Tratament cu PULBERE de CASTANE pentru afecțiuni venoase, coronariene, musculare și nervoase (rețetă + mod de administrare)

Castanele comestibile (Castanea sativa) sunt o sursă nebănuită de hrană și energie. Aceste fructe enigmatice ale toamnei pot fi transformate în prețioase remedii naturiste pentru sănătatea noastră: tinctură, ceai, unguente și alifii, făină sau pulbere.

În ciuda texturii lor uscate, castanele au un conținut nutrițional extrem de divers. Sunt bogate în calciu, magneziu, potasiu, fosfor, zinc și mangan, precum și în vitaminele A, C, B1 și B2.

Datorită mineralelor și vitaminelor conținute, sunt utile în anemie, demineralizare, tulburări nervoase, probleme musculare și cardio-vasculareMedicina naturistă le recomandă în următoarele afecțiuni:

– varice, ulcer varicos
– hemoroizi
– depresie, astenie
– tulburări trofice cutanate
– edeme
– probleme circulatorii
– menopauză
– celulită
– hernie de disc
– spondiloză
– sciatică
– fracturi
– Parkinson
– accident vascular cerebral
– tromboflebită
– osteoporoză

_______________________________________________________________________________________________________

Ambele soiuri de castani au proprietăți terapeutice. Atât castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum), cât și castanul comestibil (Castanea sativa) se culeg când au ajuns la maturitate, undeva prin luna octombrie. Cel comestibil este mai dulce și mai plăcut la gust.

Se recoltează doar fructele sănătoase, grele și cu coaja lucioasă, fără pete.

_______________________________________________________________________________________________________

Cum se obține pulberea de castane

Spălați castanele cu apă rece, apoi lăsați-le să se zvânte circa o oră.
Întindeți-le într-un singur strat într-un loc aerisit și lăsați-le să se deshidrateze complet.

Au nevoie de 3-4 săptămâni pentru a se usca bine. Întoarceți-le zilnic pentru a preveni formarea mucegaiului și pentru a grăbi procesul de uscare.

După ce au devenit casante, le puteți transforma în pulbere. În acest sens puteți folosi râșnița electrică de cafea. Zdrobiți-le mai întâi în robot până se mărunțesc, apoi măcinați-le prin râșniță până se fac pudră.

Pentru a fi cât mai fină, o puteți cerne printr-o sită deasă. Păstrați pulberea obținută într-un borcănel de sticlă, într-un loc întunecos și răcoros din casă.

_______________________________________________________________________________________________________

Mod de administrare

Se ia câte 1 linguriță de pulbere pe zi, în fiecare dimineață, pe nemâncate. Se ține 2-3 minute sub limbă, apoi se înghite cu un pahar de apă.

Acest remediu ajută la reducerea senzației de presiune intracraniană, a durerilor de cap și a retenției de apă în corp.

Consultați medicul înainte de a începe un tratament cu castane dacă luați medicamente de orice fel sau dacă suferiți de boli cronice.

_______________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Castanele au un pronunţat efect tonic nervos şi muscular, Leacuri & Rețete Mănăstirești, nr. 18 octombrie-decembrie 2017: http://www.lumeacredintei.com/reviste/leacuri-retete-manastiresti/leacuri-retete-manastiresti-nr-18octombrie-decembrie-2017/samburii-de-struguri-un-leac-mai-putin-cunoscut/

2. Doctorul Zilei, Beneficiile uimitoare pe care le aduc castanele: Scad riscul de infarct, tratează varicele şi luptă împotriva bolilor reumatice: http://www.doctorulzilei.ro/beneficiile-uimitoare-pe-care-le-aduc-castanele-scad-riscul-de-infarct-trateaza-varicele-si-lupta-impotriva-bolilor-reumatice/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.