Ceea ce îi leagă pe oameni nu este sângele și rudenia, ci dragostea și mila
Chiar dacă suntem născuți din părinți trupești diferiți, cu toții avem un singur Tată ceresc, pe Dumnezeu.
Am fost aduși pe lume de părinții noștri trupești, însă Cel Care ne-a adus la viață, din neființă la ființă este Domnul.
Ceea ce ii leaga pe oameni nu este sangele ci mila
Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui, însă putem ajunge la măsura de fiii doar dacă arătăm dragoste față de El.
Și cum arătăm această dragoste? Ascultând de El și împlinind poruncile și voia Lui.
Pentru că, spune Mântuitorul, cel care Îl iubește este cel care păzește poruncile Lui.
Dacă toți avem același Tată în cer, înseamnă că toți între noi suntem frați duhovnicești.
Citește și – Omul nu a fost creat pentru el însuși, ci pentru ceilalți
Ceea ce îi leagă pe oameni unul de altul nu este atât legătura de sânge, sau gradul de rudenie, cât iubirea.
Se întâmplă de multe ori să întâlnim oameni cu care ne înțelegem foarte bine și pe care îi prețuim la fel de mult ca pe rudeniile noastre.
„Adevărata măsură a înrudirii care îi leagă cu adevărat pe oameni ca și pe neamuri nu este atât sângele, cât mila”, spune Sfântul Nicolae Velimirovici.
Ceea ce ne apropie unii de alții este dragostea, bunătatea, blândețea, facerea de bine.
Iubirea este liantul care ne ține pe unii aproape de alții. Iubirea leagă, iar ura dezbină.
Bunătatea apropie, iar răutarea îndepărtează pe celălalt.
Mai presus decât rudenia după sânge este rudenia după duh.
„Fiindcă toate legăturile de sânge sunt trecătoare și au o anumită însemnătate numai în viața aceasta”.
Ceea ce contează mai mult este legătura de dragoste pe care o formăm cu ceilalți.
De aceea Mântuitorul ne-a poruncit să îi iubim nu doar pe cei de aproape sau care ne fac bine, ci și pe vrăjmașii noștri.
Citește și – Dragostea noastră trebuie să acopere greșelile celorlalți
Se poate întâmpla să ne simțim mai legați sufletește de persoane care nu sunt rude cu noi. Astfel de legături sunt duhovnicești, și ele dăinuesc pe vecie.
De cei pe care îi iubim nu ne vom despărți niciodată. Nici măcar moartea nu ne poate separa.
„Înrudirea după duh, născută din întâlnirea dintre nevoie și milă, rămâne în veșnicie. Pentru fratele de un sânge, Dumnezeu este numai Ziditorul, dar pentru frații în duh, născuți din milă, Dumnezeu este Tatăl”.
Destinația noastră finală este cerul, nu pământul. În pământ ne întoarcem atunci când trupul își încheie viața. Însă sufletul se întoarce acolo de unde și-a luat ființă, adică la Dumnezeu.
Casa noastră este cerul, locuința noastră comună este Raiul, dacă ne vom învrednici să ajungem acolo.
Iar Împărăția Cerurilor nu este altceva decât iubire.
De această casă trebuie să ne aducem aminte mereu. Să ne aducem aminte de Tatăl nostru ceresc la Care vom merge. Iar calea spre Împărăția Cerurilor trece prin inima aproapelui. Ea este jalonată de câteva porunci clare. Cea mai mare dintre ele este iubirea de Dumnezeu și iubirea semenilor.
Cu măsura duhovnicească trebuie să măsurăm toate, pentru că ea este măsura corectă.
Trebuie să ne deprindem să privim lucrurile duhovnicește, și nu doar rațional, logic sau trupește.
A gândi duhovnicește înseamnă a înțelege rosturile cele mai importante din viața noastră și tainele mântuirii.
Surse articol:
1. Sfântul Nicolae Velimirovici, Măsura duhovnicească, Dicționarul Vieții Veșnice, Editura Egumenița București, 2014, p. 273
2. Sfântul Ioan de Kronstadt, Omul se întoarce mereu acasă, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/omul-se-intoarce-mereu-acasa
