Când aveți o supărare mare, citiți Paraclisul Maicii Domnului – Părintele Cleopa

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este liman de mântuire. Dar este și ajutătoare în această viață.

Către ea ridicăm mâinile și ochii noștri atunci suntem în necazuri, în grele suferințe și încercări.

Rugaciune catre Maica Domnului

Rugaciune catre Maica Domnului

Și nu există lacrimă creștinească spre care Maica Domnului să nu caute cu duioșia ei de mamă.

Rugăciunea către Maica Domnului trebuie să ne fie o îndatorire zilnică.

Nimeni nu ne ocrotește mai mult în decursul vieții noastre, dar și după plecarea din această lume decât Maica Domnului.

Citește șiRugăciune către Maica Domnului, ajutătoarea celor neajutorați

Unii s-au mântuit doar pentru că o aveau la mare evlavie și i se rugau zilnic.

Părintele Cleopa spunea că ea este Mama noastră în cer și pe pământ.

Este împărăteasa cerului, iar acoperământul ei se răsfrânge asupra întregii lumi.

Odată i-a întrebat pe niște creștini dacă au icoana Maicii Domnului în casă și o candelă aprinsă înaintea ei.

Nici asta nu e de-ajuns. Trebuie să facem și multă rugăciune înaintea icoanelor ei.

„Dacă o veți lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu căndeluța aprinsă și seara un paraclis”.

Cei care urmează povața părintelui Cleopa o vor avea pe ea ajutătoare „în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Judecății”.

Cu dragostea ei de maică și mijlocirea ei fierbinte oprește mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra noastră.

Citește șiMaica Domnului este rugătoare nebiruită, adică nerefuzată!

Cât poate Dumnezeu cu puterea, atât poate ea cu rugăciunea.

„Dacă nu era ea, cred că lumea aceasta se pierdea mult mai devreme!”

Părintele Cleopa spune că rugăciunile către Maica Domnului sunt folositoare mai cu seamă atunci când trecem prin mari ispite.

Paraclisul Maicii Domnului acționează ca un medicament liniștitor și aducător de pace.

„Maica Domnului îți dă bucurie, căci Paraclisul este pentru calmare. Când ești nervos, când ai supărare în casă și-i tulburat soțul sau soția, citiți Paraclisul Maicii Domnului cu candela aprinsă la sfintele icoane și vă liniștiți”.

Puternică este cu adevărat să readucă pacea și liniștea în suflet, în casă și în familie.

Oricine s-a rugat ei cu umilință și durere a simțit mângâiere și dulceață în suflet.

A simțit adierea iubirii și îmbrățișării sale.

Deși ni se pare că nu avem timp suficient să citim rugăciuni din cărți, aceasta este o falsă impresie.

Paraclisul Maicii Domnului și alte acatiste durează 20 de minute, maxim 30, dacă le citești mai rar.

Și cu cât te deprezi mai mult cu citirea lor, cu atât mai ușor îți va veni și mai repede te vei ruga.

Nu este prea mult să rupem jumătate de oră din alergările noastre zilnice pentru a citi o astfel de rugăciune binefăcătoare și folositoare pe toate planurile.

Citește șiCând sunt boli sau epidemii pe fața pământului, Maica Domnului aduce scăpare – Părintele Cleopa

Surse articol:

1. Elena, Să luați ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului – Părintele Ilie Cleopa, Preasfânta Fecioară Maria: https://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/2014/03/08/sa-luati-ocrotitoare-si-ajutatoare-pe-maica-domnului-parintele-ilie-cleopa/
2. Elena, Citiți Acatistul Buneivestiri – Părintele Ilie Cleopa, Preasfânta Fecioară Maria: https://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/2014/03/08/cititi-acatistul-bunei-vestiri-parintele-ilie-cleopa/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.