Ceai de Mentă: Pentru Sănătatea Orală, Imunitate şi Digestie

Frunzele de mentă sunt surse vii de sănătate, exploatate cu succes în multe domenii: de la alimentaţie şi medicină, până la cosmetică şi aromaterapie. Ceaiul de mentă este un leac folosit de sute de ani, în special pentru problemele digestive, nervoase sau circulatorii.

Ceai de mentă pentru sănătatea orală

Respiraţia neplăcută sau halena poate fi uşor îndepărtată cu un ceai de mentă. Din acest motiv pastele de dinţi conţin extract de mentă. Această plantă este la îndemâna oricui, şi se poate consuma şi proaspătă, prin mestecarea câtorva frunze verzi. Gustul puternic aromat şi răcoritor al mentei este ideal pentru dimineţile şi serile de călduroase de vară. Ceaiul de mentă se poate îmbogăţi cu lămâie şi miere şi se poate administra şi pentru eliminarea gazelor.

ceai de menta constipatie diaree

Ceai de mentă pentru sinuzită

Aroma proaspătă a frunzelor de mentă ajută enorm la decongestionarea nazală. Aburii calzi emenaţi de ceaiul de mentă eliberează căile respiratorii şi ajută la reducerea congestionării sinusurilor. Se recomandă aşadar inhalarea aromei ceaiului de mentă. Veţi beneficia în acelaşi timp şi de o revigorare profundă a papilelor gustative. Pentru gripă, răceală, dureri în gât, în piept sau dificultăţi respiratorii, se pot face şi masaje cu ulei de mentă sau aplicaţii de comprese cu ceai de mentă.

Ceai de mentă pentru constipaţie şi diaree

Menta remediază stările de balonare, arsurile stomacale, disconfortul cauzat de constipaţie sau diaree, precum şi toxiinfecţiile alimentare sau durerile de cap cauzate de indigestie. Se recomandă în acest sens consumul unui ceai de mentă cald sau rece, după masă.

Frunzele conţin chimicale cu efecte calmante asupra durerilor şi spasmelor stomacale. În scop preventiv, nutriţioniştii şi medicii recomandă câte o ceaşcă de ceai de mentă după masă, pentru o digestie echilibrată şi pentru combaterea afecţiunilor gastro-intestinale.

Ceaiul de mentă este de regulă administrat înainte de efectuarea clisemelor pentru relaxarea i curăţarea colonului.

Ceai de mentă pentru creşterea energiei

Deşi nu conţine cofeină, ceaiul de mentă are un efect revigorant remarcabil. În momentele de epuizare fizică sau surmenaj psihic, se recomandă consumul unei căni cu ceai de mentă. Acest remediu readuce forţa, energia şi dispoziţia pentru muncă şi alte activităţi ale zilei. Datorită conţinutului de Vitamina B, calciu şi fosfor, ceaiul de mentă creşte imunitatea şi rezistenţa organismului.

Ceaiul de mentă reduce somnolenţa, nervozitatea, tensiunea şi stresul zilnic. Mai mult, îndepărtează senzaţia de ameţeală, îmbunătăţeşte circulaţia sângelu, alină durerile provocate de febra musculară şi calmează durerile menstruale.

ceai de mentaCum se prepară ceaiul de mentă?

Ceaiul de mentă se prepară prin infuzare. Se adaugă o linguriţă plină de frunze uscate de mentă la o cană cu apă fierbinte. Se lasă la infuzat 5-7 minute, apoi se îndepărtează frunzele şi se bea ceaiul rezultat.

Se poate îndulci cu miere de albine, dar numai după ce ceaiul s-a răcit, pentru evitarea toxicităţii.

Ceaiul de mentă – Precauţii şi contraindicaţii

Preparatele pe bază de mentă – sub formă de ceai, bomboane sau gumă de mestecat, nu sunt indicate copiilor sub 7 ani, deoarece pot duce la înecare.

Ceaiul de mentă nu se bea pe perioada sarcinii sau a alăptării.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.