Psalmii 126 și 127 pentru binecuvântarea casei și potolirea certurilor din familie

În rânduiala citirii Psalmilor a Sfântului Arsenie Capadocianul, psalmul 126 se citește pentru ca Dumnezeu să aducă pace familiei atunci când în cadrul ei se petrec certuri.

Cei care vor să aplaneze conflictele și vrajba din casă ar trebui să citească acest psalm cu regularitate. Este o rugăciune care îi poate ajuta pe cei dezbinați să se împace.

Psalmii 126 si 127 pentru binecuvantarea casei si potolirea certurilor din familie

Psalmii 126 si 127 pentru binecuvantarea casei si potolirea certurilor din familie

Tâlcuire la Psalmul 126

Psalmul 126 ne înfățișează credința în Dumnezeu ca pe cea mai sigură garanție a reușitei.

Nimeni nu trebuie să se încreadă în propriile sale puteri, în zidirile tari sau în străjeri. Singura noastră nădejde este în Dumnezeu, Cel Care zidește și păzește în chip tainic cetatea întărită.

Dacă Dumnezeu nu binevoiește a se zidi ceva și nu oferă protecția Sa, deșartă se arată a fi toată lucrarea oamenilor.

Cei ce se încred în Domnul sunt cu adevărat tari și puternici împotriva vrăjmașilor, ca cei care și-au pus nădejdea în ajutorul cel de sus.

„Învrednicindu-ne Dumnezeu de a Sa purtarea de grijă vom putea a-i birui pe neprieteni și a zidi fără osteneală și a petrece cu întemeiere și a dormi fără grijă și a ne face părinți ai multor fii, după făgăduință”.

Acestea sunt răsplăților celor care drepți și credincioși, care așteaptă pe Domnul și nădăjduiesc în ajutorul Lui.

Tâlcuire la Psalmul 127

Psalmul 127 poate fi considerat o continuare a psalmului 127. Potrivit Sfântului Arsenie, acesta acționează ca o protecție împotriva răutății vrăjmașului.

Citirea psalmului 127 previne apropierea celui rău de casă, păzește pacea în familie și invocă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra căminului.

Psalmul 127 ne arata de câte bunătăți se învrednicesc cei care viețuiesc în frică de Dumnezeu și umblă în căile dreptății Lui.

Cei care păzesc dreptatea și fac bunătate. Unii ca aceștia se vor umple de toate roadele, iar binecuvântarea Celui Preaînalt va fi peste casa lor, peste femeia lor și peste copiii lor. Iar neamul lor va dăinui din neam în neam.

Psalmul 126

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

1. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește.
2. În zadar vă sculați dis-de-dimineață, în zadar vă culcați târziu, voi care mâncați pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiți ai Săi.
3. Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui.
4. Precum sunt săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt copiii părinților tineri.
5. Fericit este omul care-și va umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă.

Psalmul 127

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

1. Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui.
2. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca, fericit ești, bine-ți va fi.
3. Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale. Iată, așa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.
4. Te va binecânta Domnul din Sion și vei vedea bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale. Și vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!

Citește și:

Psalmul 43 – se citește pentru stingerea vrajbei, încercări în familie, războaie
Rugăciune pentru izbăvirea de gelozie, certuri și neînțelegeri în familie
Rugăciune pentru întărirea familiei

Surse articol:

1. Biblia Ortodoxă, Psalmul 127: https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=127
2. Biblia Ortodoxă, Psalmul 126: https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=126
3. Gânduri din Ierusalim, Citește Psalmul 126: https://www.ganduridinierusalim.com/citeste-psalmul-126-alunga-toate-relele-si-energia-necurata-din-casa/
4. Porunca Iubirii, Psalmi care se citesc la diferite trebuințe sufletești și trupești: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/747/psalmi-care-se-citesc-la-diferite-trebuin%C8%9Be-suflete%C8%99ti-%C8%99i-trupe%C8%99ti
5. Fericitul Teodoret, Tâlcuirea Psalmului 126, Psaltirea: https://psaltirea.wordpress.com/2008/07/26/fericitul-teodoret-talcuirea-psalmului-126/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.