Dacă nu ne primim viața ca din mâinile lui Dumnezeu, ea nu ne va croi drum către veșnicie – Mitropolitul Antonie de Suroj

Cea mai scurtă cale care duce la mântuire este smerenia. Nu este o cale ușoară pentru cei mândri și orgolioși. Pentru cei care se smeresc de bună-voie însă, jugul ei este bun și povara ei este ușoară, spune Mântuitorul.

Traiul nostru pe pământ ar putea deveni mult mai simplu dacă am viețui în smerenie. Ce presupune acest lucru? În primul rând, conștientizarea condiției noastre de făpturi create. Viața noastră este în mâna lui Dumnezeu. El ne-a dat-o, El ne-o ia, ca iarăși să ne-o dăruiască pentru veșnicie, dacă împlinim poruncile Lui.

Calea care duce la vesnicie

Din această conștientizare rezultă o minte smerită, care nu se laudă cu ceea ce nu e al său. Pentru că, oricât de mult ni se pare că reușitele din viața se datorează exclusiv eforturilor noastre, în spatele lor se află întotdeauna sprijinul lui Dumnezeu.

Smerit este și cel care le primește pe cu inima bună, fără să cârtească, să se supere sau să se tulbure la vreme de necaz, strâmtorare sau boală. El știe că în spatele tuturor încercărilor se află mâna cea proniatoare a lui Dumnezeu, Care le îngăduie pe cele rele pentru mântuirea noastră și le rânduiește pe toate spre folosul nostru.

„Dacă nu primim viața ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuși Dumnezeu, atunci viața nu ne va croi drum către veșnicie”.

Cel care se împotrivește voii lui Dumnezeu și nu merge pe calea indicată de poruncile Lui va umbla în întuneric. Poruncile lui Dumnezeu sunt lumină pe pământ și felinarul care luminează calea noastră spre Împărăția Cerurilor.

„Vom căuta fără încetare o altă cale către veșnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Mântuitorul ne-a oferit toate „instrucțiunile”, tot ghidajul necesar pentru a merge pe calea Lui. Ne-a avertizat că vom avea ispite și încercări, dar ne-a dat și soluția la ele.

Sfântul Siluan Athonitul spune că cel care încă se tulbură sau se mâhnește pentru ceva, arată lipsă de smerenie sau de supunere față de voia lui Dumnezeu.

„Primul lucru de învățat este să ne asumăm întreaga noastră viață cu toate evenimentele și persoanele ce au intrat în ea, cu tot ce ar fi putut fi uneori o sursă de suferință”.

Niciodată nu e un om degeaba lângă noi, spunea Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol. El ne-a fost dat pentru a învăța ceva de la el sau a-l ajuta noi cu ceva.

„Să acceptăm, nu să respingem. Până când nu ne vom asuma întregul conținut al vieții noastre fără a lăsa nimic deoparte, ca și cum l-am primi din mâna lui Dumnezeu, nu vom fi în măsură să ne eliberăm de neliniște, de o anumite înrobire și răzvrătire lăuntrică”.

Noi de multe ori spunem că vrem să facem voia lui Dumnezeu, dar când vine momentul să ni se testeze supunerea și smerenia, eșuăm.

„Noi Îi spunem Domnului: „O, Doamne, voiesc să fac voia Ta!” Dar din adâncul ființei noastre se ridică un strigăt: „Dar nu pe aceasta, Doamne!” sau „Nu pe cealaltă…!”

La fel procedăm și în raport cu oamenii. Suntem dispuși să-i acceptăm pe semenii noștri așa cum sunt ei, și cu bune și cu rele, dar nu pe „pe acesta”.

„Sunt gata să accept tot ce îmi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiți acum…”

E timpul să demonstrăm supunerea noastră fiiască față de Dumnezeu prin fapte. Pentru că de multe ori Dumnezeu ni-l trimite pe aproapele nostru să ne încerce răbdarea și dragostea, să ne „pună pe jar”, să ne provoace la mânie, la supărare, la ceartă, sau chiar să ne învețe ceva.

Dumnezeu ni-l poate trimite pe un semen de-al nostru să ne vindece de mândrie, de trufie sau de altă patimă și să ne ajute să ne smerim și să intrăm mai ușor în Împărăția Lui.

Dacă însă nu avem smerenie, vom rata această lecție pe care ne-o dă de multe ori aproapele pe care nu-l iubim, nu-l suportăm, nu-l agreăm.

Se cuvine dar să ne întrebăm sincer dacă pocăința și smerenia noastră este sinceră sau este alcătuită doar din cuvinte și idei.

Sursă: Altarul Credinței, Doamne, voiesc să fac voia Ta, dar nu pe aceasta: http://altarulcredintei.md/doamne-voiesc-sa-fac-voia-ta-dar-nu-pe-aceasta/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.