Usturoiul – Leacul Inimii, Cancerului, Imunităţii şi Supraponderabilităţii
Usturoiul (Allium sativum) face parte din familia cepei şi prazului numită Alliaceae. Medicina naturistă şi nutriţioniştii consideră usturoiul unul din alimentele cele mai valoroase şi versatile de pe planetă, folosit astăzi şi ca supliment pentru întărirea sănătăţii. Usturoiul promovează buna funcţionare a inimii şi a sistemului imunitar, având proprietăţi antioxidante remarcabile. Prin acestea, şi prin efectul de sporire a activităţii celulelor imune din corpul nostru, usturoiul ne fereşte de cancer şi menţine buna circulaţie a sângelui.
Alicina din usturoi – elixirul sănătăţii
Componenta activă din usturoi este un compus sulfuros, numit alicină. Alicina este un produs chimic, eliberat atunci când usturoiul este tocat, mestecat sau zdrobit. Alicina este un agent puternic, ce acţionează întocmai ca un antibiotic, inhibând creşterea şi reproducerea germenilor. De fapt, se spune că 1 miligram de alicină are o putere de 15 ori mai mare decât penicilina. De asemenea, testele au arătat că praful de alicină poate reduce incidenţa răcelilor cu peste 50%. Vezi și alte beneficii ale usturoiului.
> Usturoiul creşte rapid imunitatea
Usturoiul este ambalat cu o serie impresionantă de vitamine şi substante nutritive: proteine, potasiu, vitaminele A, B2 şi C, calciu, zinc şi multe altele.
Nu este surprinzător faptul că abundenţa de antioxidanţi din usturoi are un efect pozitiv asupra sistemului imunitar, prin protejarea organismului împotriva tuturor tipurilor de atacuri bacteriene şi virale. Usturoiul este de asemenea un medicament decongestionant şi expectorant, benefic pentru răceală şi gripă. Este o sursă surprinzătoare de vitamine C, B6, seleniu şi mangan, toate având efecte de stimulare puternică a imunității.
Rezultatele studiilor recente arată că usturoiul stimulează acţiunea celulelor imunitare care combat celulele ucigaşe. Activitatea puternică a acestor celule-cheie promovează funcţionarea sănătoasă a sistemului imunitar şi întărește capacitatea de apărare a organismului împotriva cancerului şi infecţiilor.
Usturoiul ajută la consolidarea sistemului de apărare a organismului împotriva alergiilor, la reglarea nivelului de zahăr din sânge, şi este cea mai buna alegere pentru uciderea şi expulzarea paraziţilor din corp.
> Inamicul nr. 1 al cancerului
Cele mai tari 10 grupe de alimente anti-cancer sunt: fructele de pădure şi fructele citrice, legume crucifere, usturoiul şi ceapa, ceaiul verde, acizii graşi Omega 3, uleiul de măsline, roşiile, produsele din soia, vinul roşu şi ciocolata neagră.
Usturoiul şi ceapa strau la baza unei diete sănătoase, ambele alimente având un impact major asupra prevenirii cancerului. Efectul protector al usturoiului pare să fie mai mare decât cel al ceapei, deşi consumul ceapă s-a dovedit a fi benefic în reducerea riscului de cancer la stomac. Aceste alimente par să aibă capacitatea de a interfera cu dezvoltarea tumorilor canceroase.
Usturoiul conține 30 de compuşi anticancer şi antioxidanţi care au puterea de a bloca agenţii care cauzează cancerul de stomac, pulmonar, hepatic, sau de colon. Germaniul este unul din agenţii anti-cancer pe care usturoiul îi are mai mult decât orice altă plantă sau legumă. În testele de laborator, şoarecii hrăniţi cu usturoi nu au prezentat nici un risc de dezvoltare a cancerului, spre deosebire de şoarecii care nu au consumat usturoi. De fapt, studiile au dovedit faptul că usturoiul poate întârzia creşterea tumorii la subiecţii umani predispuşi la cancer.
Carnea gătită la temperaturi ridicate – prăjite, poate elibera substanţe chimice cancerigene (producătoare de cancer), dar atunci când carnea este gătită cu usturoi, acest efect este limitat.
> Usturoiul şi inima
2 sau 3 căţei de usturoi pe zi au redus riscul de infarct miocardic la jumătate din bolnavii de inimă în cadrul unor studii recente.
Efectul pozitiv al usturoiului asupra sistemului circulator este extrem de bine cunoscut. Usturoiul poate subţia sângele la fel de bine ca și aspirina, şi poate remedia impotenţa la bărbaţi. Usturoiul scade tensiunea arterială şi agregarea plachetară, reduce trigliceridele serice şi colesterolul rău, creşte colesterolul bun și previne coagularea sângelui. Ca urmare a acestor acţiuni benefice, usturoiul ajută la prevenirea aterosclerozei şi reduce astfel riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral.
Usturoiul stimulează şi producţia de bila, fapt care ajută la reducerea nivelului de grăsime din ficat.
> Usturoiul în controlul greutăţii
Alicina găsită în usturoi ajută nu doar la scăderea tensiunii arteriale, a nivelul de insulină şi a trigliceridelor, ci şi la pierderea în greutate. Cercetătorii au ajuns la concluzia că alicina este o substanţă valoroasă pentru controlul greutăţii, mai ales la persoanele obeze.
FOARTE INTERESANT ACEST ARTICOL!!LA NOI SE CONSUMA ZILNIC USTUROI IL IUBIM. VA MULTUMIM MULT PENTRU ACEASTA INTERESANTA POSTARE!!
Multumesc
multumesc!!!!
cel mai bun antibiotic natural.
Multumesc mult pentru acest articol
Ok, Unii dintre noi mai stiu de la bunici, de la alti batrani ca usturoiul este, intr-adevar, un „aliment” necesar. De ce? Ptr ca da alt gust mancarii, eventual carnii. Mai toti l-am adoptat, insa „orasenii” mai putin, din motive „pudice”. Adica nu vroiau sa le miroase gura cand erau la birou, in societate, in general. Acum, cand am citit acest articol, mi-am adus o capatina de usturoi si deja am infulecat (nemestecat) „doi catzei”. Stiind cat bine poate sa faca acest aliment-medicament, parca altfel constientizam, parca altfel privim spre usturoi. Evident, aceasta vine odata cu varsta cand iei totul in serios, mai ales ptr a preveni. Multumesc ptr ca am avut aceasta oportunitate, ocazie cu care mi-am „impodobit” cunostintele cu acest leac.. Felicitari d-nei Cristina Stancu, cea care „m-a trimis aici”. Week end placut tuturor.