Rugăciunea se află adânc sădită în memoria inimii noastre

Pentru mulți dintre noi, rugăciunea este ușa de urgență, ultima scăpare, sau colacul de salvare într-o situație limită.

Rugăciunea înseamnă mult mai mult decât atât. Ea este starea firească a omului, spune Mitropolitul Ierotheos Vlachos. Iar cel care nu se roagă luptă împotriva firii. Viața lui este lipsită de orice sens.

Rugaciunea este starea fireasca a omului

De ce fugim de rugăciune? Deoarece rugăciunea ne face să vedem starea căzută în care ne aflăm, să ne simțim greșelile. Să conștientizăm că suntem nimic fără Dumnezeu.

Cel care se roagă se află într-o stare normală. El știe de unde vine, încotro se îndreaptă și ce are de făcut pe pământ.

„Așa cum există o memorie celulară, și fiecare celulă are înăuntrul ei forțe care o direcționează spre ce să facă, la fel există, din fire, și memoria inimii”.

Părintele Ierotheos Vlachos spune că această memorie este sădită de Dumnezeu în om pentru ca el să aibă toate datele importante despre sine, despre menirea și obârșia lui divină.

Așa cum floarea-soarelui a fost sădită să caute mereu spre soare, la fel și omul, a fost creat să caute pururea spre Ziditorul său. Doar de la Dumnezeu ne putem lua lumina, forța de a iubi, tăria de a birui ispitele, seva de viață, bucuria, pacea, mulțumirea și toate celelalte bunătăți ale Duhului Sfânt.

Cu toate că este firească, rugăciunea este greu de împlinit, deoarece ne-am îndepărtat de Dumnezeu, de viețile sfinților, de cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, de Sfintele Taine ale Bisericii.

Rugăciunea le pare multora o corvoadă, o chestiune în viața lor pentru care nu au timp, nu au loc, nu au disponibilitatea necesară. Faptul că nu simțim nevoia să ne rugăm, arată cât de mult ne-am înstrăinat de Dumnezeu.

Și dacă unii totuși reușim să păstrăm un program de rugăciune, nu putem ajunge la acea trăire vie a rugăciunii. Cuvintele și gesturile noastre sunt exterioare. Stăm la rugăciune, dar nu ne așezăm sufletul înaintea lui Dumnezeu, cu toate relele, păcatele și patimile lui.

Nu ne conștientizăm starea, durerea, suferințele și rănile, ca să I le arătăm și să cerem vindecare.

În rugăciune, spune Sfântul Vasile cel Mare, nu trebuie doar să cerem și să așteptăm să primim orice vrem.

Rugăciunea trebuie să se sprijine pe 4 piloni: slăvirea lui Dumnezeu, mulțumirea și recunoștința aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, mărturisirea păcătoșeniei și a greșelilor noastre înaintea lui Dumnezeu, și cererea lucrurilor de folos pentru mântuire.

Nu doar atunci când cerem ceva trebuie să ne rugăm să fie după voia lui Dumnezeu, ci și atunci când primim, trebuie să ne rugăm să acceptăm voia Lui și să ne punem toată încrederea și nădejdea în pronia Lui.

Surse:

1. Doxologia, Cum trebuie să ne silim a ne îndeplini rugăciunea: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/despre-cum-trebuie-sa-ne-silim-ne-indeplini-rugaciunea

2. Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, Rugăciunea este ardere după Dumnezeu: https://www.pemptousia.ro/2015/05/rugaciunea-este-ardere-dupa-dumnezeu/

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.