Părintele Arsenie PAPACIOC – „Sunt sigur că cei mai mulți din iad sunt cei care vorbesc de rău”

Într-unul din ultimele interviuri cu minunatul Părinte Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol, un sfânt printre oameni, părintele ne-a dat tuturor acest sfat de mare preț: „Nu mai vorbiți de rău.” 

Părintele Arsenie Papacioc – Mânăstirea Techirghiol

Trebuie să-l iubeşti, frate, pe fratele tău. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuitorului? El a dat această poruncă ca o încununare a tuturor învăţăturilor Sale, ca singura cale spre mântuire – iubirea – şi a urmat neuitata şi sfâşietoarea Golgotă.

Este o foarte mare ruşine să vorbeşti de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu acelaşi duşman nesuferit, diavolul. Acum, când suntem tovarăşi de drum toţi, ne urâm unul pe altul? Ai în traistă un lucru bun, care ţine de foame, şi celălalt nu are, şi tu mergi cu el şi nu-i dai şi lui? Îi dai şarpe? Îi dai răutate? Vă daţi seama cât de mult se greşeşte în faţa lui Dumnezeu, pentru că nu preţuim faptul că suntem împreună?

Vorbesc de rău şi se motivează: „Ce, numai eu vorbesc?”

Spuneam, și sunt foarte convins, că în iad sunt cei mai mulţi care vorbesc de rău. Vorbesc de rău şi se motivează: „Ce, numai eu vorbesc?” „Da’ ce, eu n-am dreptate?” Nu, n-ai dreptate. Şi ce te interesează că vorbeşte acela de rău?

Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine. În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul. Căci zice: „În orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri şi te vei ruga pentru dânşii, se mângâie puţin!“

“Cine va zice fratelui său: „netrebnicule”, vrednic va fi de judecata sinedriului, iar cine îi va zice: „nebunule”, vrednic va fi de gheena focului”. (Matei. 5, 22).

Vedeţi ce curăţie desăvârşită cere limbii noastre Domnul Iisus Hristos? Din păcate, între creştini sunt mulţi vorbitori de rău, mulţi oameni care îşi clevetesc aproapele. Iar Sfântul Apostol Pavel, vorbind de cei ce nu vor moşteni împărăţia Cerurilor – de hoţi, adulteri, închinători la idoli – îi pune în rând cu aceştia şi pe vorbitorii de rău, spunând: “Vorbitorii de rău nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 10).

Aţi observat, că criteriul de mântuire în Evanghelie este iubirea

După asta ne va judeca: „De ce n-aţi iubit?” Aţi observat, atunci când se citesc Evangheliile cum repetă mereu Dumnezeu: “Iubiţi-vă! Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul… Să vă iubiţi cum v-am iubit Eu! «Să vă iubiţi!»

Măi, fraţilor, ne întrebăm de ce oare nu iubim. De ce? Stăm aşa întâmplător? Mergem în virtutea inerţiei? Iată, acesta este lucrul de mare importanţă: a nu vorbi de rău.

Ştiţi că părintele acela din Pateric, care era considerat mai lenevos în mănăstire, îmbolnăvindu-se, a venit la el toată mănăstirea şi cu stareţul, și el era vesel.

Şi i-a spus stareţul: „Eşti vesel, frate, dar ai fost cam lenevuţ!” Şi el a răspuns: „Aşa este preacuvioase! Dar n-am vorbit de rău pe nimeni! N-am judecat! Şi dacă n-am vorbit de rău, Cel Care judecă ne-a spus: «Să nu judeci, să nu vorbeşti de rău pe nimeni, că nici Eu nu te judec pe tine!» Să nu mă judece nici pe mine Hristos, că nici eu n-am vorbit de rău pe nimeni!“ Şi ştiţi ce-a zis stareţul? „Mai mult decât noi ai făcut!”

Da, pentru că este o luptă interioară foarte mare aceea să nu vorbeşti de rău, şi să iubeşti. O să-mi spuneţi: „Nu se poate!” Dar eu vă răspund că se poate. Fraţilor, când a zis Hristos o vorbă, totul este posibil: ”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!”

Cum ne putem vindeca de vorbirea de rău

Nu mai vorbiţi unul despre altul de rău. Vorbiţi numai de bine! Uite cum: încearcă să nu mai urăşti pe vrăjmaşi. N-ai să poţi la nivelul zilei, nici poate la nivelul întregii vieţi. Dar tu te lupţi, te lupţi, şi lupta asta este foarte hărăzită, foarte mult ajutată de harul lui Dumnezeu. Şi eventual, dacă vine moartea, te găseşte că ai fost în luptă pentru aşa ceva. Pentru că tu totuşi realizezi un lucru: chiar dacă n-ajungi să-l iubeşti, n-ai să-l mai urăşti. Şi aşa eşti în afară de baltă, eşti pe scară; pe prima treapta, pe a doua, dar nu eşti în apă.

Închide pe Domnul în inimă, şi fii cu luare aminte acolo, şi să stai acolo înaintea Domnului fără să ieşi. Atunci îţi vei da seama de orice fir de praf. Aşa începe învăţătura tainică. Ea înseamnă o oglindă pentru minte şi o făclie pentru conştiinţă. Ea usucă desfrâul, înăbuşă furia, alungă mânia şi ridică mâhnirea, înlătură cutezanţa, nimiceşte deznădejdea, luminează mintea, alungă lenea, te smereşte cu adevărat şi ai cugetare fără linguşire; răneşte pe demoni, curăţă trupul şi nu este părtaşă, ci străină de orice lucru spurcat.

(Extrase din “Ne vorbește Părintele Arsenie”, Vol. 2, “Convorbiri Duhovnicesti”, Vol. 1 – Arsenie Papacioc)