Tinctura de ardei iute – utilă în alcoolism, dureri și căderea părului
√ Articol documentat
Din toate speciile de ardei existente, ardeiul iute are cele mai importante virtuți medicinale.
Toate condimentele sunt bune, însă cele picante au o valoare curativă mai mare.
Cuprins
Ardeiul iute – o sursă excelentă de vitamina C
Acestea sunt înzestrate cu proprietăți antimicrobiene, antibacteriene, antioxidante, antiinflamatoare și efecte bune în bolile cardio-metabolice.
Experimentele realizate in vitro și in vivo au arătat că compușii bioactivi din condimente au beneficii importante pentru organism.
Puțini știu că vitamina C a fost izolată pentru prima dată din ardeiul iute, de către biochimistul maghiar Szent Gyorgy. Medicul a primit chiar și un Premiu Nobel pentru această reușită.
Această varietate de ardei conține o cantitate însemnată de vitamina C (150 mg%).
Oferă de asemenea cantități bune de provitamina A, vitamine din grupul B, tocoferoli (vitamina E), vitamina P, carotenoide, xantofile, flavonoide, compuși fenolici, fibre, substanțe fitochimice, metaboliți cu proprietăți antioxidante și microelemente.
Ardeiul iute poate prelungi durata vieții
Efectele sale terapeutice sunt atribuite în special capsaicinei – substanța responsabilă pentru gustul picant și acțiunea sa iritantă.
Includerea ardeiului iute în dieta noastră obișnuită are o importanță colosală, dat fiind că acesta ar putea crește speranța de viață.
Un studiu apărut în 2017 în jurnalul „Plos One” a demonstrat acest lucru. La persoanele care au mâncat ardei iute, rata de mortalitate totală a fost de 21,6%, comparativ cu rata de 33,6% observată la non-consumatori.
Consumul acestui condiment a fost de asemenea asociat cu o scădere de 13% a pericolului instantaneu de moarte, mai cu seamă din cauza afecțiunilor vasculare.
Un studiu de cohortă realizat în China a arătat că ardeii iuți reduc mortalitatea din toate cauzele, dar mai ales din cauza bolilor cardiovasculare, respiratorii și oncologice.
Util în afecțiunile cardio-metabolice
Ardeiul iute este vitaminizant și stimulent digestiv.
Exercită un efect protector împotriva obezității și hipercolesterolemie. Scade riscul de hipertensiune arterială, diabet de tip 2 și afecțiuni aterosclerotice.
Studiile pe rozătoare au arătat că dietele bogate în capsaicină au efecte benefice în sindromul metabolic, ateroscleroză, diabet, boala ficatului gras nonalcoolic, hipertrofia cardiacă și riscul de accident vascular.
Farmacistul Ovidiu Bojor menționează în una din cărțile sale eficiența ardeiului iute în tratarea dependenței de alcool. Mai ales atunci când acesta este administrat sub formă de tinctură.
Autorul recomandă utilizarea tincturii de ardei iute în curele de dezalcoolizare, deoarece reduce nevoia de a bea.
Cum se prepară tinctura de ardei iute
Academicianul Ovidiu Bojor recomandă această rețetă:
- 20 g de ardei iuți
- 100 ml de alcool
Ardeii se toacă mărunt și se pun într-un borcan. Se adaugă alcoolul și se lasă la macerat o săptămână, după care preparatul se strecoară.
Mod de utilizare
Persoanele dependente de alcool pot lua câte 1-30 de picături de tinctură de ardei iute pe zi.
Pentru o eficacitate mai mare a tratamentului, picăturile se adaugă într-o ceașcă de ceai din plante amare, precum anghinare, țintaură, unguraș, lichen de piatră sau schinel).
Ceaiul amestecat cu tinctură de ardei iute se va consuma în locul băuturilor alcoolice, când apare dorința de a bea.
Tinctura de ardei iute este utilă și în problema căderii părului. Acest produs acționează ca un tonic capilar.
Stimulează circulația sangvină de la nivelul scalpului și printr-o irigare mai bună a rădăcinii, firele de păr cresc mai rezistente.
Se aplică pe scalp și se fac fricțiuni la rădăcina părului.
Această tinctură poate fi utilizată și în caz de algii – sub formă de comprese.
Precauții și contraindicații
Din cauza proprietăților sale iritante, ardeiul iute nu este indicat celor cu ulcer, gastrite sau hemoroizi.
Condimentele și preparatele picante pot înrăutăți simptomelor acestor afecțiuni.
Surse articol:
1. Mustafa Chopan and Benjamin Littenberg, The Association of Hot Red Chili Pepper Consumption and Mortality: A Large Population-Based Cohort Study, PLoS One. 2017; 12(1): e0169876: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5222470/
2. Tomi L. Olatunji and Anthony J. Afolayan, The suitability of chili pepper (Capsicum annuum L.) for alleviating human micronutrient dietary deficiencies: A review, Food Sci Nutr. 2018 Nov; 6(8): 2239–2251: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6261225/
3. Mark F McCarty, James J DiNicolantonio, and James H O’Keefe, Capsaicin may have important potential for promoting vascular and metabolic health, Open Heart. 2015; 2(1): e000262: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4477151/
4. Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu, Ardeiul iute, Sănătate prin Semințe, Legume și Fructe, Editura Fiat Lux, București, pp. 101-102