RUGĂCIUNE către Sfântul Efrem cel Nou pentru regăsirea lăuntrică

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Sfântul Mucenic Efrem cel Nou este unul din cei mai „activi” sfinți din viața creștinilor. El vine atât de iute în ajutorul celor care îl cheamă, încât aceasta este cea mai mare minune.

Așa cum se spune în acatistele alcătuite în cinstea lui, Sfântul Efrem cel Nou dăruiește celor care i se roagă ajutor deplin, pe toate planurile.

Rugaciunea catre Sfantul Efrem cel Nou: ezarenimmb.ro

 

Cei care cer soluționarea unor probleme materiale primesc, pe lângă acestea și îndreptare sufletească. Iar cei care se roagă pentru vindecarea trupului primesc și tămăduire sufletească.

Sfântul Efrem ne luminează mintea să ne putem vedea pe noi înșine, să punem început bun vieții și să o orientăm spre poruncile lui Dumnezeu. Toți cei care se roagă lui dobândesc sprijin, întărire și tot ajutorul de trebuință pentru mântuirea sufletului.

El s-a arătat grabnic mijlocitor al celor deznădăjduiți, întristați sau cuprinși de diferite patimi, vicii și neputințe. S-a arătat aievea și în vis celor care au avut trebuință de întărire în credință.

Este imposibil ca cineva să citească Acatistul sau Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou și să nu simtă intervenția lui în viața lor, îmbunătățirea problemei pentru care s-au rugat sau soluționarea ei deplină.

Cei care au primit ajutor de la Sfântul Mucenic Efrem cel Nou sunt îndemnați să dea mărturie despre minunile pe care Sfântul le-a săvârșit cu ei pentru ca și alți oameni să afle în el un prieten de nădejde și să se bucure de grabnicul lui ajutor.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru regăsirea lăuntrică

Dumnezeiescule Efrem, vin acum către tine, încredințat fiind de dragostea și prietenia pe care tu le ai pentru oameni, căci nenumărați sunt cei pe care i-ai ajutat ori tămăduit, și deopotrivă de mulți cei cărora le-ai deschis o cale nouă în viață.

Dumnezeu a îngăduit să trec prin greutăți și tulburări lăuntrice, pentru că am uitat de El și am socotit că în această lume sunt de sine stătător și propriul stăpân al vieții. Însă experiența vieții mi-a arătat cât de adevărat este cuvântul Domnului, care spune că nu putem face un fir de păr alb sau negru.

De aceea, acum, aflându-mă în smerenia la care te aduc neputințele, cad înaintea ta și te rog, preabunule Părinte Efrem, vino cu grăbire și ajută-mi ca toate încercările, lipsurile și pătimirile prin care trec să nu-mi fie spre deznădăjduire, ci spre întărire și înnoirea vieții.

Pune tu în mine putere și credință, și curățindu-mă de semeția cea trufașă, ajută-mă să văd lucrarea cea binecuvântată a lui Dumnezeu din viața mea. Limpezește-mi cugetul și inima, ca plinind lucrarea dragostei și a împreună-pătimirii cu semenii, să primească și întipărirea cea tainică a Sfintei Cruci, prin care Domnul îi preamărește pe toți cei care Îi urmează cu râvnă.

Pune întru mine și spor de nădejde și tărie ca gustând din puterea poruncilor Evangheliei, să mă fac statornic lucrător al poruncilor Domnului, și astfel soarele surâsului Său să răsară plin de strălucire și în viața mea.

Pentru acestea toate re rog, preblândule Părinte Efrem, precum și pentru toate celelalte care îmi sunt trebuincioase, dar acum nu le pot înțelege sau numi. Fie binecuvântat numele tău, pecetluit în taina suferinței și a pătimirii, și binecuvântat fie Donul care te-a dăruit lumii spre alinarea, tămăduirea și îndreptarea multora. În vecii vecilor să fie slăvit numele Său, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”.

Sursă: Sfântul Efrem cel Nou, Ajutătorul celor aflați în căutarea unui serviciu sau a unei locuințe, Mărturii și rugăciuni de folos, „Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru regăsirea lăuntrică”, Editura Sophia, pp. 105-106

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.