Rugăciunea de dimineață a bunicilor

Această rugăciune de dimineață a bunicilor este o rugăciune specială, în versuri. A fost culeasă și învățată de către Episcopul Europei de Nord Macarie Drăgoi de la bunica sa Parascheva și alți bătrâni din satul său natal.

Străbunii noștri cunoșteau importanța rugăciunii de dimineață și de seară și a rugăciunii de la vreme meselor. De altfel, ei practicau rugăciunea foarte des în timpul zilei.

Rugciunea de dimineata a bunicilor

Rugaciunea de dimineata a bunicilor

Rugăciunea de dimineață a bunicilor

Erau conștienți de puterea rugăciunii și de ajutorul pe care-l primesc de la Dumnezeu când se roagă. Spre deosebire de noi, ei depindeau de ploaie și de vreme bună pentru rodirea holdelor.

Strămoșii noștri se aflau mereu în legătură cu natura și cu Dumnezeu. Înțelegeau că nimic nu se face fără voia Lui. Așa s-au născut rugăciunile la vreme de boală, de frică, de neînțelegere. Ori la zidirea unei case sau fântâni. La vremea semănatului sau la vreme de secetă.

Citește și: Rugăciune de mulțumire care se spune dimineața, la trezirea din somn

Mergeau în toate duminicile și sărbătorile la biserică. Și nu uitau să mulțumească și să aducă slavă Domnului pentru toate.

Noi, cei de azi, nu mai simțim nevoia acută de rugăciune pentru că nu mai muncim pământul ca strămoșii noștri. Poate de aceea nu mai prețuim la fel de mult vorbirea cu Dumnezeu.

Nu Îi cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru cele de trebuință vieții. Pentru că toate ne sunt la îndemână.

Această rugăciune de dimineață redă, într-o formă artistică, lucrarea lui Dumnezeu și darurile Sale nevăzute în viața noastră.

Citește și: Dacă mă scol de dimineață și fac puțină RUGĂCIUNE, parcă sunt alt om toată ziua – Părintele Paisie Olaru

Aceste versuri ne îndeamnă să aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru darul unei noi zile. Pentru sănătate, pentru odihnă, pentru puterea de a munci.

Totodată, ele ne atrag atenția să fim cu luare aminte la felul în care ne petrecem viața. Să nu trăim la întâmplare, săvârșind păcate împotriva iubirii lui Dumnezeu.

Fiecare dimineață este un prilej de bucurie și de recunoștință față de milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu. Iar seara, în sufletul nostru trebuie să se sălășluiască liniștea, pocăința și cugetarea la scurta noastră petrece pe acest pământ.

Citește și: Rugăciunea de dimineață a Părintelui Sofronie

Din această meditație trebuie să se nască pocăința pentru faptele rele săvârșite peste zi și rugăciunea și smerenia.

Rugăciunea dimineții

Ridicatu-m-ai, Doamne
Din pat, din somn
Din întunericul nopții
La lumina zilei
Cu pace, cu sănătate,
Cu iertare de păcate.

Învrednicește-mă, Doamne,
Să pot face peste zi ce este
Cu dreptul, cu fapta,
Cu luare-aminte, cu pace,
Să-Ți împlinesc,
Cu sănătate, cu iertare de păcate.

Dumnezeule Preabune,
Care m-ai zidit pe lume;
Nu m-ai zidit ca să mă ții
Ca să-Ți fac necurății,
Ori cu mintea, ori cu gândul
Fac păcatele de-a rândul.

Doamne, Doamne,
Nu mă pierde
Nici în iad nu mă trimite
Între capre speriete.
Fă-mă oaie-ntr-a Ta turmă,
Batr (măcar) ca cei de pe urmă;
Ca să-Ți dau laudă sfântă
Precum îngerii-n cer cântă
Amin”.

Citește și: Rugăciunea de dimineață a Sfântului Serafim de Sarov

Sursă: Rugăciunea dimineții, Carte de Rugăciuni, Editura Felicitas, Stockholm, 2019, pp. 483-484

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.