Citirea Paraclisului Maicii Domnului în postul Adormirii Maicii Domnului aduce mult folos sufletesc

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare deosebit de importantă pentru creștini, deoarece ea întărește credința noastră în existența vieții veșnice și în puterea de mijlocire a Maicii Domnului înaintea lui Dumnezeu.

Ne pregătim pentru această mare sărbătoare printr-o perioadă de post de două săptămâni, care începe pe data de 1 august și se încheie pe 15 august.

Paraclisul Maicii Domnului

Paraclisul Maicii Domnului – în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului

În această vreme, creștinii renunță la mâncărurile cu carne sau lactate. Se mănâncă pește doar o singură dată, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, care are loc în fiecare an pe data de 6 august.

În Postul Adormirii Maicii Domnului, în multe biserici ortodoxe se obișnuiește să se facă Paraclisul Maicii Domnului. Preoții săvârșesc această slujbă seara, de regulă după Vecernie, pentru întărirea credincioșilor care postesc.

Cei care nu au posibilitatea să asculte Paraclisul Maicii Domnului la Biserică, îl pot citi acasă. Această rugăciune specială aduce mult folos duhovnicesc celor care îl rostesc sau îl ascultă.

Așa cum scrie la începutul lui, Paraclisul Maicii Domnului se citește la întristarea sufletului și la vreme de nevoie. Rugăciunile pe care le îndreptăm către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu aduc în inima noastră multă mângâiere.

Ele potolesc fierbințeala patimii, sting văpaia ispitelor, răcoresc arșița inimii, limpezesc gândurile tulburi, alină suferințele trupului și luminează mintea spre cunoașterea tainelor mântuirii.

Așa cum scrie în Proloagele, Maica Domnului este cea mai înaltă sfințenie omenească, cinstită de Sfânta Biserică.

Ea a covârșit cerul și pământul cu frumusețea sufletului și curăția trupului ei. Este mai presus de cetele îngerești, mai cinstită decât heruvimii și serafimii. Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului ei, Dreptul Judecător, și se roagă pentru mântuirea noastră, ducând totodată toate rugile noastre fierbinți către Domnul.

După cum cunoaștem din sfânta tradiție a Bisericii, Domnul Însuși S-a arătat Preasfintei Sale Maici Sale și a luat sufletul ei, iar trupul ei cel neprihănit nu a cunoscut stricăciunea morții și nu a rămas în mormântul în care l-au pus Sfinții Apostoli, ci a fost luat de către îngeri și ridicat la cer prin puterea Fiului ei.

Citiți Paraclisul Maicii Domnului

Găsiți Paraclisul Maicii Domnului integral în acest articol.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.