Strugurii făcători de minuni de la Mănăstirea Hilandar – dezleagă nerodirea soților 

Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos a devenit vestită în ultimii ani în rândul cuplurilor fără copii.

În biserică se află mormântul Sfântului Simeon. De undeva din spatele stranelor a încolțit la un moment dat o viță de vie.

Manastirea Hilandar

Manastirea Hilandar: Spotting History

Strugurii acestei vițe a ajutat mulți soți neroditori să zămislească prunci.

Bobițele de struguri sunt uscate de părinții mănăstirii și oferite cuplurilor care suferă de sterilitate.

Chiar și în zilele noastre se fac minuni în acest chip.

Citește și – Rugăciunea Sfintei Ana, pentru cei care nu pot avea copii

Sfântul Simeon – mijlocitorul nașterii de prunci

Prima minune a fost săvârșită în secolul al 12-lea.

După ce a dat naștere la doi copii, soția voievodul Serbiei, Ana Nemanja, nu a mai putut zămisli.

Cu toate că erau foarte bogați, nu le lipsea nici credința, nici evlavia.

După multe postiri și lacrimi, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile și le-a mai dăruit un copil.

Acesta avea să devină Sfântul Sava de mai târziu.

Sfântul Simeon, care este înmormântat în biserica Mănăstirii este tatăl Sfântului Sava. El însuși a fost canonizat în anul 1200. La scurt timp, moaștele sale au început să izvorască mir.

Viața de vie care a crescut din preajma mormântului Sfântului Simeon a fost dăruită de Dumnezeu cu harul tămăduirii sterilității.

Cuplurile care vin la mormântul Sfântului Simeon și consumă cu credință și evlavie bobițele uscate de struguri primesc dezlegare de nerodirea dirii.

Strugurii făcători de minuni

Strugurii făcători de minuni: Vino Hilandara

Multe din minunile săvârșite prin mijlocirea Sfântului Simeon au fost consemnate și păstrate într-o arhivă.

Rânduială pentru zămislirea de prunci

Soții care vor să dea naștere la prunci trebuie să urmeze o rânduială specială pentru ca cererea lor să fie ascultată.

Mai întâi de toate trebuie să se spovedească. Apoi trebuie să facă o sfeștanie acasă. În timpul acestei slujbe, preotul trebuie să scufunde vița de vie în agheasmă.

În următoarele 40 de zile, soții trebuie să țină post și să bea dimineața din această agheasmă.

Pravila zilnică trebuie să cuprindă 50 de metanii mari, 25 dimineața și 25 seara. Metaniile de dimineață trebuie însoțite de rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii”.

Cele de seară trebuie însoțite de o rugăciune Sfântul Simeon: „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.

Cei care pot, mai pot include 50 de metanii cu rugăciuni pentru Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.

Pe durata celor 40 de zile de post soțul și soția nu trebuie să aibă relații trupești.

După încheierea postului vor merge din nou la spovedanie. Se vor împărăști cu Sfintele Taine și apoi vor consuma trei bobițe din strugurii mănăstirii. Femeia va lua două bobițe iar bărbatul una.

După ce au încheiat această rânduială, soții se pot însoți unul cu altul, având credința că pruncul dorit se va zămisli.

Dacă minunea se petrece, soții trebuie să se păstreze în curăție pe durata sarcinii.

După naștere, părinții trebuie să urmeze cu strictețe rânduiala Bisericii privind însoțirea unuia cu altul și să păzească zilele de post cu sfințenie.

Astfel se vor învrednici nu doar de copii binecuvântați, ci și de mântuirea sufletelor lor.

Cei care sunt binecuvântați de Dumnezeu cu prunci în urma acestei rânduieli sunt rugați să trimită o mărturie în scris părinților din Mănăstirea Hilandar.

Citește și – Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana – ocrotitorii familiei creștine

Sursă articol: Pr. Silviu Cluci, Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci, Doxologia: https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/bobitele-de-struguri-de-la-manastirea-hilandar-ajuta-sotii

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.