DRAGOSTEA noastră trebuie să acopere GREȘELILE celorlalți
„Dragostea acoperă mulțime de păcate”, spune Sfântul Apostol Petru, îndemnându-ne ca mai presus de orice, să ținem din răsputeri la dragostea dintre noi, căci de la Adam încoace, toți suntem frați.
Dragostea Acoperă Mulțime de Păcate
Atunci când vedem defectele celor din jur și îi criticăm cu asprime, trebuie să știm că suferim de patima judecării. Fiecare om are propriile sale defecte și vicii, potrivit slăbiciunii firii sale, cu care încearcă să lupte. Toți facem greșeli, toți cădem în păcate, mai mici sau mai mari, întrucât firea noastră este pătimașă, ispitită de cel rău și supusă păcatului.
Ținând seama de neputințele ascunse în firea fiecăruia dintre noi, se cuvine să cultivăm o atitudine îngăduitoare față de cei din jur, izvorâtă din porunca iubirii aproapelui. Domnul ne-a poruncit: “Să iubești pe aproapele tău ca pe sine însuți”.
Vedem așadar că atitudinea corectă față de greșelile celor din jur trebuie să fie pur creștină, întemeiată pe iubirea dintre noi. Este un lucru înjositor pentru un om să caute mereu la slăbiciunile celorlalți, să le scoată în evidență, și să facă publicitate din ele, amuzându-se pe seama lor.
Atunci când ne iubim aproapele, fie el rudenie a noastră, prieten, străin sau dușman, împlinim porunca dragostei și ne facem asemănători lui Dumnezeu, care este Iubire, și nu face osebire între oameni.
Dacă îi vom iubi pe cei din jur, nu-i vom mai vorbi de rău, nu-i vom mai judeca, nu le vom mai face rău, nici măcar cu gândul, și nu vom mai avea dorințe de răzbunare.
A-l iubi pe cel de lângă noi înseamnă a-l acoperi cu mantia dragostei noastre atunci când cade, când se poticnește, când greșește sau când rătăcește, luând pilda Mântuitorului, Care i-a primit pe toți cu dragoste și i-a iertat ca un iubitor de oameni, fără să-i mustre sau să îi judece.
Ne-am obișnuit să vedem doar răul în cei din jurul nostru, devenind orbi pentru bine și dragoste. Greșim enorm pentru că, văzând doar răul în aproapele nostru, ajungem să ne formăm o imagine negativă a lui și pornind de la această imagine ne purtăm urât cu el.
Nu se cuvine nouă să vedem păcatele celorlalți, pentru că Unul singur este Judecătorul “Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia?”, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani (I, 14, 4). Toți suntem ai lui Dumnezeu, și lucrul mâinilor Lui.
Sfinții Părinți condamnau păcatul și iubeau omul. Ei sufereau împreună cu cei pătimitori și arătau dragoste dumnezeiască față de toți. O atitudine defăimătoare și de condamnare nu ajută cu nimic. Împreună suferirea cu cei din jurul nostru este cea mai scurtă cale spre vindecare și spre sfințirea sufletului.
O cale ușoară de a-l iubi pe aproapele nostru este a vedea în el chipul lui Dumnezeu, care se află în fiecare dintre noi. Sfântul Serafim de Sarov arăta mereu o dragoste copleșitoare față de toți cei care veneau la el, mai ales față de cei încărcați cu multe păcate. Îi întâmpina pe toți cu un salut plin de veseli și iubire, zicându-le: „Bucuria mea”, și apoi “Hristos a înviat!”
O altă “metodă” de a ne vindeca de ură, de judecare și de vorbirea de rău este să vedem ceea ce este bun în omul de lângă noi. Acest exercițiu simplu aduce nespus de multă pace în suflet, tihnă și căldură, căci Duhul Sfânt se atinge de inimile tuturor celor care iubesc și se poartă cu bunătate și bunăvoință.
