Rețetă de SUC pentru persoanele care suferă de INDIGESTIE

Această rețetă de suc poate fi utilă celor care au probleme cu digestia sau vor să-și detoxifice tractul digestiv. Este recomandată mai ales în caz de indigestie, arsuri și dureri stomacale.

Conține foarte multă vitamina C, regăsită atât în ananas, cât mai ales în kiwi, precum și doze importante de vitamina K, acid folic, vitamina B6 și potasiu.

Ananasul este ingredientul principal al acestui suc. Acesta conține bromelaină, o enzimă care ajută digestia prin faptul că descompune proteinele.

Bromelaina se găsește doar în ananasul proaspăt. A fost izolată pentru prima dată în anul 1800. A demonstrat proprietăți antiinflamatoare remarcabile, fiind utilă în artrită, sinuzită, bronșită, astm, infecții.

Comisia Germană E. a aprobat utilizarea bromelainei pentru tratarea umflăturilor și a inflamațiilor post-operatorii, în mod special după o operație la nivelul sinusurilor.

Ananasul este folosit de secole în America Centrală și America de Sud pentru tratarea indigestiei și reducerea inflamațiilor.

Unele persoane mărturisesc că au obținut ameliorări notabile ale simptomelor sindromului colonului iritabil (manifestat prin constipație și balonare) consumând câte 1 felie de ananas proaspăt la micul-dejun.

Suc pentru indigestie – rețetă

Ingrediente

• 2-3 felii de ananas
• 2 kiwi
• 1-2 felii de lămâie (fără coajă)
• câteva frunzulițe de mentă verde
• 1 pahar de apă

Preparare

Curățați ananasul de coaja exterioară și tăiați-l cubulețe. Decojiți fructele kiwi și tăiați-le în jumătăți. Adăugați toate ingredientele în blender și mixați până la omogenizare.

Nu este nevoie să strecurați sucul obținut. Se bea ca atare, întrucât pulpa fructelor este foarte bogată în fibre, benefice pentru sistemul digestiv și cardiovascular.

Este foarte bun la gust, însă dacă îl vreți mai dulce, puteți adăuga puțină miere de albine.

Dacă aveți un storcător electric în casă îl puteți folosi în locul blenderului. Însă va trebui să măriți cantitățile fructelor folosite.

Unii experți spun că sucurile cu pulpă, obținute la blender, sunt mai sănătoase și mai bogate în nutrienți, însă atunci când se urmărește tratarea unei afecțiuni, sucurile limpezi, obținute la storcător, se absorb mai repede și corpul nostru primește astfel o doză concentrată de nutrienți: vitamine, minerale, enzime, antioxidanți.

Surse articol:
1. http://www.juicingcollection.com/Kiwi-Pineapple-Mint-Juice
2. http://umm.edu/health/medical/altmed/supplement/bromelain
3. https://dailyhealthpost.com/pineapple-enzyme-bromelain/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.