Ce să pui în chiuvetă pentru a nu se mai înfunda scurgerea de apă – soluție naturală făcută în casă

Nu trebuie să așteptăm ca țevile de scurgere să se înfunde. Este bine să prevenim acest lucru.

Din fericire, există soluții și încă naturale, ușor de făcut în condiții casnice!

Solutie pentru desfundarea tevilor

Solutie pentru desfundarea tevilor: Zirconicusso

Pentru a evita înfundarea scurgerii de la bucătărie, trebuie să curățați țevile în mod regulat. Mai ales dacă gătiți mult în casă.

Multe din resturile de mâncare și reziduuri alimentare se acumulează în țevi. Grăsimea și uleiurile aruncate în chiuvetă sau care se scurg de pe tigăi și cratițe în timpul spălării contribuie de asemenea la înfundarea țevilor de scurgere.

În comerț există produse special concepute pentru desfundatul țevilor și a chiuvetei. Acestea sunt nu doar costisitoare, ci și nocive pentru sănătate. Conțin compuși chimici puternici.

Dacă doriți ceva mai natural, încercați o soluție făcută în casă din ingrediente pe care le aveți în bucătărie. Are efect degresant, antibacterian și dezinfectant.

Rețeta prezentată mai jos este cât se poate de simplă, economică și practică.

Soluție pentru desfundarea țevilor și chiuvetei – rețetă

Ingrediente

  • ½ lămâie
  • 2 linguri de sare
  • 1 picătură de detergent lichid de vase
  • apă

Metodă

Lămâia se spală și se taie în două. O jumătate se taie cubulețe și se pune în blender (îndepărtați sâmburii) împreună cu sarea.

Turnați apă cât să acopere lămâia și mixați până când lămâia se macină complet și rezultă o compoziție fină.

Turnați amestecul rezultat într-o sită și strecurați-l. În sucul obținut se adaugă detergentul de vase.

Amestecați bine și turnați compoziția în tăvița pentru cuburi de gheață. Dați tăvița în congelator și lăsați-o până când cuburile îngheață.

Acestea se scot din forme și se păstrează într-o pungă cu fermoar.

Mod de utilizare

Se scoate câte un cub din congelator și se pune în scurgerea din chiuvetă. Se toarnă peste el apă fierbinte. Pe măsură ce se topește, soluția va curge pe țevi și va avea efectul dorit.

În primul rând, va debloca țevile de reziduurile depuse, datorită efectului dizolvant. În al doilea rând, va curăța țevile, grație acțiunii sale degresante.

Efecte

Nu în ultimul rând, va dezinfecta țevile și va ajută la eliminarea patogenilor, datorită proprietăților sale bactericide.

Sucul de lămâie este nu doar acid, ci și dezodorizant, înlăturând și mirosurile neplăcute care pot veni din cauza resturilor de mâncare. Detergentul de vase are rol de lubrifiant aici și de degresant.

Alte utilizări

Aceste cuburi de lămâie pot fi întrebuințate și pentru vasul toaletei din baie. Se pun câte 2 cuburi în rezervor și se lasă la topit. Soluția va curăța și va împiedica formațiunile de calcar care se pot acumula.

Pentru o prevenție bună, utilizați cuburile de lămâie două zile pe săptămână. Astfel țevile voastre vor fi mereu curate și dezinfectate.

Fiind un produs natural, nu există riscuri pentru sănătate!

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă pe care vă recomand să le citiți:

Cum să cureți scurgerea de la chiuvetă cu 3 ingrediente
Cum desfunzi chiuveta înfundată cu oțet și bicarbonat, 2 ingrediente-minune la casa omului
Vei fi surprins de ce poți face cu cojile de lămâie – 6 utilizări ingenioase
Cum desfunzi chiuveta înfundată cu oțet și bicarbonat, 2 ingrediente-minune la casa omului

Sursă articol: Rețete Ușoare: https://retete-usoare.info/puneti-l-in-chiuveta-si-scurgerea-nu-se-va-mai-infunda-produs-eficient-pregatit-in-conditii-casnice/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.