Cura cu turmeric și piper pentru micșorarea fibromului uterin

Foarte multe femei au un fibrom uterin. Dacă vă numărați printre ele, încercați remediul de mai jos. Este un preparat pe bază de turmeric, ghimbir și piper negru.

Autoarea acestei rețete spune că substanța activă din turmeric previne creșterea anormală a țesuturilor uterului.

Cura cu turmeric si piper pentru micsorarea fibromului uterin

Cura cu turmeric si piper pentru micsorarea fibromului uterin

Curcumina este un puternic antiinflamator. Reduce durerile și inflamația în perioada menstruală. Combate cancerul în diferite locații ale corpului, inclusiv cancerul uterin.

Turmericul micșorează fibroamele uterine

Turmericul (Curcumina longa) este o plantă din familia ghimbirului. Asiaticii și indienii o folosesc în bucătărie, în medicina tradițională și în cosmetică.

Utilizările turmericului datează de mii de ani. Practicații medicinei tradiționale folosesc turmericul împreună cu alte plante pentru mișcorarea fibroamelor uterine.

Turmericul este inclus de asemenea într-o formulă anti-fibrom uterin în Ayurveda, despre care se spune că reduce simptomele asociate acestei tumori ginecologice.

Turmericul este un puternic antioxidant care protejează uterul de stresul oxidativ. Radicalii liberi pot contribui la înmulțirea celulelor mușchilor netezi ai fibromului.

Chiar dacă remediul propus mai jos este bazat doar pe experiența personală, o recenzie publicată în 2022 în jurnalul „Frontiers in Pharmacology” demonstrează eficiența turmericului în fibromul uterin.

În unele studii, curcumina s-a dovedit eficientă în reducerea fibromului uterin în doze de 1,2-1,35 g pe zi (3 tablete de 450 mg/zi), timp de 6, respectiv 3 luni. Curcumina a scăzut dimensiunea, volumul și activitatea proliferativă a fibromului uterin, fără să producă efecte secundare.

Citește și – Coada-șoricelului vindecă fibromul uterin 

Piperul negru reduce inflamația și ajută la descompunerea țesutului care formează fibroamele uterine.

Totodată, este extrem de important pentru absorbția curcuminei. Fără piper negru curcumina nu va fi asimilată optim în organism.

Cura cu turmeric și piper pentru fibromul uterin 

Ingrediente

• 1 litru de apă
• 1 lingură plină de pulbere de turmeric
• 1 lingură de boabe de piper negru
• 1 lingură de ghimbir măcinat
• 1 lămâie

Mod de preparare

Puneți apa într-un ibric, pe foc. când a început să clocotească, turnați-o într-un borcan. Adăugați pulberea de turmeric și de ghimbir, precum și boabele de piper. Amestecați bine. După ce s-a răcorit, adăugați sucul de lămâie proaspăt stors.

Lăsați infuzia să stea 3 ore, apoi o puteți strecura și consuma. Pentru eficiență maximă, beți ceaiul de turmeric dimineața, pe stomacul gol. Cura este de lungă durată.

Dacă observați anumite reacții adverse în urma acestui tratament, opriți-l.

Citește și – Ceaiul verde reduce fibromul uterin, chisturile ovariene și endometrioza

Mărturii pozitive

La videoclipul postat de autoarea rețetei am găsit și câteva comentarii pozitive, încurajatoare:

„Dacă cineva vrea să încerce, funcționează. Am avut 2 fibroame. Tocmai am făcut ecografie și a mai rămas doar unul și e foarte mic” – Hanna Tony.

„M-am dus la spital să îmi îndepărteze fibromul. Înainte de a merge la spital am folosit acest remediu, timp de 2 luni. Medicul a confirmat că nu mai am fibrom” – Hangwi Sadiki.

„Acest remediu chiar a funcționat la mine. Pe data de 13.09.2021 mi s-a spus că am un fibrom de 5 cm., de mărimea unui ou. Am început să iau acest remediu prima data dimineața și noaptea, pe durata menstruației, apoi m-am oprit. Pe data de 30.09.2021 m-am dus la ecografie și rezultatele au arătat o micșorare de la 5 cm. la 4 mm. Mulțumesc pentru acest remediu minunat!” – Joice Paulo.

Citește și – Turmericul ajută la micșorarea fibromului uterin (studii)

Precauții și contraindicații

Acest remediu nu este indicat persoanelor cu ulcer stomacal sau alte afecțiuni în care este interzis piperul.

Pentru a vedea contraindicațiile la turmeric, consultați articolul de mai jos:

Cine nu are voie să consume turmeric  (contraindicații și interacțiuni cu medicamente)

Surse articol:

1. Pamax Natural Tips, Add this seed shrink fibroid & remove cysts naturally: https://www.youtube.com/watch?v=zsOrPrzk9mA&ab_channel=PamaxNaturalTips
2. Arip, Vi Lien Yap, Mogana Rajagopal, Malarvili Selvaraja, Dharmendra Sasikala Chinnapan, Evidence-Based Management of Uterine Fibroids With Botanical Drugs-A Review, Front. Pharmacol., 22 June 2022 Sec. Ethnopharmacology, Volume 13 – 2022 | https://doi.org/10.3389/fphar.2022.878407: https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fphar.2022.878407/full

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.