Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanililat care te poate costa sănătatea
Se apropie sărbătorile și gospodinele încep să caute produsele necesare pentru cozonaci, pască și alte deserturi. Zahărul vanilat este nelipsit din rețete.
De ceva timp, pe piață a apărut o nouă formă de zahăr vanilat, care se numește zahăr „vanililat”. Deși sună mult mai atractiv, acest produs nu este alegerea cea mai bună.
Cuprins
Zahărul vanililat conține vanilie sintetică
Puțini știu care este deosebirea dintre zahărul vanilat și cel vanililat. Cu toate că pare același lucru, între ele există diferențe majore, care vizează în primul rând sănătatea noastră.
Zahărul vanilat este un zahăr tos aromatizat cu vanilie. Vanilia care a fost adăugată în el este naturală.
Zahărul vanililat în schimb, conține o vanilie artificială. Este de fapt o aromă sintetică de vanilie, produsă în laborator, care se numește „etilvanilină”.
Diferența de preț
Motivul principal pentru care mulți aleg zahărul vanililat este, bineînțeles, prețul. Fiind un produs sintetic, costă mai puțin decât zahărul cu vanilie naturală. Diferența dintre ele este de circa 3-4 lei.
Păstăile de vanilie sunt foarte scumpe și cererea este deosebit de mare pentru acest produs. Astfel se explică de ce producătorii au căutat surogate care să îi coste mai puțin și pe ei și pe cumpărători.
Nici chiar zahărul vanilat nu conține multă vanilie, poate undeva la 3%. Un produs cu adevărat bun și aromat trebuie să aibă un procent ridicat de vanilie, de circa 95%.
Căutați acest detaliu important pe eticheta produsului pe care vreți să-l cumpărați. Asigurați-vă totodată că vanilia provine din păstaia de vanilie și nu este doar o aromă artificială.
Diferențe de culoare, gust, miros
O altă diferență între zahărul vanilat și zahărul vanililat este culoarea. Cel vaniliat are o nuanță mai închisă (auriu spre maro), iar cel vanililat este alb.
Nu în ultimul rând, zahărul vaniliat este mai intens ca gust, în timp ce zahărul vanililat este mai puternic ca miros.
Zahăr vanilat făcut în casă – rețetă simplă
Dacă vreți un zahăr vanilat de nota 10, vă sfătuiesc să vi-l preparați singuri, în casă. Aveți nevoie de o păstaie de vanilie naturală de calitate.
Tot ce trebuie să faceți este să mixați zahărul cu semințele de vanilie extrase din păstaie, în robot. Sunt suficiente 1,5 g de semințe de vanilie pentru 250 g de zahăr.
Păstrați zahărul vaniliat într-un borcan de sticlă. Rezistă câțiva ani, dacă este depozitat corespunzător, adică într-un loc răcoros și întunecos.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:
Cum să prepari acasă esență de vanilie – rețetă simplă
Extractul de vanilie are proprietăți analgezice, antibacteriene, antiinflamatoare, util în numeroase boli (rețetă + utilizări terapeutice)
Sursă articol: Paula Rotaru, Diferența uriașă dintre zahărul vanilat și zahărul vanililat, CSI: https://www.csid.ro/diete/retete-culinare/sfaturi-practice/diferenta-uriasa-dintre-zaharul-vanilat-si-zaharul-vanilinat-putini-stiu-detaliul-acesta-20307675/