De greșești cu ceva, spune Psalmul 50 și sufletul tău se va ușura – Sfântul Ioan de Kronstadt

Ai făcut vreo greșeală și îți pare rău? Nu te supăra, nu te mânia, nici nu te deznădăjdui. Lasă inima să se smerească și arată-te înaintea lui Dumnezeu. Spune-I cu simplitate și sinceritate: „Am greșit, Părinte, iartă-mă!”

Cu cât te învârtoșezi mai mult, cu atât mai mult păcătuiești. Pentru că în spatele mâhnirii excesive pentru păcate se ascunde mândria și orgoliul.

De gresesti cu ceva, spune Psalmul 50 si sufletul tau se va usura

De gresesti cu ceva, spune Psalmul 50 si sufletul tau se va usura: Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului

Te-ai supărat pentru că nu te credeai în stare să greșești. Dacă ai greșit, smerește-te și vei afla odihnă. Smerenia este starea firească în care trebuie să petrecem necontenit, indiferent ce s-ar întâmpla cu noi.

Smerenia ne predispune la rugăciune, iar prin rugăciune ne izbăvim de cursele vrăjmașului. Dacă te mânii pe tine că ai greșit, mândria crește și după ea urmează o cădere grozavă. Diavolul te va duce în cele din urmă la deznădejde.

Nu te ascunde de Dumnezeu, ci mergi înaintea Lui și mărturisește păcatul pe care l-ai făcut. „De ai păcătuit, spune cu umilință și zdrobire de inimă: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”.

Asumă-ți greșelile și roagă-te ca Dumnezeu. Revarsă înaintea Domnului păcatele și necazurile tale, așa cum făcea proorocul David.

Citește și – „Să vă rugați Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-l rugați pentru o noapte bună și să cereți iertare pentru greșelile voastre” – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă să rostim Psalmul 50 atunci când greșim. Dacă după ce l-am spus până la capăt nu simțim nimic, trebuie să-l mai rostim o dată, cu mai multă luare aminte și simțire. Vei vedea că sufletul se va umple imediat de lumină și pace, spune Sfântul Teofan.

„Fă așa mereu, cu inima zdrobită. Este un mijloc de toată nădejdea, experimentat, de a te împotrivi păcatului”.

Dacă nu simți ușurare după ce spui Psalmul 50, înseamnă că nu ți-ai înfrânt inima și nu te-ai rugat cu smerenie. Sau poate te îndoiești că Domnul te poate ierta și că te va ierta.

Când spunem: „Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta avem în atenție mila lui Dumnezeu, iar nu meritul nostru. Ale noastre sunt doar păcatele, a Lui este dreptatea și mila.

Atotputernic și îndurat este să ne ierte greșelile dacă Îl rugăm cu credință.

Părintele Sergiy Baranov spune că deznădejdea și disperarea ofensează mila lui Dumnezeu. Deznădejdea și lipsa de credință umilesc dragostea Sa nelimitată.

Domnul vrea să aibă milă de toți. „Cum nu voi avea milă de poporul pe care Eu l-am creat?” îi spune Dumnezeu profetului Iona referindu-se la niniviteni.

Surse articol:

1. Sfântul Ioan de Kronstadt, De ai păcătuit, spune cu umilință și zdrobire de inimă: „Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta”: https://ioandekronstadt.wordpress.com/category/cum-sa-ma-rog/
2. Iveron Monastery, Desperation offends the mercy of God – Archpriest Sergy Baranov: https://www.youtube.com/watch?v=PNg4Xa3CATE&ab_channel=IVERONMONASTERY.ORSK.RUSSIA

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.