Gem de Flori de Tei – Rețetă Inedită

Când teii sunt în plină floare, să nu ezităm să culegem câteva crenguțe pentru a avea pentru ceai la iarnă iarna, sau pentru a prepara un gem aromat și irezistibil. Florile de tei au foarte multe proprietăți terapeutice de care ne putem bucura într-un mod foarte plăcut și delicios.

Rețetă Marmeladă din Flori de Tei  
Gem de Flori de Tei – Rețetă Inedită

Gem de Flori de Tei – Rețetă Inedită

Nimeni nu trebuie să rateze această rețetă specială. Teiul este grozav pentru dulceață, deoarece florile conțin un fel de pectină, care ajută la legarea gemului.

INGREDIENTE

100 g de flori de tei
750 g de zahăr
750 ml de apă
sucul de la 1 lămâie

PREPARARE

Dulceața de tei se prepară numai din flori, nu și din frunze, care pot da preparatului un gust amărui. Așadar, se desfac florile de pe crenguțe și se îndepărtează frunzulițele. Se pune într-un bol mare cu apă rece și se clătesc ușor, apoi se lasă la uscat pe un prosop de hârtie. Florile nu trebuie spălate sub jet de apă, deoarece își pot pierde parfumul, odată cu polenul.

Se pun la fiert florile și apa, un sfert de oră, cât să obținem un ceai concentrat. Turnăm apoi totul într-un blender și mixăm, până obținem o pastă vâscoasă. Această pastă se pune într-o cratiță, se adaugă zahărul și se lasă pe foc mic, amestecând din timp în timp, pentru a nu se prinde de fundul vasului.

Marmelada se lasă la fiert până când lichidul scade la jumătate. Când este bine legată, se ia de pe foc. După ce s-a răcorit puțin (15 minute), se pune din nou în blender și se mixează, incorporând treptat (cu lingura) și sucul de la lămâie proaspăt stors.

Marmelada este gata. Se toarnă în borcane sterilizate, se strâng capacele și se întorc invers 1-2 minute. Borcanele se lasă apoi la răcit la temperatura camerei, acoperindu-le cu niște pături.

Citește mai multe despre beneficiile teiului asupra sănătății

9 comentarii

  1. Sunt incantata de aceasta reteta! Zaharul se poate inlocui cu miere!

  2. Din flori de salcam am facut,chiar si de dude negre cu visine , totusi o voi face si pe asta.Multumiri pentru reteta!

  3. Chiar nu auzisem multumim

  4. Interesant!Sper sa fie foarte bun si parfumat!

  5. Multumesc,o sa incerc.

  6. Interesant,trebuie incercat,cred ca e un calmant f. bun.😊

  7. 100 gr flori si 750 zahar 😐😐😐

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.