Crețușca – aspirina blândă din farmacia naturii

Există cel puțin două plante din flora spontană care au fost supranumite „aspirina naturii” sau „aspirina vegetală”.

Este vorba despre scoarța de salcie și crețușca.

Despre crețușcă se vorbește mai puțin. Apicultorii o cunosc însă foarte bine.

Florile ei răspândesc o mireasmă foarte plăcută, care atrage albinele ca un magnet.

Cuprins

Toggle

Crețușca – descriere

Crețușca (Filipendula ulmaria) este o plantă medicinală care crește în zone din Europa și Asia.

În Munții Apuseni i se mai spune „colțul lupului”. Ion Bonchiș comercializează ceai de colțul lupului pentru diverse tipuri de dureri reumatice. Acesta susține că este cea mai bună plantă în acest domeniu.

Citește și – Crețușca – o plantă bogată în acid salicilic, excelentă pentru dureri (cum să o folosești)

Crețușca se recoltează în perioada de înflorire, în intervalul lunile iulie-august.

Este mai greu de cules, deoarece crește în zonele de munte și sub munte, pe terenuri mlăștinoase, greu accesibile.

Ce proprietăți are crețușca

În scop terapeutic se folosesc florile, frunzele, dar și rizomii.

Acestea conțin derivați ai acidului saliclic, taninuri fenolice, flavonoide, sulf, calciu, fier, vanilină, acid ascorbic, mucilagii și ulei esențial.

Crețușca se remarcă prin proprietățile sale antiinflamatoare, antireumatice, diaforetice, analgezice, diuretice, stomahice, tonice, astringente și imunomodulatoare.

În ce boli ajută crețușca

În British Herbal Compendium, crețușca este recomandată în:

• dureri reumatice
• artrite, reumatism articular
• dispepsie acidă atonică
• gastrite
• ulcer peptic

Crețușca este recomandată și în răceală, febră, dureri de cap, gută, dureri cauzate de pietre la rinichi sau bilă, boli infalamatorii și scrofuloză.

Are efecte calmante în afecțiunile generate de o aciditate stomacală crescută.

Împiedică lezarea mucoasei stomacului.

Dă rezultate bune în arsurile stomacale, gastrită, ulcereații peptice și ulcere gastrice cronice.

Mai mult decât atât, crețușca împiedică dezvoltarea bacteriei Helicobacter pylori.

Este recomandată de asemenea în diaree, mai ales în diareea la copii.

Citește și – Crețușca – „aspirina” naturii care calmează durerile, vindecă stomacul și întărește oasele

Cum se folosește crețușca

Cea mai cunoscută formă de administrare a plantei este sub formă de infuzie.

Se pune 1 linguriță de flori la infuzat într-o cană cu apă clocotită. Se pot consuma câte 2 ceaiuri pe zi.

Prof. dr. Constantin Pârvu recomandă 2 căni de infuzie pe zi, preparată din ½ linguriță de plantă și 250 ml de apă clocotită, în următoarele afecțiuni:

• febră, ascită, erupții tegumentare, nevralgii, reumatism, hemoroizi, menstruaii abundente.

Contra diareii, se va folosi decoctul de rădăcină de crețușcă. Se pune 1 mână de rădăcină mărunțită la fiert cu 1 litru de apă timp de 20 de minute. Se administrează câte 1 cană dimineața și seara.

Aceeași fiertură se poate folosi și pentru tratarea rănilor, prin tamponare.

În uzul extern se recomandă de asemenea tinctura. Aceasta se poate obține în casă din 20 g de flori proaspete și 100 ml de alcool de 80 de grade. Se lasă la macerat 8 zile, apoi se strecoară.

Cu tinctura obținută se masează regiunile afectate de reumatism sau artrită. Calmează durerile.

Contra durerilor musculare și articulare se poate utiliza și uleiul esențial de crețușcă.

Precauții și contraindicații

Se recomandă ca persoanele cu alergie sau sensibilitate la aspirină ori salicilați să evite utilizarea acestei plante.

Crețușca nu este indicată nici bolnavilor de astm, femeilor gravide și mamelor care alăptează.

Surse articol:

1. Daniela Troia, Crețușca – o „aspirină” blândă, Ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/societate/sanatate/cretusca-o-aspirina-blanda-158708.html
2. Ovidiu Bojor, Crețușca, Ghidul Plantelor Medicinale și Aromatice de la A la Z, Editura Fiat Lux, București, 2003, pp. 109-110
3. Eugen Mihăescu și colaboratorii săi, Crețușca, Dicționarul Plantelor de Leac, Editura Călin, București, 2008, p. 38
4. Prof. dr. Constantin Pârvu, Crețușca, Universul Plantelor – Mică Enciclopedie, Editura Enciclopedică, București, 2000, pp. 169-170