Dacă primești orice zi ca un dar al lui Dumnezeu, vei putea înfrunta orice situație neplăcută

Articol scris de Ana-Maria Postolache

În cartea sa, „Școala rugăciunii”, Mitropolitul Antonie de Suroj ne vorbește despre tainele rugăciunii, și cum poate fi ea practicată în mod corect și inserată în viața noastră de zi cu zi. Pentru că dacă rugăciunea se rezumă la un fenomen sporadic, izolat, dezlipit de activitățile noastre zilnice, ea va rămâne nelucrătoare.

Rugăciunea neîncetată nu trebuie să devină nici un scop în sine, ci o pârghie spre alipirea de Dumnezeu. Scopul rugăciunii este schimbarea omului lăuntric, din om pătimaș în om virtuos.

Darul unei noi zile

 

Prin rugăciunea sinceră, curată, profundă, primim ajutor în lupta cu patimile, luminare de la Dumnezeu, înțelepciune, spor duhovnicesc.

Părinții Bisericii spun că orice întâmplare din viața noastră trebuie folosită ca prilej de rugăciune. Mitropolitul Antonie zice că tulburările și pericolele prin care trecem nu sunt o piedică, ci „tocmai condiția și mijlocul” prin care chiar și cei neștiutori pot fi provocați să se deprindă cu rugăciunea.

Oricine poate învăța să se roage și să considere acest lucru cât se poate de ușor și normal, dacă este deschis spre aceasta.

„Trezește-te dimineață, iar primul lucru pe care-l faci, să fie cel de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru ea, chiar dacă nu te simți în mod deosebit fericit pentru ziua care urmează: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să fim mulțumitori întru ea” (Ps. 117, 24 – trad. a versiunii textului englezesc).

Faptul că ziua care tocmai a început este un dar al lui Dumnezeu și ea trebuie primită cu mulțumire este un adevăr de care cu toții suntem conștienți în adâncurile ființei noastre. Faptul că noi înșine suntem ai lui Dumnezeu este o altă realitate pe care trebuie să o recunoaștem.

Ziua care ni se deschide înainte este o zi curată, o zi pură, neatinsă. Ea se întinde înaintea noastră ca o oportunitate deosebită.

„Ce urmează acum este să-I ceri lui Dumnezeu să binecuvânteze această zi, ca tot ce se va întâmpla în ea să fie binecuvântat și orânduit de El”.

Nu este însă de ajuns să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu și să așteptăm ajutorul lui fără ca noi să facem nimic, sau mai rău, să acționăm împotriva voinței Lui.

„[…] fiindcă nu de puține ori spunem „binecuvântează-mă, Doamne”, și, primind binecuvântarea, ne purtăm asemenea fiului rătăcitor – ne strângem toate bunurile și o apucăm într-aiurea, pentru a duce o viață destrăbălată”.

Un lucru binecuvântat nu trebuie întinat prin fărădelegi. Ziua pe care ne-a dat-o Dumnezeu trebuie să o folosim pentru a câștiga mântuirea, și nu pentru a o irosi în păcate, spre pierzarea noastră.

În ziua în care pășim trebuie să fim dispuși să înfruntăm totul după pilda Mântuitorului, verificând în toată vremea dacă viața noastră corespunde poruncilor Evangheliei.

În situațiile dificile trebuie să ne purtăm cu smerenie și răbdare, luând aminte ca mai mult decât orice, să nu pierdem dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Împlinirea poruncilor nu este plăcută și desfătătoare, ci de multe ori anevoioasă și dureroasă, pentru că presupune renunțarea la propriul sine și la egoism.

„[…] dacă primești că această zi a fost binecuvântată de Dumnezeu, aleasă de El cu mâna Lui, atunci orice ți se întâmplă în ea este un dar al Său, fie că este amar sau dulce, că-ți place sau nu. Este darul personal al lui Dumnezeu, și dacă îl primești în felul acesta, atunci vei putea înfrunta orice situație”.

Și cu atât mai mult, ne vom putea păstra starea de rugăciune, pentru că „toate situațiile care vor urma una celeilalte au nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu”.

Sursă: Mitropolit Antonie de Suroj, Cap. III, A păși înăuntru, Școala Rugăciunii, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006, pp. 99-102

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.