Alifie din TRANDAFIRI, pentru crampe și dureri musculare (rețetă)

Dincolo de frumusețea și eleganța trandafirului se ascunde o putere nebănuită de vindecare. Petalele fine ale trandafirului sunt foarte benefice pielii, dar pot fi utilizate și în unele afecțiuni interne, preparate în diverse forme: ceai, macerat, ulei, apă de trandafiri. Petalele pot fi proaspete sau uscate.

Alifie din Trandafir

Alifie din Trandafir

Unguent din trandafir – rețetă

Petalele trandafirului sunt foarte bogate în uleiuri eterice, taninuri, acizi, minerale (fier, calciu, magneziu, potasiu) și vitamine (A, B2, C, K și PP). Pentru prepararea de leacuri, se folosesc trandafirii din flora spontană sau de grădină, nicidecum cei din comerț.

Ingrediente

• 20 g de petale de trandafiri
• 5 g de salvie
• 500 ml de apă
• 20 g de ceară de albine
• 10 g de untură

Preparare

Mai întâi de toate, trebuie să preparați o infuzie din trandafir și salvie, în cantitățile sugerate mai sus. Puneți plantele în apă clocotită, și lăsați-le la infuzat câteva minute, până se colorează bine apa.

Într-un alt vas pe foc, puneți ceara de albine și untura la topit, amestecând cu o lingură de lemn. După ce s-au lichefiat, luați vasul de pe foc, și adăugați 12 linguri de infuzie de trandafir și salvie strecurată. Continuați să amestecați, până când obțineți o masă onctoasă, omogenă.

Pe măsură ce se răcește, amestecul se va întări ca o cremă. Puneți unguentul obținut într-un borcan de sticlă, și păstrați-l la frigider. Ungeți zonele afectate de crampe și dureri musculare, la nevoie (mai special seara). Dacă doriți ca această cremă să se conserve și mai bine, folosiți vaselină în loc de untură.

În cazul reumatismului, se pot face băi calde de picioare cu apă de trandafiri. Apa de trandafiri se poate obține ușor acasă: se pune 1 mână de petale proaspete sau uscate de trandafiri într-un borcan de sticlă, și peste ele se toarnă apă fiartă și răcită; se lasă jumătate de zi la infuzat, până se răcește complet, apoi se strecoară.

În durerile de spate, foarte bune sunt compresele cu apă de trandafir fierbinte. Compresele reci cu apă de trandafiri se pot aplica pe frunte în caz de amețeală ș vertij. Apa de trandafiri este un produs natural binefăcător pentru acnee, dermatită, eczeme și arsuri (solare sau termice), datorită efectelor regeneratoare asupra pielii. În aceste cazuri, se fac spălături ale zonelor de piele afectate.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.