Cimbrul de grădină – un foarte bun antibiotic, digestiv și antireumatic
√ Articol bazat pe studii științifice
Cimbrul de grădină are beneficii uimitoare și utilizări medicinale impresionante. Proprietățile sale farmacologice au fost demonstrate de numeroase studii.
Dacă aveți această plantă în grădină, nu vă rezumați în a o folosi doar la mâncăruri. Este un antibiotic natural!
Cuprins
Care este cimbrul de grădină?
Cimbrul de grădină se numește în limbaj științific „Satureja hortensis”. Chiar dacă are o denumire diferită de cimbrul comun (Thymus), ambele fac parte din aceeași familie, anume Lamiaceae.
Similare sunt și proprietățile lor terapeutice și utilizările lor în fitoterapie. Vizualizați fotografiile de mai jos pentru a putea distinge mai bine aceste două plante, după aspectul lor.
Ce conține cimbrul de grădină
Speciile de cimbru se remarcă prin uleiul esențial bogat compuși bioactivi: timol, carvacrol, p-cimen, y-terpinen, cineol, pinen, linalool, borneol, geraniol.
Cimbrul de grădină și cimbrul comun conțin de asemenea flavonoide, taninuri, compuși fenolici, triterpeni și compuși amari, saponine, acizi grași, vitamine și minerale (calciu, magneziu, potasiu, fier, litiu, vitaminele A, C, E, K).
Ce proprietăți are cimbrul de grădină
Timolul este cel mai puternic compus al cimbrului. Constituie 10-64% din uleiul esențial al plantei.
Acesta se găsește nu doar în cimbru, ci și în alte specii de plante aromatice, precum oregano, măghiran, busuioc sau chimen.
Timolul este deja utilizat în industria farmaceutică, alimentară și cosmetică. Studiile au arătat că acesta este eficace în afecțiunile respiratorii și cardiovasculare.
Exercită diverse activități:
- antimicrobiene
- imunomodulatoare
- antioxidante
- antiinflamatoare
- antispasmodice
- anticancerigene
- antinevralgice
- antitusive
- antiseptice
- stomahice
- carminative
- coleretice și colagoge
- expectorante
În ce boli ajută cimbrul de grădină
Cimbrul fortifică întreg organismul și crește imunitatea. Datorită faptului că mărește secreția sucurilor digestive, stimulează activitatea gastrică. Accelerează digestia și absorbția nutrienților din alimente.
Este bun și în diaree sau alte infecții intestinale, precum și în viermi intestinali.
Cel mai des este utilizat în tuse, deoarece calmează spasmele. Este benefic în afecțiunile respiratorii superioare deoarece stimulează secreția mucusului, ajută la subțierea acestuia și favorizează expectorația.
Maicile de la Mănăstirea Nera îl consideră un antiobiotic puternic, confirmat științific. Combate deopotrivă bacterii gram-pozitive și gram-negative, fungi și virusuri. Distruge tulpinile puternice de Stafilococ și Streptococ.
Cimbrul reduce durerile corporale, precum cele menstruale și reumatice.
Uz intern:
- tuse spastică și convulsivă
- astm
- spasme intestinale, crampe abdominale
- dischinezie biliară
- digestie dificilă, atonie digestivă
- indigestii, balonare
- fermentații intestinale
- enterocolite, diaree
- paraziți intestinali
- insuficiență hepatică
- răceli frecvente
- slăbiciune, oboseală
- anemie
- depresie, nervozitate, insomnie, melancolie
- dependență de alcool
- infecții renale
- reumatism
Cimbrul poate fi folosit și extern, sub formă de comprese, băi sau ulei esențial. Ajută în răni, tăieturi, înțepături de insecte sau afecțiuni ale gingiilor.
Moduri de utilizare
Cimbrul se administrează intern sub formă de ceai, capsule sau tincturi. Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de plantă și o cană cu apă clocotită. După 10 minute, se strecoară.
Se pot administra 1-3 căni de ceai de cimbru pe zi, înainte sau după masă.
Inhalațiile cu ulei esențial de cimbru ajută în infecțiile respiratorii persistente.
De proprietățile sale carminative și aromatice putem beneficia adăugând această plantă în mâncăruri.
Precauții și contraindicații
Deși are multe beneficii în afecțiunile digestive, cimbrul nu este indicat persoanelor care suferă de dispepsie sau hipopepsie, insuficiență pancreatică sau aciditate stomacală crescută, precum ulcer sau gastrire hiperacide.
Cimbrul stimulează contracțiile uterine, de aceea nu este recomandat în perioada de sarcină.
Articole similare
Vă recomand și alte articole utile despre cimbru și beneficiile acestei plante:
Tinctura de cimbru – antibiotic, dezinfectant, leac pentru stomac și aparatul respirator
Ceaiul de cimbru – un antidot puternic al infecțiilor și molimelor
Cum să folosiți cimbrul în diferite boli – prof. dr. Constantin Pârvu
Surse articol:
1. Salehi B, Mishra AP, Shukla I, Sharifi-Rad M, Contreras MDM, Segura-Carretero A, Fathi H, Nasrabadi NN, Kobarfard F, Sharifi-Rad J. Thymol, thyme, and other plant sources: Health and potential uses. Phytother Res. 2018 Sep;32(9):1688-1706. doi: 10.1002/ptr.6109. Epub 2018 May 22. PMID: 29785774.
2. Nera Plant, Cimbru de grădină (Satureja hortensis): https://neraplant.ro/farmacia-domnului/cimbrul-de-gradina/
3. DANIEL SKUBIJ, NATALIA SKUBIJ, KATARZYNA DZIDA, The plants spices with therapeutic properties – summer savory (Satureja hortensis L.) and common thyme (Thymus vulgaris L.), ANNALES HORTICULTURAE, VOL. XXVIII (4) 2018, DOI: 10.24326/ah.2018.4.1: https://journals.indexcopernicus.com/api/file/viewByFileId/468345.pdf
4. Dr. Marc Bosquet, Cimbru de grădină, 500 de Rețete naturale pentru sănătate și frumusețe, Editura Nicol, București, 2014, p. 36