Părintele Arsenie Papacioc despre iubire cu „i” mare
Părintele Arsenie Papacioc rămâne unul din duhovnicii cei mai iubiţi de către noi, românii.
Felul lui de a tămădui rănile sufleteului şi trupului – delicat ca o mamă şi pătrunzător ca un tată, a atras numeroşi creştini de pretutindeni la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, locul sălăşluirii sale în ultimii ani.
„La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: Iubiţi-vă!”
Parintele Arsenie Papacioc: Creștin Ortodox
Cuvintele părintelui Arsenie Papacioc sunt vii în numeroase cărţi şi interviuri duhovniceşti de o valoare nepreţuită. Am cules pentru acest articol câteva idei despre Iubire.
Părintele Arsenie a fost un mare iubitor de Dumnezeu care a ştiut să transmită esenţa căutării duhovniceşti a omului, depăşind graniţele trecutului şi ale prezentului, în veşnicia ascunsă într-o clipă.
Chiar şi astăzi, pelerinii căutători de personalităţi care au răspândit mireasma sfinţeniei în ţara noastră fac drumuri lungi la Techirghiol pentru a se desfăta de frumuseţea locului în care părintele Arsenie a petrecut şi pentru a se alipi de fiorul duhovnicesc care încă dăinuie în chilia sa.
Cuprins
„Mă urmăreşte Apostolul Iubirii!”
De aceea considerăm de mare cuviinţă a-l numi pe Arsenie Papacioc „părintele iubirii” al acestui secol.
Acest lucru este întărit şi de faptul că părintele Arsenie Papacioc a fost călugăritpe 26 septembrie, de Sfântul Ioan Evanghelistul.
Exact la un an, părintele a fost hirotonit preot, tot de Sfântul Ioan, apostolul dragostei.
Părintele defineşte adevărata iubire prin iubirea de aproapele. „A iubi pe fratele tău pentru că este fratele tău este o iubire omenească, nu spirituală.
A iubi pe semenii tăi cum iubeşti pe fratele tău este o iubire mistică, duhovnicească.
Dacă nu mulţumeşti omului, nu mulţumeşti nici lui Dumnezeu. Dacă recunoşti pe Dumnezeu în inima ta, Îl recunoşti şi în semenii tăi şi pretutindenea.”
„Dacă nu simţi iubire pentru tot, atunci nu iubeşti deloc”
Porunca cea dintâi, care este şi cea mai mare, spune aşa: Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.
Această poruncă este completă numai prin împlinirea celei de-a doua: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Părintele Arsenie spune că această poruncă este asemenea cu cea dintâi. Ceea ce înseamnă că „semenii noştri sunt consideraţi ca având reflexii divine, după har. Fiindcă nu poţi iubi pe Dumnezeu fără să iubeşti pe aproapele tău.”
Porunca cea nouă şi cea mare, iubirea totală, nu are nici început, nici sfârşit. Ea nu este utopică, deşi poate pare imposibil să te eliberezi total de iubirea de sine.
Omul se îndumnezeieşte cu participarea sa la iluminarea dumnezeiască a fiecărui om.
„Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă, să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poate cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om – care este armonia.”
Ne plângem că nu Îl simţim pe Dumnezeu în noi, deşi facem rugăciuni prelungi şi stăruitoare. Secretul este că numai iubind pe aproapele ajungem să-L percepem pe Dumnezeu.
El este ascuns în omul de lângă noi, care poartă chipul şi dragostea Lui.
„A iubi total pe aproapele tău înseamnă a iubi pe Dumnezeu. Aceasta este măsura iubirii tale pentru Dumnezeu Care nu se vede, dar Care este trăit, simţit în porunca Lui.
Adică aşa cum iubeşti tu împlinirea ta omenească, cu intensitatea nevoilor ei, aşa să-ţi iubeşti şi aproapele, pe care Dumnezeu l-a pus văzut între tine şi El. Să înţelegi că iubindu-l pe el, Dumnezeu îţi recunoaşte iubirea pentru El.”
Părintele subliniază în repetate rânduri că noi suntem creaţi de un Dumnezeu bun. Dumnezeu este sursa vieţii şi a iubirii. Noi nu suntem izvorul, ci gurile însetate în care picură dragostea Lui pentru toată făptura.
„Dacă nu vă înfricoşaţi de chinurile nesfârşite ale iadului, temeţi-vă şi schimbaţi-vă viaţa pentru marea iubire a lui Dumnezeu.”
