Cum să scapi de grăsimea de pe picioare

Comparativ cu bărbații, femeile tind să stocheze mai multă grăsime în jurul picioarelor. Curele de slăbire te pot ajuta să slăbești în general, însă nu doar într-o anumită zonă a corpului.

Studiile sportive au arătat că nu există încă o metodă de slăbit care să elimine grăsimea doar de pe picioare. Pentru a obține acest lucru va trebui să combini mai multe strategii care țin de stilul de viață și antrenament fizic.

Grasimea de pe picioare: bbc.com

Există exerciții speciale pentru tonifierea mușchilor de la nivelul picioarelor. Genuflexiunile sunt doar un exemplu în acest sens.

Un studiu de dimensiuni mici a arătat că presa pe picioare ajută la eliminarea surplusului de grăsime. Participanții au fost rugați să facă 1.200 de exerciții de presă pe un singur picior, timp de 12 săptămâni.

Rezultatele au arătat că antrenamentul a redus masa de grăsime de la nivelul piciorului exersat dar și în tot corpul.

Exerciții pentru eliminarea grăsimii de pe picioare

Physical Activity Guidelines for Americans recomandă atât antrenamentul de forță, cât și exerciții aerobice.

Antrenamentul de rezistență presupune exersarea masei musculare pentru creșterea forței și a rezistenței. Se pot folosi gantere, bande de rezistență și exerciții cu greutatea corpului.

American College of Sports Medicine recomandă 8-10 exerciții multi-articulare, de 2-3 ori pe săptămână. Acestea lucrează mai multe grupe de mușchi simultan și ajută la arderea mai multor calorii.

Alte exerciții care pun mușchii de pe picioare în mișcare sunt:

– powerlifting (ridicarea unei bare de la podea)

– sărituri din fandare în fandare

– apăsarea picioarelor

– extensia genunchilor și a șoldurilor

– exerciții de întindere a mușchilor hamstring

– exerciții aerobice

Din categoria exercițiilor aerobice fac parte:

– alergatul

– mersul pe bicicletă

– înotul

– dansul

– mersul pe jos

Aceste exerciții sunt un antrenament excelent pentru sistemul cardiovascular, care ajută la îmbunătățirea ritmului cardiac). Pot fi făcute la pas domol sau la o intensitate mai mare.

Exercițiile aerobice ajută corpul să ardă calorii și să elimine excesul de grăsime. Au totodată efecte tonifiante asupra inimii și a plămânilor.

Un studiu mic a arătat că alergatul rapid (sprint) reduce grăsimea corporală la femei. Participantele care au practicat sprint de 3 ori pe săptămână, timp de 6 săptămâni, au pierdut un procent de 8% din grăsimea corpului.

Modificări în dietă

Nu există diete care să se axeze pe un anumit segment al corpului. Reducerea numărului de calorii ajută la scăderea în greutate la nivelul întregului organism.

Cele mai bune alimente sunt așadar cele care au calorii puține, dar compensează printr-un conținut bogat în vitamine, minerale, fibre și proteine:

– fructe și legume
– cereale integrale
– ouă
– carne slabă
– pește
– leguminoase
– nuci și semințe
– ulei de măsline

Dietele sărace în carbohidrați și bogate în proteine s-au dovedit eficiente pentru pierderea în greutate.

Pentru a slăbi, este importantă limitarea consumului de alcool, deoarece acesta are multe calorii care se transformă în grăsime de depozit.

Evitarea stresului este o măsură importantă pentru prevenirea îngrășării. Un studiu din 2017 a arătat că persoanele stresate la începutul studiului au luat mai mult în greutate în următoarele 6 luni decât participanții cu un nivel mai mic de stres.

Somnul este la fel de important pentru reglarea hormonilor asociați cu apetitul, precum leptina și grelina. O persoană care nu doarme suficient va avea un nivel crescut de grelină – hormonul care stimulează foamea.

Sursă: MaryAnn De Pietro, Jake Tipane, What are the best ways to lose leg fat? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/327058.php#summary

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.