Când vine Hristos în suflet, dispar toate problemele

Sfinții s-au raportat întotdeauna cu seninătate la necazurile vieții. De ce? Pentru că aveau smerenie, supunere totală față de Dumnezeu și pacea Duhului Sfânt care îi păzea netulburați.

Prin comparație, noi cum înfruntăm problemele, bolile, încercările care vin asupra noastră?

Uneori cu supărare, cu răzvrătire și împotrivire. Alteori cu o întristare profundă, care ne duce până în pragul deznădejdii.

Aceste reacții ale noastre arată puțin noastră credință și multa noastră iubire de sine.

Cu cât este omul mai separat sufletește de Dumnezeu, cu cât trăiește mai departe de El, cu atât mai greu suportă necazurile, pierderile și încercările.

Cu atât mai mult suferă, cu atât mai greu îi este să le depășească. Le percepe ca pe niște traume, ca pe un afront, ca pe niște lovituri din care nu își poate reveni.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spunea că prezența lui Dumnezeu în sufletul și în cugetul nostru împrăștie ca un fum toate relele.

„Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipește. Ești liniștit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristețe, nici iad”.

Când inima noastră este locuită de Hristos, nimic nu ne rănește, nimic nu ne perturbă liniștea. Avem o stare de tihnă și de mulțumire, care vine din faptul că ne-am eliberat de egoism, de iubirea de sine.

Așa cum spunea Sfântul Siluan Athonitul, omul suferă pe pământ din cauză că nu are smerenie. Aceasta este pricina durerii lui, și nu necazurile care vin peste ele.

Din cauza iubirii de sine ni se par toate grele și nesuferite.

Când ai harul lui Dumnezeu în tine, spune Părintele Porfirie, „poți suferi toate pentru Hristos. Poți chiar să și pătimești pe nedrept. Să rabzi nedreptățile pentru Hristos, ba chiar cu bucurie”.

Astfel se explică de ce mucenicii mergeau la moarte cu inimă veselă. Ei nu simțeau ură față de prigonitori, ci milă și iubire. Sufletul lor era plin de Duhul Sfânt și de toate roadele Lui: dragoste, îndelungă răbdare, credință, blândețe, înfrânare.

„Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poți nici să înjuri, nici să urăști, nici să te răzbuni, nici, nici…”

Iată ce trebuie să facem dacă vrem să avem o viață liniștită pe pământ. Să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, pe cât ne stă în putință.

Să împlinim poruncile Lui și El va veni la noi și ne va da bucurie cerească în toată vremea.

Să lepădăm toate lucrurile întunericului, căci vremea noastră pe pământ este scurtă și nu merită irosită în supărări, întristări și nemulțumiri.

„Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpânește Hristos și dorul fierbinte după lumea cea neînserată”.

Să ne ocupăm mai mult de mântuirea sufletului și atunci vom simți bucuria Raiului încă din viața aceasta.

 „[…] Atunci când nu trăiești cu Hristos, trăiești în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăiești corect”.

Absența lui Dumnezeu în viața noastră, în ființa noastră, duce la mari dezechilibre lăuntrice și anomalii în trup.

„Sunt influențate trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Când vine Hristos să se sălășluiască în sufletul nostru, atunci dispar toate problemele, toate rătăcirile, toate supărările. Atunci pleacă și păcatul”.

Sursă articol: Altarul Credinței, Când vine Hristos în suflet, dispar toate problemele: https://altarulcredintei.md/cand-vine-hristos-in-suflet-dispar-toate-problemele/