Mama Naşte şi Renaşte pe Copilul Ei

Termenul de „maică” este folosit şi în regimul monahal pentru femeile care aleg să ducă o viaţă de celibat în slujba lui Dumnezeu.

Este interesant de văzut că apelativul acesta de „maică” se referă la a fi mamă pentru toţi şi toate. Această calitate nu trebuie să fie condiţionată numaidecât de naşterea sau de creşterea propriilor copii.

Din punct de vedere social, a fi mamă reprezintă o meserie. La nivel creştin-ortodox însă, mama este cea care naşte şi renaşte pe copilul său.

Părintele Arsenie Papacioc spune că cea mai bună metodă de creştere a copilului pe care trebuie să o folosească o mamă bună este metoda instinctului, sau a iubirii necondiţionate.

Mama este cea care „îi dă copilului său sentimentul de erou”, mai ales atunci când se întoarce de la şcoală plângând că nu a reuşit să fie cel mai bun.

Mama îi spune atunci: „Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cucereşti lumea!” Uimitor este că mama nu face acest lucru pentru că a citit într-o revistă, ci pentru că îşi iubeşte copilul şi vrea ce este mai bun pentru el.

În viziunea părintelui Arsenie, copiii trebuie crescuţi cu multă blândeţe. Asprimea este bună, însă ea aduce frica în inima copilului, determinându-l pe acesta să asculte de teamă.

El „va prinde numai în piele învăţătura ta!” Este mai uşor pentru cei mici să înveţe de la părinţii care se poartă blând cu ei.

Cu toate acestea, blândeţea şi asprimea trebuie împletite în mod eficient, pentru ca cel mic să împlinească nu numai ce vrea el, ci mai ales ceea ce trebuie.

În prima lor instanţă de viaţă, copiii se deprind cu figura mamei, cu mirosul şi atingerea ei. Mai apoi, ei învaţă cuvintele şi faptele părinţilor.

Comportamentul pe care copiii le preiau de la părinţii credincioşi vor dăinui ca modele de viaţă chiar şi după moartea mamei şi a tatei. Este vital să îi arăţi copilului tău un exemplu bun de viaţă prin tot ceea ce tu realizezi ca părinte.

Mama are menirea de a-l dirija continuu pe copil, pentru a evita deprinderea unei învăţături greşite, încă din primii ani. Tot ea este cea care trebuie să corecteze permanent pe copil în ceea ce priveşte o creştere benefică.

Educaţia din şcoli poate fi bună pentru că este fondată pe o oarecare ordine şi disciplină. Însă de multe ori ea poate fi şi necreştină, de aceea părinţii sunt datori să ofere un mod de viaţă autentic, întemeiat pe valori pozitive: dragostea de aproapele şi nu competiţia, iertarea şi nu ura ascunsă, bunătatea şi nu zgârcenia, comunitatea şi nu individualismul.

Şi când face bine, dar mai ales când greşeşte, copilul va spune: „Aşa m-a învăţat mama!” De aceea, despre mamă spunem că ea este un pedagog angajat pe viaţă în educare copilului ei.

Mamă este cea care hrăneşte pe copilul său nu doar trupeşte, ci şi sufleteşte. Copiii trebuie crescuţi nu ca să devină miniştri de externe sau boieri, ci ca să se mântuiască.

Ora de religie care astăzi lipseşte din insitutele de învăţământ trebuie predată acasă. Virtuţile despre care ne învaţă credinţa creştină sunt cele mai sănătoase.

Copilul care trăieşte într-un cămin fericit, întemeiat pe dragoste, înţelegere şi bunătate va creşte un om bun, în toate sensurile cuvântului.

Vezi şi ce învăţăm noi de la copii noştri!