Îngrijorarea și deznădejdea – flagelul care îi distruge pe oamenii vremii noastre

Unde este bucuria de pe chipurile oamenilor? Unde a dispărut zâmbetul prietenos de întâmpinare a semenilor? Unde s-a ascuns mâna caldă întinsă celui de aproape?

Dacă privim în jur, putem vedea că singurii oameni care se mai bucură de viață sunt cei care nu poartă grija zilei de mâine.

Nu în sensul că sunt bogați și îndestulați încât să nu se ocupe de cele necesare vieții.

Nici în sensul că sunt indiferenți și nepăsători.

Ci în sensul că nu își faci griji excesive sau inutile, după porunca Mântuitorului.

„Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).

„Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34).

În limbajul zilelor noastre am putea numi aceste griji excesive „stres”.

Sursa stresului este îndeletnicirea cu multe, îngrijorarea cu privire la viitor, dorințele neîmplinite.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că îngrijorarea îi îmbolnăvește pe cei care viețuiesc fără Dumnezeu.

„Grijile îi rod pe acei oameni care se chinui să facă toate lucrurile, să-și asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-și împlinească toate planurile și dorințele fără ajutorul lui Dumnezeu”.

Cel care nu adună cu Hristos, risipește.

„Zidesc, și o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipește. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungește tot mai mult drumul și înlătură ținta și țelul lor”.

Iată calea cea mai sigură spre eșec și spre pierzanie: lucrarea fără Dumnezeu.

Excluderea lui Dumnezeu din viața și din planurile noastre nu poate duce decât la un final nefericit.

„Din această pricină se consumă cei fără credință. Îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, își pierd nervii, își tocesc inima, își istovesc mintea, își slăbesc voința”.

Când în cele din urmă se îmbolnăvesc, spun cu tristețe: „Grijile m-au distrus!”

Nimic mai adevărat. Așa pățesc toți cei care iau asupra lor grijile lui Dumnezeu.

Pentru ce să ne împovărăm cu ceea ce nu este al nostru?

Mântuitorul a spus că Dumnezeu-Tatăl poartă grijă de noi. Ne dă cele de trebuință vieții, fie că merităm sau nu. Fie că suntem drepți sau nedrepți.

Citește și – Dumnezeu se îngrijește de mântuirea noastră, iar diavolul să ne arunce în deznădejde – Sfântul Nicolae Velimirovici

Cuvintele Mântuitorului nu încurajează la lene sau la nepăsare.

A nu te îngriji de ziua de mâine nu înseamnă să stai degeaba și să aștepți să te hrănească cineva.

Este datoria noastră să ne ostenim pentru a câștiga pâinea cea de fiecare zi, dar nu este al nostru să ne îngrijorăm pentru cele trebuincioase.

„Grijile lui Dumnezeu nu ți le poți asuma fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înțelepciunea lui Dumnezeu.

Grijile unui uriaș nu sunt pentru un pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om”.

Și dacă ne îngrijorăm, ce izbutim? Nu putem adăuga staturii noastre nici măcar un cot. Nici nu putem schimba ceva fără voia lui Dumnezeu.

„Fără Mine nu puteți face nimic”, spune Mântuitorul.

Împreună cu îngrijorarea merge deznădejdea. Această plagă cuprinde pe mulți, de la mare la mic, de la sărac la bogat.

„Deznădejde la cei mai învățați și cei mai bogați, deznădejde la femei, deznădejde chiar și la copii. Iar pecetea deznădejdii este sinuciderea”.

De unde vine acest vânt pustiitor al deznădejdii? Sfântul Nicolae Velimirovici spune că oamenii și-au golit mintea și inima de Dumnezeu.

„Omenirea fără bucurie este omenirea albă de azi, care a lepădat prietenia cu Hristos și și-a găsit alți prieteni”.

Mintea omului de azi e prinsă în multe curse și planuri, iar inima în multe patimi și dorințe.

Mintea nu mai cugetă la Dumnezeu, iar inima nu mai iubește pe Ziditorul său.

„Fără Dumnezeu, mintea este întotdeauna goală și toată cunoașterea care se aruncă în ea cade în gol ca niște pietre aruncate în prăpăstie”.

Oricât de multe dorințe și-ar împlini omul pentru trupul său, nu reușește să-și sature sufletul cu dragostea cea adevărată și vie.

„Iubirea lumii întregi nu poate umple inima omului, fiindcă inima simte că iubirea lumească se schimbă, este când în creștere, când în descreștere, când seacă”.

Citește și – Deznădejdea apare doar la oamenii care se atașează de materie

Adam în Rai avea toată ființa și toate puterile sufletului său îndreptate spre Dumnezeu.

După ce a căzut, s-a golit de prezența și harul Creatorului Său. În această goliciune și pustiire petrecem toți până azi.

„Și mintea, și inima sunt afierosite lui Dumnezeu și numai Dumnezeu le poate aduce împlinire cu plinătatea Sa, cu plinătatea înțelepciunii bucuroase și cu plinătatea iubirii credincioase”.

Cine nu-L are pe Dumnezeu în inima și în viața lui nu poate face față ispitelor, necazurilor, lipsurilor și încercărilor.

„Fără Dumnezeu totul este necunoaștere. Fără Dumnezeu, totul este grijă. Fără Dumnezeu, totul este deznădejde”.

Citește și – Pacea fără Dumnezeu este leagănul războaielor – Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursă articol: Sfântul Nicolae Velimirovici, Bucuria și deznădejdea, Dicționarul Vieții Veșnice, Trad. de Monahia Domnica Țalea, Editura Egumenița, București, 2014, pp. 71-73