Cuvinte interzise – Părintele Arsenie Boca

Cuvintele sunt vii și au o importanță la fel de mare ca și faptele noastre. La Judecată ele ne vor osândi sau ne vor scăpa, funcție de cum am știut să le folosim. Iar aici, pot răni sau mângâia pe cei din jur.

Mântuitorul Însuși ne atrage atenția asupra importanța cuvintelor pe care le rostim:

Cuvinte interzise

 

„Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 36-37).

În cartea „Cuvinte vii”, Părintele Arsenie Boca are un capitol dedicat cuvintelor interzise. De pildă, cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis.

”Căci cine zice fratelui său „nebunule” se pedepsește cu matca focului. De ce? – Fiindcă și numai simpla aruncare a acestui cuvânt în obrazul unui om e în stare să-i desfigureze fizionomia minții”.

Atât de mare putere au cuvintele, încât ele pot zidi sau dărâma pe un om. Îl pot schimba în bine sau în rău. Atunci când ne adresăm injurios semenilor noștri, le provocăm mari prejudicii la nivel mental.

Părintele dă exemplu unui grup de oameni care au făcut un complot psihologic. S-au dus pe rând la un om și i-au spus în diferite moduri și în repetate rânduri că ceva este în neregulă cu el, că s-a schimbat, că nu mai e normal. În cele din urmă, l-au sfătuit să se controleze la un spital de boli nervoase.

Bietul om, a ajuns în cele din urmă să-și piardă liniștea și a ajuns la nebuni. Foarte greu a fost apoi pentru acei inși să-l convingă că a fost un complot, ca să-și revină.

Iată cât poate face o minciună repetată sistematic. Chiar și în spirit de glumă dacă este rostită, ea poate face mult rău.

„Cuvintele interzise orientează greșit sau dezorientează”.

Se cuvine să fim deci atenți la cele pe care le rostim, ca să nu rănim pe nimeni și să ne arătăm vinovați înaintea lui Dumnezeu.

În al doilea rând, trebuie să fim atenți și la cuvintele celor din jur, adresate nouă.

„Deci trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor, ca să nu te-atingă nici ocara, nici lauda din ele. Cuvintele sunt ființe vii, capabile să facă treaba la care au fost trimise. Și trăiesc până la Judecata de apoi, dimpreună cu toate urmările lor. De aceea se zice: că zece porunci are înțelepciunea: de nouă ori să taci și o dată să vorbești, și atunci puțin”.

Reiese de aici că vorbele noastre pot lucra fie în slujba lui Dumnezeu, fie în slujba diavolului. Când învinuim, când ocărâm, când insultăm, când numim pe cineva „prost”, „netrebnic”, „urât”, facem voia celui rău.

Când rostim cuvinte frumoase la adresa celorlalți, chiar și a celor despre care considerăm că „nu merită”, lucrăm pentru Dumnezeu și îi putem câștiga pe frații noștri.

Un cuvânt de ocară nu poate îndrepta sau ajuta, dimpotrivă, mai mult rău pricinuiește.

Tâlharul cel bun de pe cruce printr-un cuvânt bun s-a mântuit, iar tâlharul nepocăit printr-un cuvânt s-a osândit. Să fim atenți și la starea cu care rostim un cuvânt, pentru că oamenii simt dacă este însoțit de dragoste și bunăvoință, sau de un gând rău.

Sursă: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte interzise, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 205-206

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. e foarte bună aplicația o ador

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.