Monocite crescute sau scăzute – ce înseamnă

Articol documentat

Dacă rezultatele arată un nivel scăzut sau crescut de monocite, cu siguranță ești curios să știi ce înseamnă acest lucru. Doar medicul poate face o interpretare corectă a acestor rezultate.

El va ține cont de alte rezultate din foaia de analize, sau de nivelul limfocitelor în raport cu nivelul altor celule din sânge.

Monocite scazute sau crescute - cauze

Monocite scazute sau crescute – cauze: Rawpixel.com – www.freepik.com

Ce sunt monocitele?

Monocitele sunt celule albe de sânge care se formează în măduva osoasă, după care intră în fluxul sanguin. Apoi pătrund în țesuturile unor organe, precum ficat, plămâni, splină și din nou în măduva osoasă.

În momentul în care corpul este expus la un patogen, monocitele sunt reactivate și transformate în macrofage. Nu în mod întâmplător au dimensiuni foarte mari, chiar mai mari decât celulele roșii de sânge. Corpul are nevoie de ele pentru a combate infecțiile.

Macrofagele eliberează compuși toxici care distrug bacteriile și celulele infectate. Ele luptă chiar și împotriva celulelor canceroase.

Mai mult, macrofagele transmit semnale către alte celule albe, informându-le că în organism există o infecție. Astfel devin mai puternice în eliminarea infecției, înlăturarea celulelor moarte din corp și susținerea sistemului imunitar.

Citește și: De ce este bine sa îți faci mai des analize la sânge – ce boli se pot depista

Monocite crescute – cauze

Monocitele pot să crească sau să scadă, în funcție de starea sistemului imunitar. Un nivel crescut de monocite semnala prezența unei infecții cronice sau a unei boli autoimune.

Corpul poate produce mai multe monocite atunci când are de-a face cu o infecție. De asemenea, numărul de monocite poate crește în momentul în care apare o boală autoimună. În acest ultim caz, monocitele vor ataca, în mod greșit, celulele sănătoase din corp.

Monocitele sunt mari uneori la persoanele care au o infecție cronică.

Iată bolile asociate cu un nivel crescut de monocite

sarcoidioză (celule inflamatoare se acumulează în cantități mari în diferite organe ale corpului)
boala intestinală inflamatorie
lupus
artrită reumatoidă
 leucemie
limfom
mielom multiplu

În mod paradoxal, și nivelul scăzut de monocite poate indica o boală autoimună.

Monocite scăzute – cauze

Valorile scăzute ale monocitelor se pot datora unor tratamente medicale sau unor boli care suprimă funcția sistemului imunitar. Iată câteva cauze posibile ale monocitelor mici:

chimioterapie (mai ales la măduva spinării)
radioterapie (mai ales la măduva spinării)
HIV și SIDA
septicemie
insuficiența măduvei osoase
tratamente cu imunosupresoare

Nivelul monocitelor se depistează printr-o analiză completă a celulelor sangvine, care se numește hemoleucogramă.

Citește și: 4 analize de sânge importante pentru femei

Alte tipuri de celule albe de sânge

Monocitele constituie doar 2-8% din totalitatea celulelor albe de sânge. Iată care sunt celelalte tipuri de celule albe de sânge care contribuie la protejarea organismului împotriva infecțiilor:

neutrofilele (70%), care combat orice tip de infecție și inflamațiile din corp

eozinofilele (3%), care combat alergiile și paraziții

bazofilele, care combat astmul și alergiile)

limfocitele

Atenție! Nu este indicat să faci o auto-interpretare a analizelor la sânge, sau să te încrezi în interpretările de pe Internet.

Nu căuta soluții pe internet la o problemă medicală la care nu ai un diagnostic pus de medic!

Analizele medicale trebuie văzute și evaluate de un medic autorizat, care va prescrie investigații suplimentare pentru confirmarea diagnosticului, dacă este cazul, sau tratamentul adecvat.

Surse:

1. James Roland, Alana Biggers, Absolute Monocytes Explained in Simple Terms, Healthline: https://www.healthline.com/health/absolute-monocytes
2. Blood Test Results: CBC Explained: https://www.iwmf.com/sites/default/files/docs/bloodcharts_cbc(1).pdf

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.