Când și cum trebuie mutată orhideea în alt ghiveci – ghid complet

Orhideea Phalaenopsis este cea mai îndrăgită floare din această familie.

O vedem în aproape toate casele, înfrumusețând ferestrele și camerele.

Cand trebuie mutata orhideea

Cand trebuie mutata orhideea: Arthur Hidden – Freepik.com

Dacă vă numărați printre cei care nu au mai avut o orhidee până acum, este bine să știți câteva lucruri despre îngrijirea acestei plante.

Orhideea are un ghiveci prea mic?

De multe ori, orhideea Phalaenopsis este înaltă, cu bobocii înfloriți complet și vine într-un ghiveci mic.

Primul instinct este să vrem să o mutăm într-un vas mai încăpător.

Înainte de a muta o orhidee sau orice altă plantă, este indicat să ne documentăm cu privire la momentul cel mai prielnic pentru a face acest lucru.

Chiar dacă orhideea pare că stă înghesuită și i-ar prinde bine un spațiu mai mare, nu trebuie să o mutăm dacă este „în plină floare”.

Acesta este sfatul numărul unu: orhideea nu trebuie mutată într-un ghiveci mai mare cât timp este înflorită.

Chiar dacă că are rădăcinile ieșite în afară, este un lucru specific pentru acest tip de floare.

Când trebuie schimbat ghiveciul la orhidee?

Mutarea orhideei într-un alt ghiveci se mai numește „transvazare”.

Acest procedeu trebuie realizat doar în perioada în care planta nu mai prezintă deloc flori pe tije.

Dacă ai primit o orhidee într-un ghiveci mic, sau așa ai cumpărat-o de la magazin, nu o schimba imediat.

Așteaptă să i se ofilească toate florile și să pice. În acest moment se activează perioada de vegetație, adică planta va începe să dea frunze și rădăcini noi.

Dacă o plantați în plină înflorire, florile se vor ofili mai repede.

Un alt semn care arată că orhideea necesită un vas mai mare este că rădăcinile au umplut tot ghiveciul și ies prin orificiile de pe fundul acestuia.

Este clar că planta nu mai are stabilitatea necesară și trebuie schimbat ghiveciul.

Dacă observați că rădăcinile nu mai au loc să se dezvolte, este momentul să o mutați, pentru a nu crește riscul putrezirii acestora.

Un alt caz în care orhideea trebuie transplantată este atunci când rădăcinile nu arată deloc bine – sunt terciuite, nu sunt verzi și sănătoase, sau planta are și flori sănătoase, dar și boboci ofiliți, care nu se mai deschid.

Ce dimensiune trebuie să aibă noul ghiveci?

Chiar și atunci când alegeți un ghiveci pentru orhidee trebuie să vă informați cu privire la dimensiunea potrivită.

Diametrul noului ghiveci trebuie să fie doar cu 1-2 cm. mai mare decât cel vechi. Sau cu o mărime mai mare decât cel anterior. Orhideea poate fi ținută în noul vas 1-2 ani.

Dacă vasul este prea larg sau prea înalt, înflorirea poate fi întârziată.

Cum se face transplantarea?

Apucați orhideea de tije sau de bază, nu de frunze. Strângeți vasul (dacă este de plastic) și trageți.

Dacă rădăcinile sunt foarte îngrămădite și prinse în substrat, lăsați vasul să stea câteva ore în apă. Astfel se vor desprinde mai ușor.

Îndepărtați cu mâna pământul vechi și curățați bine rădăcinile.

Dacă observați că orhideea are rădăcini putrezite, terciuite sau moarte, tăiați-le cu un foarfece dezinfectat cu spirt/alcool. Îndepărtați doar porțiunile bolnave, nu și cele verzi.

Rădăcinile îngălbenite pot fi păstrate, deoarece sunt sănătoase.

Clătiți rădăcinile sub jetul de apă.

Curățați de asemenea tijele de frunzele îngălbenite sau ofilite. Dacă nodurile de pe tije au muguri în stare latentă (sunt de regulă acoperiți de o frunzuliță uscată), tăiați tijele cu 2-3 cm. deasupra acelor noduri.

Cand si cum se muta orhideea in alt ghiveci

Cand si cum se muta orhideea in alt ghiveci: ArthurHidden – Freepik.com

Trebuie să folosiți un substrat special pentru orhidee. Nu plantați floarea în pământ universal, deoarece această plantă nu crește în pământ.

Substratul de orhidee conține multă scoarță.

Puneți o mână de substrat în ghiveci (un strat mic), apoi introduceți rădăcinile plantei, fixând-o cât mai în centrul vasului.

Completați cu substrat de jur împrejur. Țineți planta în timp ce adăugați substratul. Bateți vasul câte puțin, pentru a ajuta substratul să se așeze bine. Ideea este să nu rămână goluri foarte mari de aer.

Ce trebuie făcut după transplantare

Orhideea abia mutată într-un alt ghiveci se va așeza într-un loc cu umbră, ferit de lumina soarelui.

Timp de 4-5 zile nu trebuie udată deloc. Dacă vedeți că se usucă foarte mult, pulverizați doar puțin cu apă.

După trecerea acestui interval, începeți să udați orhideea în mod obișnuit, punând apă în tăviță sau scufundând-o în apă.

Nu le udați excesiv. Nu le lăsați să băltească în apă, deoarece rădăcinile pot putrezi.

Articole pe aceeași temă

Îngrijirea orhideelor – 5 sfaturi importante
Cum să readuci la viață o orhidee ofilită
9 fertilizanți naturali pentru orhidee
Cum să „clonezi” o orhidee care îți place
Surse articol:

1. Magnolia.ro, Cum și când se schimbă ghiveciul la orhideea Phalaenopsis: https://www.magnolia.ro/blog/cum-si-cand-se-schimba-ghiveciul-la-orhideea-phalaenopsis/
2. Miss Orchid Girl, Orchid Care for Beginners – How to repot Phalaenopsis Orchids: https://www.youtube.com/watch?v=cWFyQzJbGDg&ab_channel=MissOrchidGirl

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.