa cum spuneam mai sus, îngerii au și ei liberul arbitru, ca și noi.
De aceea Dumnezeu i-a pus la încercare, vrând să dovească ascultarea și credincioșia lor cea de bunăvoie.
Lucifer, cel mai frumos și mai strălucit dintre îngerii lui Dumnezeu s-a răzvrătit împotriva Ziditorului și a zis:
„Pune-voi scaunul meu deasupra norilor și voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14).
S-a lăsat înșelat de mândrie și nemavoind să asculte de Dumnezeu, a căzut împreună cu o parte din îngeri care i-au urmat lui.
Iar când a aflat despre planul lui Lucifer, Mihail a pornit război mare împotriva lui și l-a biruit.
„Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia balaurul și îngerii lui; și n-a izbutit el, nici s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ, și îngerii lui au fost aruncați cu el” (Apocalipsa 12, 7-9).
Sfântul Arhanghel Mihail a arătat o dragoste fierbinte față de Dumnezeu. De aceea a fost pus căpetenie peste toate cetele îngerilor.
„Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel ce era cu noi; cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”
Cuvintele lui pline de înțelepciune și de smerenie trebuie să ne fie pildă împotriva mândriei cu care ne ispitește diavolul.
Citește și – Pacea fără Dumnezeu este leagănul războaielor – Sfântul Nicolae Velimirovici
Surse articol:
1. Adriana Bahmuțeanu, Părintele Calistrat îndemn la pace în plin război: https://www.youtube.com/watch?v=rdOTref2QrU&ab_channel=AdrianaBahmuteanu
2. Iulian Dumitrașcu, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Basilica: https://basilica.ro/%E2%80%A0-soborul-sfintilor-arhangheli-mihail-si-gavriil-si-al-tuturor-cerestilor-puteri/