Prin rugăciune scăpăm din toată nevoia și ispita și câștigăm milă

Rugăciunea este cea mai sigură scăpare în încercări, ispite și primejdii.

Dar ea nu izbăvește numai din necazuri, ci atrage și mila lui Dumnezeu asupra noastră. De aceea este bine să ne rugăm în toată vremea și în tot locul.

Prin rugaciune scapam din toata nevoia și ispita si castigam mila

Prin rugaciune scapam din toata nevoia și ispita si castigam mila: Ted

Nu există clipă în care să nu avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Întreaga noastră viață atârnă de mila și de voia Lui.

Dacă nu ne-ar păzi El prin sfinții îngeri, cum am putea rămâne nevătămați de toate răutățile care ne împresoară?

Dacă nu ar da Dumnezeu ploaie și soare la vreme potrivită, cu ce ne-am hrăni?

Dacă nu ne-ar îndrepta El pe calea ce bună, cum am putea avea nădejde de mântuire?

Iată, așadar, cât de mare nevoie avem de rugăciune.

Mântuitorul a spus că trebuie să priveghem și să ne rugăm neîncetat, ca să nu cădem în ispită.

Citește șiCum să avem neîncetat rugăciunea în inimă

Mintea fără rugăciune este pradă gândurilor rele și defăimătoare.

Sufletul fără rugăciune se face casă a răutăților, a lenei și a lipsei de înțelepciune.

Trupul fără rugăciune se lasă pradă desfătărilor celor amare.

„Bine este fraților, ca să ne îndeletnicim totodeauna cu rugcăiunea, și să vorbim cu Dumnezeu”.

Rugăciunea înseamnă vorbire cu Dumnezeu. Dacă ne gândim că atunci când ne rugăm de fapt stăm de vorbă cu Părintele ceresc, această îndeletnicire ne va părea mai lesnicioasă și mai dorită inimii.

„Celui ce se grăbește cu rugăciunea către Dumnezeu Atotputernicul, îndată i se vor auzi rugăciunile lui”.

„Cheamă-Mă în ziua necazului și te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi”, spune Domnul prin gura Proorocului David.

Și iarăși zice prin Proorocul Ieremia:

„Rugați-vă Mie, iar Eu vă voi auzi; Căutați-Mă și Mă veți afla – căci Mă veți căuta cu toată inima voastră și Mă voi arăta vouă” (Scrisoarea lui Ieremia către cei din robie, 12-14).

În vremea încercărilor trebuie să aducem rugăciunea noastră ca un prinos de răbdare și smerenie.

„Să nu slăbiți în primejdie, așteptând ajutor de sus, de la Dumnezeu, ci cu răbdare să vă rugați: „Să fie întru mine Doamne voia Ta și să se depărteze de la mine voia diavolului”.

Lesne este a cere cele de trebuință vieții, însă mai greu este a împlini celelalte porunci, precum iertarea și iubirea aproapelui.

Dumnezeu nu ascultă rugăciunea celui care este certat cu vecinul, prietenul sau fratele său.

De aceea și zice ca atunci când stăm și ne rugăm, să iertăm orice avem asupra cuiva. Pentru ca și Tatăl nostru Cel din cer să ne ierte nouă păcatele.

Dacă noi nu vom ierta, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile.

Mare este puterea rugăciunii celui bun, drept și curat la inimă.

Citește șiRugăciunea se află adânc sădită în memoria inimii noastre

Rugăciunea pe toate le preface. Pe cele imposibile la oameni le face posibile, cu harul lui Dumnezeu.

Pe cele slabe le întărește, pe cele cu lipsuri pe plinește. Iar pe cele bune le face desăvârșite.

„Rugăciunea l-a întors pe Ezechia din porțile morții și la cei trei tineri a prefăcut focul în rouă. Iar Ana, neroditoare fiind, prin rugăciune l-a născut pe Samiul. Daniil, prin rugăciune a îmblânzit leii cei sfâșietori”.

Rugăciunea este lumina sufletului și a ochilor. Cel care se roagă pe toate le vede bune și luminoase. Căci el este luminat lăuntric de harul Sfântului Duh și nu primește cugetele cele rele și viclene.

„Că precum strălucește lumina într-o peșteră întunecoasă, așa și rugăciunea strălucește, și intrând în suflet, gonește toată răutatea păcatului și trupul curat îl păzește”.

Citește șiRugăciunea lui Iisus este leac pentru toate bolile

Surse articol:

1. Proloagele, Învățătură despre rugăciune, că prin aceasta, din toată nevoia și ispita scăpăm și câștigăm milă: https://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage19Aug.shtml
2. Creștin Ortodox, Scrisoarea lui Ieremia către cei din robie:
https://www.crestinortodox.ro/biblia/Ieremia/Scrisoarea-lui-Ieremia-catre-cei-din-robie-Profetie-impotriva-lui-Semaia/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.