Cele mai bune ceaiuri pentru răceală și gripă
√ Articol documentat
Orice persoană trebuie să știe care sunt cele mai bune ceaiuri pentru răceală și gripă. Nimeni nu este ferit de invazia de virusuri care bântuie iarna și primăvara devreme.
Plantele au fost întotdeauna un aliat bun împotriva bolilor. Iar în afecțiunile virale nici nu sunt recomandate medicamentele.
Cuprins
Răceala nu se tratează cu medicamente
De fapt, răceala nici nu se tratează, ci trece de la sine, fie că iei un antiinflamator sau nu. Medicii nu recomandă pastile în infecțiile virale, deoarece virusul se curăță singur în câteva zile sau săptămâni.
Doar în caz de infecții bacteriene se recomandă antibioticele. Nici pentru Coronavirus nu există un tratament specific, deoarece este o afecțiune virală.
Doctorii recomandă creșterea aportului de lichide (se pot bea ceaiuri calde, supe calde), odihnă sau repaus la pat și administrarea unor remedii pentru reducerea simptomelor.
Citește și: Ce ceaiuri să beți când sunteți răciți sau gripați
Se pot folosi analgezice, antiinflamatoare și decongestionante, sub formă de sirop, spray sau capsule. Reține că aceste medicamente nu tratează boala! Ele pot doar să amelioreze simptomele.
Dacă nu ai simptome foarte grave, poți folosi plantele medicinale. Sunt mai blânde și au mai puține efecte secundare. În plus, vin la pachet cu mult alte beneficii.
Ceaiuri pentru răceală și gripă
Cele mai bune ceaiuri pentru răceală și gripă sunt cele care stimulează imunitatea și ajută organismul să lupte cu patogenul respectiv. Sunt utile:
• ceaiurile diaforetice, care stimulează transpirația și ajută la eliminarea toxinelor
• ceaiurile antipiretice, care scad febra
• ceaiurile expectorante, care ajută la eliminarea excesului de mucus
• ceaiurile antitusive, care calmează tusea
• ceaiurile antivirale, care luptă împotriva virusurilor
• ceaiurile decongestionante, care curăță căile nazale și sinusurile
• ceaiurile emoliente, care calmează țesuturile iritate
Ceai pentru răceală din ghimbir, usturoi și cayenne
Acest ceai picant are efecte antibacteriene, antifungice, antivirale și imunostimulatoare. Poți folosi acest ceai doar dacă nu ai contraindicații la condimente în general.
• 2-3 felii de rădăcină de ghimbir
• 1 cățel de usturoi
• ½ linguriță de cayenne
• 500 ml de apă
Pune ghimbirul și usturoiul zdrobit la fiert timp de 20 de minute. Strecoară și adaugă cayenne. După ce s-a răcorit, îl poți îndulci cu miere.
Este indicat să bei acest ceai îndată ce simți că te ia răceala. Dacă vrei să ai rezultate, consumă 3-4 căni pe zi.
Acest ceai ajută la eliminarea excesului de mucus, stimulează circulația sângelui, încălzește corpul și induce transpirația. Contribuie la detoxifierea corpului.
Calmează nu doar durerea în gât, ci și durerile musculare care însoțesc de obicei o răceală.
Ceai de frunze de măslin
Frunzele de măsline conțin doi acizi care împiedică răspândirea virusurilor și a bacteriilor, anume acidul oleuropein și acidul elenolic.
Totodată, sunt foarte bogate în antioxidanți și vitamina C. De-a lungul timpului, ceaiul de frunze de măslin a fost întrebuințat contra febrei și malariei.
» pune 1 linguriță de frunze uscate de măslin la infuzat într-o cană cu apă timp de 20 de minute
» bea 3 căni de ceai pe zi, îndulcite cu miere
Pentru a evita iritarea stomacului, este indicat să bei acest ceai în timpul meselor. Atenție, frunzele de măslin pot interacționa cu medicamentele chimioterapie.
Acest ceai este contraindicat persoanelor cu hipertensiune arterială.
Ceai de busuioc și ghimbir
Busuiocul este o plantă aromatică foarte potrivită în afecțiunile respiratorii și infecții. Conține antioxidanți și compuși cu efecte antibiotice.
Ca efect „secundar” benefic, calmează stomacul și combate depresia.
» pune o mână de frunze de busuioc la infuzat într-o cană cu apă clocotită
» adaugă 10 felii subțiri de rădăcină de ghimbir, tocate mărunt
» lasă plantele la infuzat 20 de minute
» strecoară și îndulcește cu miere
» bea câteva căni de ceai pe zi
Atenție, busuiocul poate interacționa cu medicamentele pentru tensiunea arterială și anticoagulantele. Evită busuiocul și celelalte plante aromatice pe perioada sarcinii și alăptării.
Ceai de urzică, păpădie și cătușnică
Acest trio este mult mai puternic decât dacă ai folosi plantele separat. Urzica este una din cele mai bune plante pentru hrănirea, curățarea și vindecarea organismului.
Este deosebit de eficientă contra gripei și răcelilor. Conține fier și calciu. Calmează alergiile și purifică sângele.
Cătușnica face parte din familia mentei. Are efecte antibacteriene, antifungice, analgezice și relaxante.
Păpădia reduce infecțiile, susține funcția diuretică a rinichilor, curăță ficatul și îmbunătățește digestia.
Nu trebuie să exagerezi cu cantitățile:
» pune 30 g de frunze și rădăcini de păpădie, o mână de frunze de urzici și o mână de cătușnică într-o cratiță cu 500 ml de apă
» fierbe câteva minute, strecoară și îndulcește ceaiul cu miere
» bea 1-2 căni pe zi
Nu depăși doza recomandată, deoarece poate avea efect laxativ. Nu consuma acest ceai dacă ești însărcinată sau ai alergie la plantele din familia mușețelului și margaretelor.
Este indicat să beai un pahar cu apă după acest ceai, pentru a nu suferi o posibilă iritare a stomacului, din cauza efectului său diuretic.
Citește și: Cele mai eficiente ceaiuri imunitare pentru sezonul gripei și răcelilor
Alte ceaiuri bune pentru răceală
» ceaiuri care scad temperatura: soc, tei, salvie, ghințură și pir
» ceaiuri sudorifice: mentă, lumânărică, soc, gălbenele, brusture, mesteacăn, isop, mușețel (se bea seara)
» ceaiuri antitusive: podbal, rădăcină de nalbă mare, pătlagină, ciuboțica cucului, fenicul, sunătoare, coada-șoricelului, trei-frați-pătați
» ceaiuri emoliente: cimbrișor, gutui, tei, soc
» ceai verde, câte 2-3 căni de ceai cald pe zi
Surse bibliografice:
1. Nicole Faires, 5 Amazing Herbal Teas to Help You Beat the Flu, Earth Easy: https://learn.eartheasy.com/articles/5-amazing-herbal-teas-to-help-you-beat-the-flu-2/
2. Constantin Milică, Răceala și Guturaiul, Medicina Naturistă, Vol. 1, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 309