Cum ne putem găsi liniștea într-o lume atât de agitată

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Stresul și graba au făcut din oameni niște mașinării care aleargă cât e ziua de lungă. Unii ca aceștia nici noaptea nu-și găsesc liniștea, pentru că sunt măcinați de griji și de gânduri.

Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să se detașeze de toată zarva și agitația din jur și să se conecteze la singura sursă de pace și tihnă, care este Dumnezeu.

Cum sa ne gasim linistea

„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu”, spune în Cartea Psalmilor (Ps. 45, 11). Prin aceste cuvinte Domnul ne îndeamnă să ne oprim din alergătura noastră neîncetată și să ne luăm un răgaz pentru a cugeta la viața noastră, la menirea noastră, și mai ales la mântuirea noastră.

Să te oprești, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, „înseamnă să izgonești afară din suflet tot ce ar putea să întunece chipul lui Dumnezeu. […] să izgonești tot ce-ți îndepărtează atenția și simțirea de la Dumnezeu”.

Acest sfat poate însemna un îndemn la rugăciune, la meditație, pe care o putem săvârși chiar și în timpul lucrului. Mintea merge oriunde o ducem noi, iar dacă o îndreptăm spre cele sfinte și nepieritoare, petrecerea timpului nostru pe pământ va căpăta valoarea veșniciei.

Iată un mod de liniștire pe care ni-l propune Mitropolitul Antonie de Suroj:

„În loc să fim atât de încrâncenați în a face tot timpul câteva ceva, am putea spune simplu: „Mă aflu în prezența lui Dumnezeu, ce bucurie, hai să stăm liniștiți!”

Nu vom ajunge dintr-o dată la liniștirea inimii, de aceea trebuie să pornim de la liniștirea trupului, a buzelor, a gândurilor și a simțurilor.

„Putem ajunge la așa ceva numai dacă învățăm să ne deprindem într-o oarecare măsură cu tăcerea. Începem cu tăcerea buzelor, cu tăcerea emoțiilor, cu tăcerea minții, cu tăcerea trupului”.

Trupul se liniștește dacă îl deprindem să stea calm și să nu se mai încordeze. Mintea se liniștește și ea dacă ne străduim să evităm „visarea și trândăvia”, gândurile la viitor și dorințele neîncetate.

Din momentul în care am reușit să ne liniștim putem să auzim glasul lui Dumnezeu din noi.

„[…] trebuie să învățăm să ascultăm în liniște, să fim cu totul tăcuți, și astfel am putea, mai des decât ne putem imagina, să descoperim că vorbele din Apocalipsă se adeveresc: „Eu stau la ușă și bat”.

Dumnezeu ne așteaptă o zi întreagă să găsim un răgaz pentru a vorbi cu El și a-I asculta glasul care ne cheamă la El. Iar când ne vom opri din treburile noastre ca să vorbim cu El, vom vedea că doar în rugăciune, smerenie și pocăință se află odihna noastră.

_____________________

Surse:

1. Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, trad. Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 125-126

2. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața Lăuntrică, Editura Sophia, București, p. 129

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.